CFR Ferry Boat incheie anul in deriva

Desi este un nou ministru la Transporturi, iar Agentia de la Agigea are director nou, salariile marinarilor sunt inca neplatite

Schimbarea Ministrului Transporturilor nu i-a ajutat cu nimic, cel putin pana in prezent, pe salariatii agentiei Ferry Boat din portul Constanta Sud – Agigea. Daca luna trecuta, atunci cand a fost inlocuit fostul director al agentiei, salariile restante datau din luna mai, in aceasta luna, noua echipa manageriala a reusit sa acorde inca o parte din indemnizatii, respectiv s-au achitat salarii pana la nivelul lunii iunie. Despre restul banilor nu se stie nimic. Ieri, directorul Marian Ionescu s-a deplasat la Bucuresti pentru o noua incercare de deblocare a fondurilor, insa sansele sunt mici. Intre timp, salariatii rabda de foame. O parte dintre acestia nu doreste decat sa-si primeasca salariile restante si sa plece din agentie. „Nu ma mai intereseaza. Vreau doar banii ce mi se cuvin. Dupa aceea pot sa inchida cu totul agentia”, ne-a spun unul dintre marinarii feriboturilor. De altfel, acest lucru nu ar fi ceva neobisnuit, subfinantarea agentiei aducand CFR Ferry Boat in pragul colapsului. Cele doua nave ale agentiei, „Mangalia” si „Eforie” nu au mai iesit pe mare din cauza expirarii actelor. Unul dintre feriboturi a fost legat la chei in 2008, iar celalalt un an mai tarziu in urma expirarii actelor de registru. Agentia nu a putut sa acopere pana in prezent costurile obtinerii noilor documentelor de navigatie, astfel ca navigatorii fac pe paznicii. Din pacate, acest lucru nu a rezolvat probeleme de ordin financiar, de la inceputul acestui an si pana in prezent societatea acumuland datorii importante. Pentru fiecare nava este nevoie de 800.000 euro, bani cu care s-ar putea executa lucrari minime de reabilitare si reinnoirea actelor in vederea repunerii in exploatare. In prezent, CFR Ferry- Boat mai are doar 46 de salariati incadrati ca personal navigant (23 la „Eforie” si 23 la „Mangalia”). Diurna pe care o primesc oamenii variaza intre 15 si 27 de dolari si numai pe perioada cand vasul naviga. Feriboturile au deservit in ultimii ani patru linii maritime, trei cu Turcia (in portul Deringe a fost improvizata o instalatie de transfer a tirurilor) si una cu Georgia, durata maxima a unui mars fiind de 100 de ore. Cele doua feriboturi romanesti au un deplasament de 12.000 tdw fiecare si pot incarca la bord 40 de tiruri sau 40 de vagoane. Destinatia initiala a vaselor era asigurarea unei singure linii maritime regulate, Constanta – Samsun (Turcia), port de unde vagoanele plecau spre Orientul Mijlociu.

One Comment

  1. A trecut peste o luna de cand a fost scris acest articol si tot nu am primit banii. Astazi ar trebui sa primim avansul pe noiembrie, iar noi nu am primit nici macar 1 leu din lichidarea pe iulie. Total restanta: 4 (PATRU) LUNI!!! Le urez celor responsabili de situatia noastra Sarbatori la fel de fericite precum vor fi ale noastre!

Comenteaza acest articol

css.php