Aleea cea larga

Circulam, la miez de noapte, pe aleea dintre blocuri, strecurandu-ma cu greu printre masinile parcate cam peste tot. Mai putin la parcare. Si la un timp, total pe neasteptate, din bezna noptii, fix in spatele meu, rage spre racneala un claxon strident si enervat. Aflandu-ma pe traseul strabatut de ani buni, nici nu m-am sinchisit sa ma uit peste umar la dobitoc. Doar l-am injurat copios, si in gand, si cu voce tare, pentru sperietura mea si a locatarilor care, poate, chiar dormeau, la ora aceea. Dar insistentul a continuat disperat cu ragetele claxonului, sa ma dau, bag sama, la o parte de pe o alee dintre blocuri, care, de obicei – si mai ales in cazul in speta – este larga… cat o alee dintre blocuri. Adica, ai de ales: trece o masina sau trec niste persoane. Cale de mijloc nu se afla ca nu incape. Totusi, posesorul de fitze auto fie se grabea din cauze fiziologice (il taia cacarea), fie doar era un simplu nervos al zilelor noastre. Si, identificandu-l peste cateva zile pe dobitoc, m-am dumirit. Chiar era. Si din pacate mai este. Dobitoc. La doar cateva zile diferenta de intamplare, regasesc acelasi personaj, cu masina de fitze parcata fix pe trotuarul meu. Si fiindca nu pot sa ridic piciorul la roata, in semn de respect cainesc, mi-am permis doar sa trag o linie indiscreta si adanca, cu cheia, pe vopseaua lui metalizata, sa-i las un biletel scurt despre mama sa si toate urarile de bine pentru anul in curs, care sper sa-i fie si cel de pe urma…

Felician PETRARU

One Comment

  1. ganditorul says:

    De vina nu este soferu, ci Primaria ca nu face parcari. Dar unde sa faca daca peste tot pe langa blocuri spatiile au fost date pentru blocuri, case, sau mai stiu eu ce. Ca de din parcari nu ies bani sau mai bine zis nu reusesti sa-i multumesti pe aia carora trebyuie sa le dai terenuri, ca de doar ai datorii la oameni.

Comenteaza acest articol

css.php