BACALAUREAT 2012: Edu.ro a publicat rezultatele sesiunii de toamnă

Rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului din 2012 au început să fie publicate pe judeţe, duminică, pe Edu.ro, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

Bucureşti

 

Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a bacalaureatului desfăşurată în Capitală a fost de 18,52%, aproape egală cu cea de anul trecut (17,82%), au precizat duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), după centralizarea rezultatelor.

 

 

În Capitală, la această sesiune a bacalaureatului au participat peste 11.000 de candidaţi, 57 dintre aceştia fiind eliminaţi din examen, pentru tentative de fraudă, au mai precizat sursele citate.

 

Tot duminică vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul 16.00 – 20.00, rezultatele finale urmând să fie afişate în 5 septembrie.

 

În 2011, după soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea în Capitală a crescut la 19,36%, potrivit ISMB.

 

Anul trecut, tot în sesiunea de toamnă, promovabilitatea la nivel naţional a fost de 16,8%.

 

Potrivit Ministerului Educaţiei, numărul total de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2012 este de 99.111.

 

Anul acesta, în prima sesiune a examenului de bacalaureat, au promovat 44,41% dintre candidaţi.

 

Cluj

 

Promovabilitatea la sesiunea din august a examenului de bacalaureat a fost, în judeţul Cluj, de 22,8 la sută, înainte de contestaţii, fiind mai mare decât cea înregistrată în sesiunea similară din 2011, care a fost de 20,62 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că nu a fost înregistrată nicio notă de zece şi că a fost obţinută o singură notă între 9.00 şi 10.00.

 

“Promovabilitatea la sesiunea din august a examenului de bacaluareat a fost, la nivelul judeţului Cluj, de 22,8 la sută, mai mare decât cea înregistrată anul trecut, când a fost de 20,62 la sută, tot înainte de contestaţii. Nu a fost înregistrată nicio notă de zece la acest examen. A fost obţinută o singură notă între 9.00 şi 10.00”, a spus Cuibus.

 

Elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii duminică, iar miercuri vor fi afişate rezultatele finale.

 

La examenul de bacalaureat în sesiunea din august au fost înscrişi în judeţul Cluj peste 2.400 de elevi.

 

La sesiunea din iulie a acestui an promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 54,3 la sută, înaintea contestaţiilor, şi de 56,26 la sută după soluţionarea contestaţiilor.

 

Mureş

 

Mai puţin de un sfert din cei peste 2.600 de candidaţi înscrişi la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, în judeţul Mureş, cu aproximativ un procent mai scăzut faţă de sesiunea similară a anului trecut, contestaţiile putând fi depuse duminică după-amiază.

 

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, preşedintele comisiei judeţene de bacalaureat, Illes Ildiko, la nivelul judeţului Mureş s-au înscris la sesiunea din toamnă un număr de 2.643 de candidaţi.

 

Dintre aceştia, 2.293 au fost prezenţi, în timpul examenului fiind eliminaţi şase dintre ei – patru la proba scrisă de Limba şi literatura română şi doi la ultima probă, la alegere.

 

După susţinerea examenului, doar un număr de 549 de candidaţi au fost declaraţi admişi, ceea ce înseamnă că mai puţin de un sfert dintre cei înscrişi la această sesiune.

 

“Numărul candidaţilor respinşi este de 1.738, fiind declaraţi admişi 549 de candidaţi, ceea ce face ca promovabilitatea să fie de 23,94 la sută, înainte de contestaţii. Contestaţiile se pot depune duminică, între orele 16.00 şi 20.00 la centrele de examen, după care vor fi trimise în alt judeţ la corectat, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale”, a spus Illes.

 

Aceasta a arătat că nu poate face public judeţul în care vor fi trimise eventualele lucrări care vor fi contestate în judeţ, arătând că şi judeţul Mureş va fi centru de corectare, pentru lucrările contestate din alte două judeţe.

 

Anul trecut, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a fost de 24,85 la sută, când doar 628 de elevi din cei 2.527 care s-au prezentat la examen au reuşit să promoveze, în primă fază, înregistrându-se şi 319 elevi care nu s-au prezentat şi 13 eliminaţi din examen. Din cele 494 de contestaţii înregistrate după afişarea rezultatelor 183 au fost admise, restul de 311 fiind respinse. În urma acestor rezultate, procentul de promovabilitate la sesiunea de toamnă a examenului a crescut cu 0,75.

