810 infracțiuni constatate, într-o singură zi, de către polițiști

810 infracțiuni constatate, într-o singură zi, de către polițiști

Polițiștii au intervenit, în cursul zilei de ieri, la peste 3.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au constatat 850 de infracțiuni și au aplicat peste 10.000 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 427 de permise de conducere.

La data de 14 august a.c., 9.645 de poliţişti au fost angrenați în 285 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate peste 4.000 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 277 de aparate radar. Polițiștii au intervenit la 3.434 de evenimente, dintre care 2.893 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 850 de infracţiuni, 81 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Au fost depistate și 14 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 46 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 10.556 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.473.437 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 97 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 427 de permise de conducere, fiind retrase 131 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

sursa: politiaromana.ro

Comenteaza acest articol

css.php