Ai păreri despre cum trebuie să arate zona Campus? Vino la dezbaterea organizată de Primărie

Ai păreri despre cum trebuie să arate zona Campus? Vino la dezbaterea organizată de Primărie

Pe 20 ianuarie, de la ora 11,00, constănţenii sunt chemaţi să participe la dezbaterea asupra proiectului de Planul Urbanistic Zonal întocmit pentru zona bd. Aurel Vlaicu, Campus Universitatea „Ovidius“, practic perimetrul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşeanu, Tomis, Aurel Vlaicu şi lacul Siutghiol.

Vorbim despre un cartier relativ nou, în care, în ultimii zece ani, s-a construit mai degrabă haotic şi unde nu s-au respectat reguli minime de bun simţ ori de urbanism. Aşa au apărut clădiri cu şase, şapte etaje lângă altele cu două niveluri, nu s-a ţinut cont de aliniament, de faptul că locaţia era una fericită, din care toţi proprietarii puteau beneficia de vedere asupra lacului.
Iată însă că firma Expaco, aceeaşi care a realizat PUZ-ul şi pentru zona Peninsulară, a întocmit un plan şi pentru cartierul Campus. Acesta va deveni lege locală pentru viitoarele investiţii abia după ce va fi votat de către Consiliul Local Municipal, dar până atunci mai este cale lungă. Aşadar, de pe 29 decembrie până pe 23 ianuarie, constănţenii sunt invitaţi să transmită observaţii asupra documentelor care se găsesc la Biroul Strategii Urbane din cadrul Primăriei Constanţa, iar pe 20 ianuarie, să participe la dezbaterea publică a PUZ-ului.
Proiectul de PUZ a ajuns deja la Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului, constituită în această toamnă, o comisie alcătuită atât din funcţionari ai administraţiei, cât şi din specialişti independenţi. Comisia a solicitat firmei Expaco să completeze PUZ-ul cu câteva menţiuni. Printre acestea, includerea de trotuare de cel puţin 3 metri lăţime la noile străzi, realizare de zone verzi accesibile publicului, alei pietonale către lac, precum şi retragerea aliniamentelor construcţiilor de pe străzile perpendiculare pe lac, în vederea deschiderii perspectivei către lac. De asemenea, potrivit specialiştilor, în zona intersecţiei bd. Aurel Vlaicu şi Tomis, trebuie realizată o parcare, care să deservească vizitatorii monumentului istoric ce se află în curtea Staţiei de pompare a RAJA, Cişmeaua otomană. De asemenea, orice nouă construcţie realizată în acest perimetru, va putea fi realizată numai după avizarea unui Plan Urbanistic de Detaliu.

Netty DUMITRACHE

Comenteaza acest articol

css.php