ANAF: aproape 2,1 milioane de angajați, datori la asigurările sociale

ANAF: aproape 2,1 milioane de angajați, datori la asigurările sociale

Din totalul de 583.170 de angajatori, persoane fizice sau juridice din România, 157.798 de angajatori au restanțe de 15,99 miliarde lei în contul contribuțiilor sociale obligatorii pentru pensii, sănătate și șomaj, conform declarațiilor fiscale, a deciziilor de impunere și a deciziilor de calcul accesorii și obligații fiscale suplimentare emise de ANAF. Din informațiile declarate în Formularul 112 reiese că la data de 30 septembrie 2017 acești contribuabili aveau 2.076.097 de angajați.
Dintre cei 157.798 de angajatori cu datorii la plata obligațiilor de asigurări sociale, 155.102 au capital privat, iar 2.696 au capital de stat sau majoritar de stat. Totodata, 7.237 de angajatori din totalul menționat anterior se află în insolvență.
Agenția Națională de Administrare Fiscală întreprinde demersurile legale de executare silită pentru recuperarea tuturor restanțelor la bugetul de stat. Facem mențiunea că pentru contribuabilii în insolvență sau faliment dreptul ANAF de executare silită este suspendat prin efectul Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, ANAF susține reîncriminarea faptei de reținere la sursă și nevirare a contribuțiilor sociale, pentru a reduce și simplifica obligațiile de declarare și plată pentru persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajator.
Precizăm că pe site-ul ANAF, la adresa https://www.anaf.ro/restante se publică trimestrial lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante mai mari de:
“a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;
d) 15.000 lei, în cazul debitorilor persoane fizice, altele decât cele de la lit. c)”, conform art. 162 din Codul de procedură fiscală coroborat cu prevederile art. I din Ordinul Președintelui ANAF nr. 590/2017.

De asemenea, reamintim că situația primilor 500 de debitori persoane juridice cu obligaţii fiscale restante la bugetele de asigurări sociale înregistrate la 30 septembrie 2017 și neachitate până la data publicării poate fi consultată la adresa https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/primii500contributii_1_09112017.pdf.

Comenteaza acest articol

css.php