Persoanelor care nu au depus declaratia de venit global in termenul prevazut de lege li se va calcula din oficiu impozitul datorat statului
80% din contribuabilii care aveau obligatia depunerii declaratiilor de venit s-au prezentat la ghiseele Fiscului
Dana ANTOHE
Fiecare contribuabil care nu este angajat cu contract de munca in baza caruia realizeaza venituri independente avea obligatia de a depune, la sediul Administratiei Finantelor Publice Constanta, o declaratie privind veniturile realizate, pana la data de 15 mai a.c. Obligatia de depunere a declaratiilor anuale le-a revenit persoanelor fizice, care in anul 2007, au obtinut venituri din activitati comerciale, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuala, chirii, arenda, transferul titlurilor de valoare, vanzare-cumparare de valuta la termen, activitati agricole. Potrivit datelor centralizate de Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, la data de 15 mai, aproximativ 22.572 de constanteni aveau obligatia depunerii declaratiilor de venit, insa la ghisee s-au prezentat circa 80% dintre acestia. Gabriel Cosoreanu, sef serviciu in cadrul Administratiei Finantelor Publice Constanta, a precizat ca dupa termenul legal s-au mai prezentat cu declaratii peste 300 de persoane. In prezent, reprezentantii Fiscului constantean lucreaza la prelucrarea declaratiilor de venit trimise prin posta.
„La aceasta data avem peste 2.500 de plicuri sosite prin posta pe care le prelucram. Pe masura ce acestea se vor desface vor fi inregistrate in baza de date a institutiei”, a declarat Gabriel Cosoreanu.
Contribuabilii care nu au depus in timp util aceste documente vor fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 10 si 100 lei, cu posibilitatea achitarii pe loc a sumei de 5 lei. Persoanelor care nu vor depune declaratiile si care au realizat venituri in anul 2007 li se va calcula, din oficiu, cota de impunere. Dupa strangerea tuturor declaratiilor de venit, administratiile financiare vor prelucra toate declaratiile, in vederea emiterii deciziilor de impunere. In baza acestor documente, constantenii afla cat mai au de platit statului sau, dupa caz, cat au de primit de la bugetul statului, urmand a-si recupera banii. In cursul anului trecut, din totalul deciziilor de impunere transmise, 10.408 constanteni aveau de platit statului 69,74 miliarde de lei vechi, in timp ce alti 867 aveau de primit 2,07 miliarde de lei vechi, iar 3.872 de contribuabili nu aveau nici de platit, dar nici de primit diferente de impozite.