Atenție, șoferi, trafic restricţionat pe strada Gării, din municipiul Constanţa!

Atenție, șoferi, trafic restricţionat pe strada Gării, din municipiul Constanţa!

Pentru remedierea avariei survenite la colectorul de preluare a apelor menajere de pe strada Gării, din municipiul Constanţa, astăzi, 12 mai 2017, între orele 9.00 – 21.00, se restricţionează traficul rutier pe strada Gării (prelungirea bd. Ferdinand), tronsonul cuprins între bd. 1 Decembrie 1918 şi strada Theodor Burada. Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Locală și Poliţia Municipală. De asemenea, a fost informată şi Regia Autonomă de Transport în Comun, care a luat măsuri pentru devierea traseelor mijloacelor de transport în comun, astfel: autobuzele care vin dinspre bd. Ferdinand şi bd. 1 Decembrie 1918 vor ocoli parcul Gării pe bd. 1 Mai, str. Prelungirea Th. Burada, str. Gării, iar cele care vin dinspre CET, Poarta 6, Km 4-5 vor avea acces pe o bandă de circulaţie, pe traseul normal. De asemenea, vehiculele care vin spre gară dinspre str. Th. Burada îşi vor continua traseul pe Prelungirea Th. Burada.
„Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt, inclusiv să se aducă trama stradală la starea iniţială, astfel încât până la ora 21,00 tronsonul să poată fi redat circulaţiei în cele mai bune condiţii“, transmite compania.

Comenteaza acest articol

css.php