CERONAV, reprezentat la cel mai înalt nivel, la Adunarea Generală EDINA

CERONAV, reprezentat la cel mai înalt nivel, la Adunarea Generală EDINA

În perioada 16 – 17 mai la Huy, în Belgia, se desfășoară lucrările celei de-a 11-a Adunări Generale a EDINNA (Education in Inland Navigation) – organizația europeană de pregătire profesională în domeniul navigației pe ape interioare.
Agenda este de mare interes pentru membrii asociației și în special pentru Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, care este unul din membrii fondatori ai acesteia.
Prezent în cadrul lucrărilor, Directorul General CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa – Ambasador Maritim IMO și vicepreședinte EDINNA a avut o întâlnire de lucru cu Secretarul General al Comisiei Centrale pentru Navigația pe Rin, Bruno Georges.
În cadrul întâlnirii, Ovidiu Sorin Cupșa a subliniat faptul că implicarea Ceronav în proiecte europene a crescut constant, prin participarea sa la diverse proiecte care urmăresc implementarea noii Directive Europene privind recunoașterea calificărilor în sectorul navigației pe ape interioare și integrarea navigaţiei pe Dunăre în soluţii moderne de transport, care să conducă la reducerea costurilor şi a impactului negativ asupra mediului înconjurător.
“Finalizarea cu succes a proiectelor NELI și HINT derulate sub conducerea CERONAV pe Programul de Cooperare Transnațională pentru Europa de Sud-Est a avut o contribuție importantă la armonizarea educației și a instruirii personalului navigant pe ape interioare și implicit asupra activității EDINNA. Aprobarea recentă a două noi proiecte, Danube SKILLS și GREEN DANUBE, depuse de CERONAV ca aplicant principal pe primul apel de Proiecte al Programului Transnațional Dunărea, vine să consolideze statutul de centru de referință al instituției și deschide calea pentru atingerea obiectivelor EDINNA legate de armonizarea sistemului de educație și instruire și creșterea mobilității forței de muncă din sectorul navigației pe ape interioare“, a declarat acesta.
Tot în cadrul celei de-a 11-a Adunări Generale, Directorul Adjunct al STC B.V – Olanda, Rob van Reem, a fost reales în funcția de președinte EDINNA.
Asociația Europeană EDINNA, care reunește cei mai importanți furnizori de educație și pregătire profesională din Europa, a fost înființată în anul 2009 si are ca scop armonizarea standardelor de formare a personalului navigant de pe apele interioare din Europa și introducerea unor directive unice la nivelul Uniunii Europene.

Comenteaza acest articol

css.php