Bilant de mandat al primarului Vasile Delicoti: “Guvernul ne putea asigura macar co-finantarea proiectelor”

Tanar si cu ambitii profesionale, primarul P.D.L. al comunei Poarta Alba, Vasile Delicoti, ar putea intra in categoria oamenilor care s-au remarcat inaintea alegerii in functie si nu fac altceva decat sa continue colaborarea cu cetatenii, inceputa cu multi ani in urma, dar pe care o consolideaza in fiecare zi. Spune despre el ca iubeste marea si asta se datoreaza profesiei pe care si-a ales-o, respectiv cea de marinar, si ca nu poate trai intr-o zona unde aceasta nu exista. De asemenea, recunoaste ca nu a avut prea multe cunostinte despre ce se petrece in administratia locala, insa avea habar de liniile de finantare din acest domeniu, de cum trebuie realizat un proiect pentru ca acesta sa devina obiectiv in localitatea in care s-a nascut.

Vasile Delicoti este casatorit, are doi copii si marele sau regret este ca le acorda celor dragi mai putin timp decat acestia ar merita. Compensarea vine pe partea cealalta, Delicoti fiind unul dintre liderii importanti ai P.D.L. Constanta si unul dintre primarii bine vazuti la Centru, iar asta i-a adus destule satisfactii profesionale.

Chiar si asa, edilul din Poarta Alba declara pentru „Observator” ca este dezamagit de partid, dar si de Guvern. Motivele tin de faptul ca, spune Delicoti, conducerea de la Centru si-a axat activitatea pe ceea ce s-a intamplat la Bucuresti si a uitat de teritoriu. Mai mult, nici de banii pe care i-a primit Vasile Delicoti nu este multumit si spune ca Guvernul ar fi putut asigura „macar co-finantarea proiectelor locale”, din bugetele locale fiind practic aproape imposibila alocarea acestor bani.

Despre acestea, dar si despre proiectele pe care le-a finalizat sau cele in curs de finalizare, planuri pentru cel de-al doilea mandat, despre familie, vacante si pasiuni, va invitam sa cititi in interviul pe care primarul comunei Poarta Alba, Vasile Delicoti, ni l-a acordat pe finalul primului sau mandat.

Reporter: Vorbiti-ne despre inceputul mandatului. Planurile de atunci si despre perioada de dupa alegeri.

Vasile Delicoti: In 2008 nu aveam idee foarte clar despre ce inseamna politica, pentru ca nu facusem politica, dar cunosteam foarte bine liniile de finantare si atunci; de asemenea, stiam ce proiecte puteau fi implementate in perioada urmatoare si m-am axat pe acest drum, pe masurile guvernamentale despre care se discuta. Pot sa spun ca, in functie de acele proiecte, mi-am structurat programul pe care l-am propus inaintea si in timpul campaniei electorale. Printre ele au fost gradinita, o baza sportiva, sala de sport, impadurire, canalizare, reabilitare si extindere la scoala, transportul scolar – la acest capitol exista o problema majora si nimeni nu a luat nicio decizie. Au fost mai multe proiecte care s-au realizat in proportie de 99%.

R.: Cum ati gasit Primaria in 2008?

V.D.: Mi-as fi dorit sa gasesc o structura bine organizata, bine pusa la punct, ceea ce nu s-a intamplat. Primaria nu functiona: se lucra doar in jurul secretarului, el era primar. Primarii de pana la mine au fost doar cu numele. Orice era de facut trebuia sa fie consultat secretarul comunei si el, dupa bunul plac, dadea directivele. Primarii nu aveau cunostinte administrative si erau usor de manipulat.

R.: Cum v-ati construit lista de prioritati?

