Apple, dată în judecată de doi părinți îndoliați

Apple, dată în judecată de doi părinți îndoliați

Doi părinți au dat în judecată compania Apple, după ce un șofer care folosea FaceTime la volan a intrat în ei cu mașina, omorând-o pe mezina familiei. Cuplul spune că moartea fiicei lor ar fi putut fi prevenită dacă Apple ar fi introdus un program de blocare a aplicației atunci când utilizatorul este la volan, tehnologie pe care a patentat-o în 2008, relatează The Independent citat de Digi24.ro.

Moriah Modisette, în vârstă de cinci ani, se afla pe bancheta din spate a mașinii părinților lor în drum spre Dallas în 2014, când un alt autovehicul i-a lovit. Mașina era condusă de un tânăr de 22 de ani, care, potrivit poliției, folosea aplicația dezvoltată de Apple la volan. Fetița a murit în spital din cauza rănilor suferite și părinții ei, James și Bethany Modisette, precum și sora ei, Isabella, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că aplicația încă era deschisă după accident. Șoferul este acum judecat pentru ucidere din culpă.

Acum, familia a chemat în judecată Apple pentru că „nu a instalat și implementat software-ul pe care l-a patentat în decembrie 2008 pentru a bloca accesul utilizatorilor care sunt la volan la aplicația FaceTime”.

Software-ul urma să folosească GPS-ul din telefon pentru a stabili viteza cu care se deplasează utilizatorul FaceTime și să blocheze aplicația în cazul în care stabilea că merge prea repede sau că era la volan.

FaceTime a contribuit „substanțial” la decesul lui Moriah, potrivit părinților ei, care au spus că dacă acel software ar fi fost instalat de Apple, accidentul nu ar mai fi avut loc. De asemenea, ei spun că este o dovadă de neglijență din partea companiei, deoarece pentru a folosi aplicația utilizatorul trebuie să stea cu ochii în telefon.

Părinții fetei cer daune materiale și spun că Apple și-a încălcat datoria de a-și ține utilizatorii în siguranță, mai transmite sursa citată.

Comenteaza acest articol

css.php