Register   ·   Log in
Arhiva Observator:
Vrajitorul.EU

Articole cu subiectul parlamentul european



Problema aeroporturilor regionale a intrat în atenţia Parlamentului European

Transportul aerian prezintă o importanţă deosebită pentru dezvoltarea economică şi socială, competitivitatea şi bunăstarea regiunilor Europei, motiv pentru care problema aeroporturilor regionale a intrat în atenţia Parlamentului European.   ''În calitate se vicecoordonator în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European, am fost raportorul Grupului Partidului Popular European pentru proiectul de aviz privind viitorul aeroporturilor şi al...

Elena Băsescu, înaintată în funcţie la Parlamentul European

Mezina preşedintelui Băsescu a fost aleasă vicepreşedinte al Comisiei de petiţii din Parlamentul Eurpean. Ea va deţine această funcţie până când îi va expira actualul mandat de europarlamentar, în anul 2014. O dată cu funcţia în care a fost aleasă Elena Băsescu, toate nemulţumirile românilor faţă de Uniunea Europeană vor ajunge pe biroul ei.   Aceasta este cea mai importantă funcţie pe care Elena Băsescu a deţinut-o de când este...

Un lider din Parlamentul European îi cere demisia lui Băsescu

Un europarlamentar britanic se alătură solicitărilor poporului român, cerându-i președintelui Băsescu, pe care îl acuză de abuz de putere, dar și guvernului să-și dea demisia, pentru a putea fi organizate alegeri anticipate.   Graham Watson, liderul Partidului European Liberal Democrat și Reformist, susţine că este solidar cu poporul român, pe care îl admiră sacrificiile pe care le-a făcut. "Aş dori să-mi exprim îngrijorarea în legătură cu ceea ce se...

Corina Cretu: Presedintia daneza a UE trebuie sa determine intoarcerea politicilor europene cu fata spre cetateni

Europarlamentarul Corina Cretu, vicepresedinte PSD, a solicitat, in sesiunea plenara de la Strasbourg, presedintiei daneze a Uniunii Europene sa actioneze pentru apararea valorilor europene in statele membre si pentru adoptarea de urgenta a unor masuri concrete menite sa stimuleze cresterea economica si crearea locurilor de munca. "Retrogradarea ratingurilor a noua tari europene si al Fondului European pentru Stabilitate Financiara demonstreaza esecul politicilor de austeritate si al...

Parlamentul European vrea să reducă cu 50% risipa de alimente

PE a adoptat, joi, o rezoluţie pentru luarea de măsuri pentru înjumătăţirea risipei de alimente până în 2025, având în vedere că anual, în gospodării, supermarketuri, restaurante şi de-a lungul reţelelor de la producător la consumator în UE sunt irosite până la 50 la sută din alimentele sănătoase. Parlamentul a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi, luarea unor măsuri urgente pentru a înjumătăţi până în 2025 risipa de alimente şi a permite accesul la hrană...

Martin Schulz, ales Preşedintele Parlamentului European

Deputaţii europeni l-au ales pe Martin Schulz în funcţia de Preşedinte al Parlamentului European cu 387 voturi în favoare din 670 voturi exprimate. Deputatul german, în vârstă de 56 de ani, va conduce Parlamentul European pentru următorii doi ani şi jumătate, până la începutul următoarei legislaturi din iulie 2014.   În fiecare an, 168,000 cetăţeni ai UE mor în accidente de muncă sau din cauza unor boli ocupaţionale, iar 7 milioane de cetăţeni europeni sunt...

Elena Băsescu a purtat un tricou “Free Iulia” în Parlamentul European

Eurodeputatul PDL Elena Băsescu a purtat, marţi, la Strasbourg, înainte de a intra în plenul Parlamentului European, un tricou inscripţionat cu chipul Iuliei Timoşenko şi cuvintele "Free Iulia".   Elena Băsescu a purtat tricoul alb imprimat cu chipul fostului prim-ministru ucrainean şi mesajul "Free Iulia", înainte de a intra în plenul Parlamentului European.   Când a intrat în sala de plen a Parlamentului European, Elena Băsescu nu mai purta tricoul...

Parlamentul European își completează colecția de artă contemporană cu lucrări din România și Bulgaria

Dl. Jerzy Buzek, Președintele Parlamentului European, a vernisat ieri, 11 octombrie 2011, la Bruxelles expoziția lucrărilor de artă contemporană achiziționate de Parlamentul European din România și Bulgaria pentru completarea colecției de artă contemporană din statele membre ale Uniunii Europene.       Artiștii români ale căror lucrări de artă au fost selectate sunt, în ordine alfabetică: Ioana Bătrânu, Horia Bernea, Geta Brătescu, Daniela...

Două petiţii privind Roşia Montană, discutate în Parlamentul European

Comisia de petiţii a Parlamentului European a discutat marţi două petiţii privind proiectul minier de la Roşia Montană, înaintate de Asociaţia AD Astra a oamenilor de ştiinţă români şi, respectiv, de Fundaţia Culturală Roşia Montană. Conform petiţiei redactate de Fundaţia Culturală Roşia Montană, prezentată de Sorin Jurcă, vicepreşedinte al organizaţiei, proiectul de exploatare cu cianuri de la Roşia Montană aduce prejudicii iremediabile mediului şi patrimoniului...

Parlamentul European: Statele din zona euro nu mai pot ignora avertismentele CE pe politici bugetare

Statele din zona euro nu vor mai putea să ignore avertismentele Comisiei Europene privind corectarea politicilor lor bugetare, conform pachetului de legi privind guvernanţa economică adoptat, miercuri, de Parlamentul European. Conform unui comunicat al PE, noua legislaţie măreşte transparenţa, cere mai multă responsabilitate din partea statelor şi ameliorează calitatea şi corectitudinea statisticilor, asigurându-se că acestea sunt colectate independent.   Potrivit...

    Placari cu bond / Pereti cortina