V.D.: Lista de prioritati vizavi de proiecte am stabilit-o pe doua criterii: prioritatile localitatii – urgente – si, in functie de finantarile existente, cele care urmau sa se deschida. Degeaba iti propui, in functie de necesitatea localitatii, un proiect, dar nu ai finantare pentru el. Foarte multi primari sau candidati la aceasta functie sunt ipocriti si le promit oamenilor ca le vor face tot ce au nevoie. Iau pulsul localitatii si afla ca oamenii isi doresc o piata, de exemplu, si aceasta piata le-o promit, desi nu stiu daca acest proiect ar putea fi implementat, daca exista fonduri necesare sau daca acestea pot fi obtinute. Tot ce vreau sa spun este ca finantarea din spatele intentiei de a face ceva este cea care conteaza si, daca nu exista finantare, nici pe fonduri guvernamentale si nici pe fonduri europene, inseamna ca respectivul proiect ar trebui facut din bugetul local, or acesta nu ar putea suporta costurile construirii unui heliport la Poarta Alba, de exemplu. Tu poti sa propui orice, dar finantarea este esentiala si oamenii realizeaza cand se poate, daca se poate… Bugetele locale abia asigura functionarea: salarii, intretinerea scolilor, lumina electrica, utilitati. De unde sa faca celelalte proiecte care nu sunt finantabile pe axe?

R.: Ce ati mai reusit sa faceti, in 2008, cu banii pe care i-ati gasit in bugetul local?

V.D.: Cu banii existenti la momentul respectiv in buget nu am mai putut face mare lucru, pentru ca era deja jumatatea anului si constructia bugetului in anul respectiv nu a fost facuta dupa cum as fi dorit eu, dupa necesitatile pe care le-as fi propus eu. Plus ca, in perioada campaniei, fusesera demarate mai multe lucrari, iar asta a insemnat destul de multi bani cheltuiti, si atunci nu am mai avut banii necesari pentru alte proiecte: era inceput un proiect de canalizare, pe care l-am finalizat eu. In schimb, bugetul pana in 2008 a fost dublu fata de cel pe care l-am avut eu din 2009, cand au inceput taierile si scaderile, firmele nu au mai platit, s-au micsorat mult si incasarile si am ajuns chiar la 45%. Daca in 2008 incasam din cote defalcate 180 de mii de lei/luna, am ajuns la 80 de mii in 2010, dupa taierile salariilor bugetarilor, pentru ca noi primim cote defalcate din impozitul pe venit de la Penitenciar, iar fondul de salarii a scazut foarte mult, peste 50%, si atunci si noi am avut de pierdut, ca buget local.

R.: Ca primar al Puterii ar fi trebuit sa aveti prioritate la fonduri, la bani, si, totusi, vorbiti de lipsa fondurilor pentru proiecte. Detaliati, va rog, acest subiect.

V.D.: Problema asta cu primarul Puterii este un pic intre ghilimele; banii nu se dau, in totalitate, pe culoare politica. Pe culoare politica ai guvernul tau, la Bucuresti, si, in functie de cat de mare este notorietatea ta si respectul de care te bucuri in partid, ai intre 10 si 20% avantaj, ai usa deschisa mai usor. Eu, de exemplu, am doua finantari mai importante in localitate obtinute pe guvernare P.N.L.: canalul colector pentru ape pluviale, care a fost unul din proiectele despre care am vorbit in campanie si l-am si realizat. Finantarea a fost obtinuta in vara anului 2008. De asemenea, al doilea proiect priveste baza sportiva – aproape de finalizare este si acest proiect –, finantarea fiind obtinuta tot in timpul guvernarii liberale, in toamna anului 2008. In aceeasi zi am depus proiecte trei primari din judetul Constanta – unul P.S.D., unul P.N.L. si eu, si doar Poarta Alba a obtinut finantarea.

R.: Dupa alegerile parlamentare din 2008 cum a fost?

V.D.: Dupa alegerile din 2008, am avut acces mai usor la fonduri, pentru ca am aflat mai din timp cand se va deschide finantarea si am avut timp sa pregatesc proiectele, astfel incat sa putem primi finantarea.

R.: Aveti un proiect care cuprinde acordarea de sprijin tinerilor pentru a-si construi o locuinta. Sunt proiecte de importanta majora si va intreb ce alte proiecte de acest fel veti dori sa implementati?

