Bacalaureat: Peste 56.000 de absolvenţi de liceu, aşteptaţi miercuri la proba obligatorie a profilului

Un număr de 56.546 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri să susţină proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat.

 

Dintre aceştia 51.940 de elevi s-au înscris pentru proba la matematică şi 4.606 pentru istorie.

 

Vineri este programată proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea rezultatelor se va face pe 2 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.

 

Peste 87.000 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat, dintre care 67% fac parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.

 

Promovabilitatea la prima sesiune a Bacalaureatului, după rezolvarea contestaţiilor, este de 56,4%, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

 

Astfel, au promovat examenul 63,1% dintre absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 şi 31,7% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare.

AGERPRES

Comenteaza acest articol

css.php