 

Vâlcea

 

Promovabilitatea la a doua sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Vâlcea este de 22,83 la sută, dublă faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, când a fost de doar 11,62 la sută.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, profesor Anamaria Floroiu, la sesiunea de toamnă din acest an s-au înscris 2.032, cei mai mulţi fiind la Matematică şi Limba română. Sursa citată a precizat că la sesiunea din toamnă a bacalaureatului promovabilitatea a fost de 22,83 la sută, în sesiunea similară din anul 2011 înregistrându-se un procent de 11,62.

 

“Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară a acestui an, în judeţul Vâlcea, a fost de 38,3 la sută înainte de contestaţii, cu 16 procente sub rezultatele înregistrate anul trecut, când au promovat 54,41 la sută dintre candidaţi. Acum, au promovat 22,83 la sută, au fost înscrişi 2.032 de candidaţi, cei mai mulţi la Matematică, mai mult de jumătate, 1.261, iar la Română, 840”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea, profesor Anamaria Floroiu.

 

Potrivit aceleiaşi surse, în sesiunea de vară a examenului 71 de elevi din judeţul Vâlcea au promovat în urma contestaţiilor formulate şi a recorectării lucrărilor de la bacalaureat, promovabilitatea crescând astfel de la 38,3 la sută la 40,12 la sută.

 

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-a desfăsurat, în judeţul Vâlcea, în patru centre de examen, C.N.I. “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea şi Grup Şcolar Industrial “General Magheru”.

 

Vâlcea

 

Promovabilitatea sesiunii de toamnă a bacalaureatului este de 29,85 la sută în judeţul Arad, înainte de contestaţii, cu 13 procente mai mare faţă de toamna anului trecut, iar niciun candidat nu a obţinut media zece, majoritatea obţinând medii între 6,00 şi 6,99.

 

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, promovabilitatea sesiunii de toamnă a bacalaureatului este de 29,85 la sută.

 

Din cei 2.313 candidaţi înscrişi, prezenţi la probele din sesiunea de toamnă a examenului au fost 1.973, iar doi au fost eliminaţi pentru că aveau telefoane mobile în examen.

 

Dintre cei prezenţi, au fost respinşi 1.382 de candidaţi, din care 1.182 au luat medii sub 5.00. Cei mai mulţi candidaţi, adică 504, au obţinut medii cuprinse între 6.00 şi 6,99.

 

Au obţinut medii peste cinci, dar sub şase cât era necesar, 200 de candidaţi, în judeţ nefiind înregistrată nicio medie de zece.

 

Promovabilitatea din toamna anului trecut, înainte de contestaţii, era de 16,71 la sută în judeţul Arad, cu 13 procente mai mică decât în prezent.

 

Alba

 

Aproape un sfert dintre candidaţii din Alba care au susţinut bacalaureatul în cea de-a doua sesiune au promovat, procentul celor care au reuşit să obţină note de trecere fiind de 23,36, mai mare decât în sesiunea de toamnă din 2011 când a fost 17,35, transmite corespondentul MEDIAFAX

 

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, la sesiunea de toamnă s-au înscris în judeţ 1.562 de candidaţi, iar dintre aceştia s-au prezentat la examen 1.331, în final reuşind să promoveze 311 candidaţi.

 

La cea de-a doua sesiune a bacalaureatului promovabilitatea este de 23,36 la sută, înainte de contestaţii, fiind mai mare decât în sesiunea de toamnă din 2011, când a fost 17,35 la sută.

 

De asemenea, în cadrul probelor trei candidaţi, doi de la Grupul Şcolar Forestier Câmpeni şi unul de la Grupul Şcolar Industrial Jidvei, au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze.

 

Potrivit reprezentanţilor ISJ Alba, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în toamnă la matematică, unde din cele 1.005 lucrări 375 au primit note între 1.00 şi 2.00.