V.D.: Am realizat un cartier de locuinte. Deja am obtinut finantare pentru apa si canalizare in zona respectiva, urmand ca in mandatul 2012 – 2016 sa obtinem finantarea pentru reteaua de energie electrica si drumuri. M-am axat, in prima faza, pe infrastructura subterana, pentru a nu face asfaltare si apoi sa spargem pentru a implementa proiectul de canalizare. Am urmat pasii logici ai implementarii unui proiect si am incredere ca il vom finaliza, asa cum ne-am propus, in ordinea fireasca a lucrurilor. Cat priveste reteaua electrica, se va merge subteran – vom avea o retea electrica moderna – si, atunci, nu afecteaza foarte mult nicio lucrare.

R.: Care este relatia dumneavoastra cu Consiliul Local?

V.D.: Relatia cu Consiliul Local este buna, in primul rand pentru ca am avut majoritate, dar au fost si exceptii, pentru ca cei de la P.N.L. au fost cei mai vehementi impotriva mea si au votat impotriva, fara a aduce argumente, uneori si cei de la P.S.D., dar mai putin, avand in vedere ca printre ei sunt doi fosti primari, care stiu ce inseamna sa se opuna cineva impotriva proiectelor tale.

R.: Cum veti aborda alegerile locale din acest an?

V.D.: Simplu! Printr-o lansare a candidaturii, pentru ca Opozitia si contracandidatii incearca sa induca ideea ca nu as mai candida. Altceva nu au ce spune… In 2008 au incercat sa spuna ca sunt hot, ca am furat, ca mai stiu eu ce alte lucruri am facut, dar nu mai tine si nu pot vorbi despre faptul ca in localitate nu s-a facut, pentru ca oamenii sunt beneficiarii directi a tot ceea ce am facut. Astfel, imi voi axa campania pe discutii directe cu oamenii, pentru a sti ce au nevoie si a vedea ce se poate face. Merg cu o platforma-program si cu proiecte pe care le voi promite, plauzibile, nu ma hazardez. Daca pot face mai mult, atunci asa voi face. Nu vreau sa promit doar de dragul campaniei electorale, fara a avea o sustinere a acestora.

R.: Ati construit o gradinita, o altfel de cladire, realizata din materiale eco. Vorbiti-ne despre acest gen de proiect, noutate in comuna Poarta Alba.

V.D.: Da, este vorba de o constructie destul de usor de realizat, moderna, gen eco. Nu este pe sistemul clasic, cu beton, zidarie, ci pe un sistem realizat din pereti sustinuti din structura metalica, facuti din tabla – vata – tabla, buni izolatori, cu un spatiu cu aer care actioneaza ca si bariera termica, si anul acesta a fost foarte cald. Cladirea este viu colorata, ideala pentru activitatea care se desfasoara aici. Plus ca nu exista riscul aparitiei fisurilor la cladire, ceea ce o face foarte sigura.

R.: Urmeaza si alte obiective construite in acest gen?

V.D.: Da, vreau sa lucram pentru construirea unei piete dupa acest model. Va fi amplasata in centrul localitatii, la drumul national si pe sistem perete – cortina, tot pe structura metalica, perete de sticla.

R.: Care sunt costurile pentru astfel de lucrari? Sunt mai mari, mai mici? Cum le comparati cu cele clasice?

V.D.: Sunt mai mici. Diferenta este undeva pe la 100 de euro/mp si la o suprafata de 400 de metri patrati – cum am avut la gradinita –, inseamna destul de mult pentru bugetul local. Sunt economii pe care le poti face, dar vrem si rapiditate in constructie.

R.: Partidului, Guvernului, aveti a le reprosa ceva?

