Astăzi este Ziua Internațională a asistenților medicali

Astăzi este Ziua Internațională a asistenților medicali

La 12 mai este celebrată în întreaga lume Ziua internațională a asistenților medicali. Consiliul Internațional al Asistenților Medicali celebrează Ziua internațională a asistenților medicali, marcând ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), din 1974. Ea a deschis prima școală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci umilitoare. Florence Nightingale a pus bazele moderne ale asistenței medicale. Ca semn al recunoașteri meritelor sale, regina Victoria a decorat-o în 1904 cu Crucea Roșie Regală. În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit.
„Asistenții sunt, de multe ori, singurii profesioniștii din domeniul sănătății care asigură asistență medicală pentru populația aflată în zone dezavantajate. Asistenții medicali pot contribui semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor din întreaga lume prin atenția acordată îngrijirii persoanei suferinde și prevenirii îmbolnăvirii cronice a acesteia. Ei reprezintă peste o treime din forța de muncă aflată în sistemul de sănătate și lucrează adesea în condiții dificile.
Sanitas Constanţa urează tuturor asistenţilor medicali, mult succes şi satisfacţii depline în activitatea medicală!“, transmite sindicatul Sanitas Constanța.

Comenteaza acest articol

css.php