Cine este surpriza alegerilor la Constanţa? Judeţul de la malul mării are deputat UDMR

Cine este surpriza alegerilor la Constanţa? Judeţul de la malul mării are deputat UDMR

Rezultatele finale ale alegerilor de la 11 decembrie au produs o adevărată surpriză atât pentru alegători, cât şi pentru candidaţi. De fapt, am avut parte de două surprize: una, cel de-al treilea mandat de senator, care a ajuns la PSD (Ştefan Mihu), deşi luni, când se centralizau primele rezultate, Dorel Constantin Onaca părea să aibă cele mai mari şanse să revină în Parlament. Cea de-a doua surpriză o constituie accederea în Camera Deputaţilor a unui reprezentant al UDMR, o comunitate relativ puţin reprezentată la Constanţa. Şi, în ciuda procentului foarte mic obţinut la alegerile de duminică, sub 0,2%, UDMR a obţinut, prin redistribuire, un mandat de deputat de Constanţa. iar cel care va ocupa această funcţie pentru următorii patru ani, este Antal Istvan Janos. 2Nu doar pentru dumneavostră o fost o surpriză, ci şi pentru mine. Chiar nu mă aşteptam să ajung deputat, dar acum nu mai contează. Nu am pregătit încă mari proiecte, pentru că, sincer, nu am avut decât o noapte la dispoziţie să mă gândesc. Abia ieri am aflat şi eu că voi fi deputat“, ne-a mpărturisit Antal Istvan Janos.
Noul deputat promite, însă, să fie în primnul rând reprezentantul minorităţilor constănţene în Parlament, chiar şi al UDTTMR, care au ratat şansa de a-şi trimite un lider în Camera Deputaţilor. „Voi fi deschis pentru toţi constănţenii, pentru toate grupurile etnice care trăiesc în acest judeţ. Voi înfiinţa şi un birou parlamentar în municipiul Constanţa, iar uşa mea va fi deschisă oricărui constănţean“, ne-a mai declarat Antal.
Istvan Janos Antal este din Satu Mare, dar locuieşte de şase ani în judeţul Constanţa, după ce a fost numit la conducerea Hergheliei Mangalia. A mai candidat pe listele UDMR la Constanţa şi în 2012. Este inginer zootehnist, pasionat de cai, căsătorit şi are o fiică.
Sursa foto: facebook

Comenteaza acest articol

css.php