 

În acest an, din cei aproximativ 3.500 de candidaţi care au susţinut bacalaureatul în judeţul Alba, în prima sesiune, 1.662 au reuşit să promoveze examenul, promovabilitatea fiind de 49,97 la sută. O singură elevă din judeţul Alba, de la Colegiul Naţional “I.M. Clain” din municipiul Blaj, reuşise să obţină media 10.00.

 

Vaslui

 

Peste o treime dintre candidaţii din judeţul Vaslui care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă a acestui an au promovat, rezultatele fiind mai bune decât cele înregistrate în sesiunea similară din 2011, însă mult mai slabe decât la examenul din vară.

 

Promovabilitatea la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat înainte de depunerea contestaţiilor este de 34,96 la sută la nivelul judeţului Vaslui, cu aproape patru procente mai mare faţă de sesiunea similară din 2011, atunci când s-a înregistrat o promovabilitate de 31,05 la sută.

 

Faţă de examenul desfăşurat în prima sesiune a acestui an, promovabilitatea este însă mult mai scăzută, respectiv cu 14 procente mai mică. Practic, dintre cei 1.327 candidaţi prezenţi la una sau mai multe probe de examen 480 au promovat şi au obţinut, în final, medie de trecere.

 

“Din punctul nostru de vedere, este un procentaj bun pentru o sesiunea de toamnă. Acest aspect se explică prin faptul că, pe de o parte, au absentat destul de mulţi candidaţi din cei înscrişi iniţial pentru această sesiune, iar pe de altă o parte din cei care au susţinut acum examenul au fost elevi buni, dar care au ratat promovarea în vară din cauza unei discipline, în special matematica”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă.

 

La sesiunea din toamnă a bacalaureatului au absentat 20 la sută din candidaţii înscrişi, majoritatea renunţând, potrivit opiniei conducerii ISJ Vaslui, deoarece au considerat că nu sunt suficient de pregătiţi pentru a se prezenta la examen.

 

În vara acestui an, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 49 la sută.

 

Bistriţa

 

Promovabilitatea în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Bistriţa-Năsăud este de 24,58 la sută, înainte de contestaţii, fiind mai mare faţă de toamna anului trecut, când a fost de 17,41 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.491 de candidaţi, iar la examen s-au prezentat 1.241 de candidaţi.

 

Dintre cei prezenţi, doi au fost eliminaţi, iar 934 respinşi, reuşind să promoveze examenul înainte de contestaţii un număr de 305 candidaţi, respectiv 24,58 la sută.

 

Conform sursei citate, cei doi candidaţi eliminaţi au fost prinşi în timp ce încercau să copieze la proba scrisă de Limba şi literatura română.

 

Anul trecut, înainte de contestaţii, promovabilitatea la bacalaureatul de toamnă a fost de 17,41 la sută, iar după rezolvarea acestora de 18,3 la sută.

 

La prima sesiune a bacalaureatului din acest an, înainte de contestaţii, promovabilitatea în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 41,57 la sută. În urma contestaţiilor, promovabilitatea a crescut la 43,15 la sută.

 

Covasna

 

Aproape 17 la sută dintre candidaţii din judeţul Covasna au reuşit să promoveze sesiunea de toamnă a bacalaureatului, înainte de contestaţii, promovabilitatea fiind mai mică decât cea înregistrată în sesiunea similară din 2011, când a fost de 18,06 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX

 

Reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, inspectorul Farkas Csaba, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat este de 16,91 la sută, înainte de contestaţii.

 

Astfel, potrivit datelor oferite de inspectorul ISJ Covasna, la examen s-au înscris 1.043 de absolvenţi, dintre care 215 nu s-au prezentat, iar un elev a fost eliminat pe parcursul examenelor.

 

Potrivit ISJ Covasna, dintre candidaţii care s-au prezentat la examen doar 140 de elevi au promovat sesiunea de toamnă a bacalaureatului, 687 de candidaţi obţinând media generală sub 6.00.

 

La sesiunea similară din 2011, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a fost de 18,06 la sută, înainte de soluţionare a contestaţiilor, în timp ce la sesiunea din vară din acest an aproximativ 34 la sută dintre elevii din judeţul Covasna care au susţinut bacalaureatul au reuşit să promoveze examenul.

mediafax.ro

Comenteaza acest articol

css.php