Register   ·   Log in
Arhiva Observator:
Vrajitorul.EU

Afaceri in partid : Utilnavorep-ul lui Mitrea, abonat la banii CN ACN

Afaceri in partid : Utilnavorep-ul lui Mitrea, abonat la banii CN ACN

In ultimul an, firma unde a fost actionar seful de la Apele Romane a castigat licitatii de peste 33 milioane de lei de la Canalele Navigabile

Colegialitatea in partid nu se recompenseaza numai cu laude pe linie politica, ci mai ales cu dezvoltarea unor relatii de afaceri menite sa aduca profit firmelor proprii ale celor implicati in fenomen. Pentru ce altceva s-ar inghesui unii oameni de afaceri, cu firme profitabile, sa ocupe functii de conducere in institutii ale statului unde salariul este neglijabil in comparatie cu averile lor, iar bataia de cap inzecit mai mare…?! Iar „imparteala” functiilor pe criterii politice este o alta lupta care nu se explica altfel decat prin dorinta de a ajunge intr-un scaun public de unde se pot invarti banii statului.

Fara sa facem vreo speculatie, va prezentam, in randurile de mai jos, exemplul de buna colaborare intre o institutie de stat, Compania Nationala Administratia Canalelor Navigabile, condusa de pedelistul Valentin Zeicu, si o firma privata, SC Utilnavorep, care – poate absolut intamplator – ii are printre actionari pe fratele pedelistul Marian Mitrea, directorul Administratiei Bazinale de Apa Dobrogea Litoral. Si Marian Mitrea s-a numarat printre actionarii Utilnavorep, dar pentru ca afacerile ABADL se mai intersectau cu cele ale propriei firme, a fost nevoit, cel putin la nivel oficial, sa se retraga dintre actionari. Documentarea a pornit de la anunturile publicate pe site-ul Sistemului Electronic de Achizitii Publice pentru diferite licitatii organizate de CNACN. Ultimul anunt, postat ieri, face referire la atribuirea unei licitatii pentru lucrarea „Reabilitare Poarta Plana de Siguranta si Poarta Plana de Serviciu, Ecluza nr. 1 Agigea”. Singurul ofertant la licitatia organizata de CN ACN a fost firma Utilnavorep, care de altfel a si castigat licitatia, oferind un pret de 2.586.193,58 lei. Cercetand acelasi site e-licitatie.ro, am constatat ca SC Utilnavorep este practic unica firma care in ultimul an s-a ocupat de lucrarile de reparatii la ecluzele de pe canalele navigabile, ba chiar si-a extins competentele, pentru ca a castigat si licitatiile pentru modernizarea sistemului de semnalizare pe canale. Toate aceste licitatii au adus in conturile SC Utilnavorep mai bine de 8 milioane de euro, bani proveniti numai din contractele incheiate cu CN ACN. In randurile de mai jos vom detalia toate lucrarile adjudecate de firma lui Mitrea, posibil printre putinele care se pricep la repararea componentelor unei ecluze, de vreme ce licitatiile care fac referire la aceste porti au fost castigate de Utilnavorep.

Fara numar…

In iunie 2010, Utilnavorep a castigat licitatia pentru „Inlocuire grupuri rotative pompe aferente portii plane de serviciu, Ecluza nr. 1 Cernavoda”, cu o oferta financiara de 218.746,5 lei, fara TVA. In aceeasi luna, aceeasi firma si-a mai adjudecat o licitatie, pentru lucrari de „Reabilitare articulatii sferice coloane mobile la instalatia de franare nave Ecluza nr. 2 Agigea”, iar pretul a fost de 230.750,52 lei. In luna ianuarie 2010, Utilnavorep a fost ofertantul ales sa indeplineasca lucrarea „Modernizarea sistemului de semnalizari de navigatie pe canalul Poarta Alba – Midia Navodari”, iar oferta a fost pe masura: 9.976.004 lei. Cu doar o luna mai devreme, in decembrie 2009, castigase un alt contract valoros, „Modernizarea sistemului de semnalizari de navigatie pe canalul Dunare – Marea Neagra”, pentru un pret de 13.901,926 lei, fara TVA.

La sfarsitul lunii august 2009, CN ACN a organizat o alta licitatie, avand ca obiect „Reabilitarea vane plane P 3 x 4/21, amonte, culee 1 si 2, ecluza nr. 1 Agigea”, licitatie la care s-a primit o sigura oferta, desigur, din partea SC Utilnavorep SA, in valoare de 463.744,42 lei fara TVA. Cu o luna mai devreme, Utilnavorep castigase o alta licitatie, pentru „Reabilitare stavila clapeta si descarcatori tip sifon la galerii ape mari, Ecluza Agigea”. Pretul – 2.694.000,31 lei. Tot anul trecut, in august, CN ACN a incheiat un act aditional cu Utilnavorep, pentru „Reabilitarea crapodinelor de la Poarta Buscata de Serviciu, Ecluza nr. 1 Ovidiu”, in valoare de 25.829,29 lei, iar in iulie 2009, mai contractase o lucrare de 187.533,25 lei, pentru „Reparatie instalatii franare nave, Ecluza nr. 2 Agigea”. Daca la toate aceste contracte mai adaugam unul, in valoare de 3,5 milioane lei, de dotare a navei „Izvorul Mare”, folosita de ACN la realizarea de masuratori topografice pe canale, avem un tabou oarecum complet al banilor care au ajuns, in decurs de aproximativ un an, in conturile firmei Utilnavorep. Un calcul simplu, ne arata ca din iulie 2009, pana in acest moment, firma a incasat peste 33,7 milioane lei numai de la Administratia Canalelor Navigabile, semn ca este extrem de eficient sa te numeri printre putinele firme din tara care se pricep sa repare componente ale ecluzelor.

Netty Dumitrache






Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.

    Placari cu bond / Pereti cortina