Cine şi cum trebuie să depună formularul 017 la organele fiscale

Cine şi cum trebuie să depună formularul 017 la organele fiscale

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr.854/27.10.2016, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2994/20.10.2016 privind procedura de înregistrare a contractelor/documentelor încheiate între persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi persoane juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat şi persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente.

Potrivit procedurii instituite prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.2994/20.10.2016, persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat, beneficiare ale unor prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor servicii, executate de persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele/documentele încheiate cu aceşti parteneri prin depunerea formularului 017 la organele fiscale teritoriale în a căror rază îşi au domiciliul fiscal .

În cazul în care beneficiarii au calitatea de contribuabili mari şi mijlocii, potrivit reglementărilor legale în vigoare, formularul 017 se va depune la organul fiscal central competent pentru administrare.

Contractele/Documentele încheiate de persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi de persoane juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării.

Atunci când nu este încheiat contract în formă scrisă, se înregistrează documentele care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României: situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare .

Declaraţia se completează şi se depune pentru fiecare contract sau document care justifică prestările efective de servicii efectuate pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente prevăzute de lege.

Declaraţia se depune în format hârtie direct la registratura organului fiscal central competent sau prin poştă, cu confirmare de primire.

În situaţia în care în datele declarate iniţial intervin modificări, acestea se declară, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin depunerea unei noi declaraţii, având bifată căsuţa “Declaraţie de menţiuni”.

Comenteaza acest articol

css.php