Register   ·   Log in
Arhiva Observator:
Vrajitorul.EU

Sarbatorile de iarna la romani si bulgari

Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia si Colegiul Economic Mangalia, in colaborare cu Primaria Municipiului Mangalia, organizeaza sambata, 12 decembrie 2009, ora 11.00, la muzeul callatian, manifestarea cultural-stiintifica: SARBATORILE DE IARNA LA ROMANI SI BULGARI.

Referitor la organizarea acestui eveniment, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia, cercetator stiintific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a facut urmatoarele precizari: „Dorinta noastra este aceea de a prezenta traditiile si obiceiurile legate de sarbatorile de iarna din Romania si Bulgaria. La romani, acestea incep pe 15 noiembrie, odata cu Postul Craciunului, si se sfarsesc pe 7 ianuarie, de Sfantul Ioan. Intre ele, mai importante sunt: Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Craciunul, sau Sarbatoarea Nasterii Domnului, este o zi de mare bucurie si binecuvantare pentru crestini. Cei cu credinta in Dumnezeu participa la slujbele bisericesti si merg la colindat. Initial, obiceiul de a colinda era practicat doar in Ajunul Craciunului, dar in zilele noastre se colinda in toate cele trei zile ale Craciunului precum si de Anul Nou. Colindele pot fi religioase sau laice si poarta mesaje de sanatate, bogatie si prosperitate.

Frumoasa atmosfera a sarbatorilor de iarna, din zona noastra, va fi prezentata de elevii Colegiului Economic Mangalia, coordonati de: director Anisoara Teodorescu, prof. Ibolya Negoita, prof. Edvica Popa si prof. Aura Stuparu. Despre obiceiurile si traditiile Craciunului va vorbi muzeograf Liliana Vioiu si muzeograf Ion Paslaru. Elevii Centrului de zi din Agigea vor prezenta o expozitie cu vanzare, cu ornamente de Craciun. Trupa de elevi „Muguri de folclor” de la Cercul Militar Mangalia, indrumati de Georgiana Simionov, va interpreta dansuri traditionale dobrogene.

Obiceiurile si traditiile din Bulgaria vor fi prezentate de un grup de 30 de persoane din institutiile de cultura si invatamant din: Varna, Durankulak, Constantinovo si Kamen Breag. Printre acestia ii mentionam pe: Stanka Dimitrova de la Muzeul Renasterii Bulgariei din Varna, Ana Nikolova de la Primaria din Varna, Mara Spirova de la Primaria din Constantinovo, profesori, elevi si studenti de la Colegiul de Economie si Turism din Varna. Alaturi de acestia vor fi: primarul Ziumbiul Medarov din Durankulak, primarul Dobrinka Ialnazova din Kamen Breag si Iurii Ceariiski, autorul unor albume referitoare la monumentele istorice de pe coasta Marii Negre. Grupul din Bulgaria va fi insotit de Marieta Bobeva, directorul televiziunii „Varna” si jurnalista Kalina Tzacheva.”

La manifestare sunt invitati: primarul Municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, directorul coordonator al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Constanta, ec. Gheorghe Balaban, reprezentanti ai institutiilor de cultura si invatamant din Mangalia si din judetul Constanta.

Subiecte: ,



    Placari cu bond / Pereti cortina