Cadrele didactice pregatesc, din nou, actiuni de protest. Federatia Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (FSLI) a anuntat, ieri, ca pe 15 mai, dascalii afiliati acestei federatii vor organiza o greva de avertisment. In aceeasi perioada, se va organiza si un referendum pentru greva generala. Reprezentantii dascalilor au anuntat ca in perioada 1-15 mai vor avea loc pichetari in toata tara. Cele mai mari nemultumiri ale profesorilor sunt legate de subfinantarea sistemului educational si de reducerea celor 15.000 norme la nivel national, incepand cu 1 septembrie 2010. Pe plan local, restructurarea celor 387 norme a dus la cateva propuneri de comasari, trimise, deja, la Ministerul Educatiei. Aceste restructurari hotarate de inspectorul scolar general, Elena Buhaiev, au starnit mari nemultumiri din partea parintilor elevilor si a dascalilor.
Anca DRAGOMIR
Subiecte: dascali, manifestari, proteste, sindicalisti, sindicate