In perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie a.c., 80 de pensionari au avut poprire pe pensie pentru ca nu si-au achitat ratele de imprumut catre CARP Constanta.
Si in acest an, in mare parte, cei care au solicitat credit au facut-o din motive de sanatate.
O „traditie“ incetatenita in randul pensionarilor din judet care au nevoie de imprumuturi este apelarea la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Constanta. Pentru faptul ca institutia respectiva ofera imprumuturi care pot fi platite de catre pensionari fara a le pune prea multe probleme, iar dobanda este cu mult mai avantajoasa decat cea vehiculata de banci, si in acest an, cei care au apelat la sprijinul financiar oferit de CARP Constanta au fost in numar mare.
In intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2009, institutia a oferit imprumuturi in valoare de peste 10,7 milioane lei unui numar de 6.473 de pensionari. La nivelul lunii noiembrie, 398 de pensionari care cotizeaza catre CARP au primit finantarea ceruta, numarul fiind aproape similar celui inregistrat la nivelul aceleiasi luni din 2008, cand au fost 387 de imprumuturi.
O trasatura care ii caracterizeaza pe multi dintre cei care sunt datori catre Casa este aceea ca sunt bun-platnici, evitand intarzierile la plata ratelor, pentru ca achitarea din timp tot in beneficiul acestora este. Din acest motiv, in ultima zi a lunii trecute, pensionarii s-au inghesuit la cozi pentru a-si achita ratele. Astfel, datornicii au oferit inapoi circa 9,4 milioane lei pe parcursul celor unsprezece luni din 2009.
„In mare parte, cei care ne-au solicitat imprumut au motivat ca au nevoie de bani din motive de sanatate, pentru operatii, internari, controale medicale la Bucuresti si altele. Altii au cerut bani pentru achizitionarea de lemne si au existat si pensionari care au solicitat imprumuturi pentru Sarbatori, insa intr-un numar foarte mic“, ne-a declarat Mariana Paculea, sef Compartiment Financiar-Contabilitate CARP Constanta.
Exceptii de la regula
Si pentru cei care intarzie cu plata ratelor exista doua solutii pentru recuperarea datoriilor. Prima este reesalonarea debitelor, iar pensionarul in cauza are obligatia sa anunte imposibilitatea platii ratelor catre Casa de Ajutor Reciproc. Cea de-a doua este poprirea pe pensie, in conditiile in care debitorul nu a anuntat unitatea ca nu poate plati ratele si nu a dat nici un semn de viata timp de trei luni. La nivelul anului curent, Casa a fost nevoita sa aplice aceasta masura unui numar de 80 de pensionari. Daca se face poprire, dupa recuperarea datoriilor, pensionarul in cauza are voie sa solicite un nou imprumut catre CARP abia dupa trei luni. Desi masura ii potoleste pe unii, exista si pensionari care recidiveaza.
„Avem si cazuri izolate pentru care s-a oferit imprumut, nu au achitat ratele timp de 3 luni, am pus poprire, dupa care au solicitat alt imprumut pe care l-au platit fara probleme, pentru ca la al treilea credit sa apelam din nou la aceasta masura“, a completat Mariana Paculea.
La nivelul anului 2009, cotizatia catre Casa este de 1% din pensie, plus contributiile pentru ajutoarele de deces si ingrijiri medicale. Valoarea maxima de imprumut este de 3.000 lei.
Ana-Maria IGNAT
Subiecte: batrani, bolnavi, pensionari, sanatate, saracie