V.D.: Da! Cred ca s-au axat foarte mult pe chestii centrale si au uitat de teritoriu. Toti primarii din teritoriu sunt nemultumiti de faptul ca nu li s-a acordat atentia necesara si nu au fost sprijiniti cu bani. Guvernul a facut bine in proportie de 80%, faptul ca nu au facut risipa pentru sume de echilibru si la dispozitia primarului, nu s-au dus bani foarte multi pentru investitii inutile. Guvernul a facut bine pentru ca ne-a fortat sa facem proiect, sa castigam proiecte sau ne-a dat finantari pe proiecte, dar, din pacate, orice proiect – pe fonduri europene sau guvernamentale – are nevoie de co-finantare, iar bugetele locale sunt la pamant. Noi am avut o problema reala in a co-finanta aceste proiecte si, in prezent, ne chinuim sa ducem aceste co-finantari. Aici a gresit Guvernul: nu trebuia sa ne dea sume enorme, dar undeva la 200-300 de mii de lei minimum pe an. Sau banii puteau fi acordati cu destinatie pentru un proiect, o lucrare – cu anexa in spate, prin H.G. –, dar nu s-a intamplat nici asa.

R.: Program incarcat, multa munca in administratie si destul de putin timp petrecut cu familia; cam astea ar fi ingredientele vietii unui primar… Ce spune familia dumneavoastra despre activitatea pe care o desfasurati?

V.D.: Sunt mandri, pe de-o parte, pentru realizarile pe care le am in administratie, pentru ca si ei sunt beneficiarii obiectivelor din comuna, dar pe de alta parte se arata, uneori, nemultumiti de timpul pe care il acord familiei, care este tot mai redus. Nu poti altfel sa lucrezi in administratie; pentru Primarie si proiecte nu imi consum doar timpul de stat in birou, sunt drumuri la Bucuresti, de exemplu, in delegatii, toate inseamna timp. Concluzia la care am ajuns este ca un primar care spune ca lucreaza opt ore/zi inseamna ca nu face nimic. Timpul pe care il petreci in birou inseamna rezolvarea problemelor urgente pe care le au oamenii, proprietati, adeverinte. Timpul din afara biroului inseamna proiecte. Informatiile nu le obtii din birou!

R.: Cat timp ii mai ramane omului Vasile Delicoti pentru el?

V.D.: Nu stiu daca 10%!

R.: Care sunt pasiunile dumneavoastra?

V.D.: Eu iubesc marea! De aici si meseria pe care mi-am ales-o; am navigat, sunt legat de mare si nu m-as putea muta intr-o zona unde nu ea exista. Daca nu ajung sa vad marea, ar fi o problema pentru mine, ca stare interioara.

R.: Pentru vacanta mai aveti timp?

V.D.: Foarte putin. Un sfarsit de saptamana si, in rest, ocazional.

R.: Ce v-ati reprosa?

V.D.: Faptul ca nu pot fi cu anumite persoane care merita atentia mea. Mereu spun ca de maine termin cu persoanele care nu merita atentia mea, dar nu pot; cred ca tine de bun simt si de educatie. Unii spun ca este un avantaj, dar alteori pierd.

R.: Ce mesaj le transmiteti contracandidatilor?

V.D.: Daca ei considera ca au proiecte plauzibile – finantari –, sunt dispus sa discutam. Pana acum, stiu ca cei care vor fi contracandidatii mei sunt oameni care au lucrat in Primarie, dar nu au realizari care sa le poarte numele.

R.: Un mesaj pentru cetateni?

V.D.: Sa aiba, in continuare, incredere in mine, pentru ca eu promit exact cat trebuie facut. Daca putem face mai mult, cu atat mai bine pentru noi toti.

Mihaela TIRPAN

2 Comments

  1. vasile delicoti este un om capabil sa aduca imbunatatiri in toate domeniile de activitate in comuna poarta alba …..

  2. cand incep lucrarile la cartierul din zona D ? speram ca vor demara cat de curand….si ca partidul de acum de la guvernare nu va pune frana….tot ce e facut e bine facut…indiferent de culoarea politica….bafta !

Comenteaza acest articol

css.php