Register   ·   Log in
Arhiva Observator:
Vrajitorul.EU

Pro si contra vaccinarii BCG, la Conferinta Medicilor de Familie

Vineri a fost ce-a de-a doua zi a primei editii a Conferintei Regionale de Medicina Familiei, organizata la Neptun, de Asociatia Medicilor de Familie Tomis Constanta, in parteneriat cu Universitatea „Ovidius” – Facultatea de Medicina Generala si Colegiul Medicilor.

Ieri, printre lucrarile prezentate s-a numarat si cea a prof. univ. dr. Dumitru Matei, sef catedra Medicina de Familie, Universitatea Carol Davila, Bucuresti – „Actualitati in imunoprofilaxia la copii”, subiect care nu a reprezentat o noutate pentru nimeni, avand in vedere ca in sala se aflau doar medici de familie care sunt la curent cu acest subiect. Totusi, in cadrul acestei tema s-a punctat si necesitatea vaccinarii copiilor anti-BCG, care s-a transformat intr-o mica polemica. Daca dr. Dumitru Matei a sustinut ca deoarece prevalenta tuberculozei este foarte mare in Romania, se recomanda vaccinarea BCG, au existat si medici in sala care s-au declarat adversari ai acestui vaccin si asta deoarece imunizarea scade doar riscul de a face forme grave de boala si nu asigura nici pe departe o protectie totala.

Dr. Sorin Rugina, medic primar boli infectioase, din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, nu este insa de aceeasi parere: „Deocamdata, vaccinarea trebuie mentinuta pentru ca nu stapanim fenomenul”. In acest sens, un medic din judetul Dolj, aflat in public, a dat exemplul unei fetite de trei ani care a fost adusa din Italia, unde nu fusese vaccinata anti BCG, in Romania, intr-un spatiu endemic. S-a imbolnavit grav, la scurt timp, deoarece „nu a avut aceasta minima protectie”, dupa cum a precizat medicul si, cu greu, cadrele medicale au reusit sa o salveze. S-a ridicat, de asemenea, si problema efectelor secundare, grave sau mai putin grave, cunoscute sau inca nedemonstare. Un lucru este insa sigur, potrivit dr. Sorin Rugina: „Nu exista vaccin sau medicament fara reactii adverse”.

Inchiderea lucrarilor din cadrul Conferintei Regionale de Medicina de Familie este programata pentru astazi, in jurul orei 15.00, atunci cand vor fi inmanate si diplomele de participare.

Anca CHICU






Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.

    Placari cu bond / Pereti cortina