Cine cu cine se bate?

Scindarea natiunii aduce la suprafata fel de fel de aberatii sociale, de neimaginat intr-o societate sanatoasa. Insa, cum la noi, nu se pune problema sanatatii, orice anomalie face parte din normalitate. Si daca pe ici pe colo, cate un parinte isi mai altoieste copilul, este ceva normal. Dar daca un copil isi cotonogeste parintele este ceva si mai normal. La fel daca un politician minte aberant despre cat de bine o duce poporul, unii chiar cred ca asta-i realitatea. Altii, mai carcotasi, cauta nod in papura, doar asa, ca sa mai iasa pe la tembeliziuni de cartier. Si se gasesc suficienti sa creada, sa puna botul pe boc si sa voteze. Mai acum, la final de sezon, cat inca mai este iarba verde pe pasune, tot romanasul este multumit si satisfacut. Dar gurile rele si pacatoase avertizeaza ca, nu peste mult, iarna o sa bata pe la portile noastre, cu bocanci de fier, cu facturi de otel si cu saracie lucie ca poleiul. Ca, daca pe ici pe colo, cateva mii de poporani vor intinde piciorul catre mormant, guvernantii nu-si fac de grija. Vor mai ramane suficienti sa plateasca taxe si impozite. Daca vreo cativa pleaca prin lumi straine pentru bani adevarati, iar nu-si fac grija guvernantii. Dar daca se gasesc unii sa gandeasca si sa se revolte in limitele actualei legislatii… Ete, atunci, chiar ca-n spatele din dos al guvernantilor a intrat o tepusa otravita. Si, acum nu se mai bat politaii cu poporul, jandarmii cu protestatarii, saracii cu mai saracii. Unii s-au cam desteptat si s-au bunghit ca sus, sus de tot este raul care ne doare. Asta-i chiar de meditatie pentru guvernanti. Vor gasi un subiect suficient de bombastic ca sa atraga atentia prostimii de la realitatea stomacului gol? Ultimele evenimente arata ca nu! Desteapta-te romane!

Felician PETRARU

Comenteaza acest articol

css.php