300 de sindicaliști SANITAS din Constanța merg la mitigul de la București

300 de sindicaliști SANITAS din Constanța merg la mitigul de la București

Federația SANITAS organizează mâine 19.10.2017, miting în București cu peste 10000 participanți. Sindicatul SANITAS Constanța va participa cu 300 de membri la protestul din Capitală.
Potrivit unui comunicat al sindicatului constănțean, motivele pentru care se organizează acest protest sunt:
1. Creșterile salariale promise, după aplicarea măsurilor anunțate de la 1 ianuarie 2018 (trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și plafonarea la 30% a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor), duc la diminuarea veniturilor nete (conform calculelor făcute angajații care lucrează în ATI, UPU, TBC, Infecțioase vor avea veniturile diminuate cu 15-20%).
2. Trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat se face în detrimentul salariaților. Cresterea de la 1 ianuarie 2018 este neglijabilă. Dacă Guvernul României dorește trecerea acestor contribuții trebuie să asigure și plata diferențelor salariale astfel încât creșterile promise să fie aplicate în integralitate.
3. Cerem majorarea integrală a salariilor de la 1 martie 2018 pentru toți salariații din sănătate și asistență socială; altfel funcționarea echipei medicale va fi compromisă.
4. De la 1 ianuarie 2018 pierdem tichetele de masă, iar indemnizația de hrană va fi introdusă la 01.12.2018; dorim păstrarea tuturor drepturilor câștigate.
5. Solicităm introducerea unei grile de salarizare și pentru personalul aflat în subordinea consiliilor județene și a primăriilor pentru aplicarea unei salarizări unitare în toată țara. Nu dorim existența unor “bugetari de mâna a doua” care să depindă în totalitate de angajatori.
6. Cerem în mod imperativ înlăturarea plafonului de 30 % fixat pentru sporuri, compensații, adaosuri, prime, premii și indemnizații, pentru a nu ajunge în imposibilitatea acordării sporurilor pentru condiții de muncă.
7. Dorim cuprinderea personalului TESA pe grilele de salarizare ale personalului medical și menținerea acestora în regulamentul de sporuri al personalului medical.

Comenteaza acest articol

css.php