Adunarea Generala a clubului UTA Arad a decis, vineri seara, infiintarea unei societati noi, pe actiuni, care sa poate acelasi nume si sa inceapa din Liga a III-a, informeaza Mediafax. La fel ca in cazul altor echipe de traditie din Romania, formatia aradeana UTA, se afla in pragul desfintarii din cauza datoriilor pe care le-a adunat de-a lungul timpului.
UT Arad are datorii de peste 600.000 de euro si risca sa nu fie programata in campionatul ligii secunde si chiar sa se desfiinteze, astfel ca membrii fondatori ai gruparii au fost obligati sa gaseasca o solutie prin care echipa sa isi poata continua activitatea. Varianta declararii isolventei clubului, tot mai des vehiculata in ultimul timp, nu a fost acceptata pentru ca oficialii Federatiei Romane de Fotbal (FRF) nu au putut garanta protectia echipei de penalitati sportive pentru perioada insolventei.
Dupa mai bine de trei ore de discutii, membrii fondatori au votat, cu doua execeptii, infiintarea unei societati noi. Se pare ca noua societate, care va purta tot denumirea de UTA, a fost deja inscrisa la Asociatia Judeteana de Fotbal Arad, astfel ca doi reprezentanti se vor deplasa, luni, la federatie pentru a solicita un loc in esalonul trei. Cei doi reprezentanti vor fi Giovanni Catanzariti, actualul presedinte, si Dorel Cura, presedintele AJF Arad.
De remarcat ca echipa a fost inscrisa in liga secunda in acesta saptamana, locul urmand sa devina vacant daca se opteza pentru liga a III-a.
“Eu cred ca locul echipei este cel putin in Liga a II-a, de unde sa incerce in permanenta sa promoveze. Sper, pana la urma, sa se gaseaca o solutie sa jucam in acest esalon si anul viitor sa avem o echipa cu care sa incercam sa promovam in prima liga”, a declarat antrenorul Roland Nagy.
UTA Arad a invins intr-un meci amical, pe teren propriu, cu scorul de 4-3, echipa nou promovata in Liga a III-a, Autocatania Caransebes. Golurile aradenilor au fost marcate de Roman, Galca, Tucudean si Suru. Pentru echipa din Caransebes au inscris Neagu, Boureanu si Ispas.