Conferință dedicată spațiului Mării Negre, la Universitatea „Ovidius“

Conferință dedicată spațiului Mării Negre, la Universitatea „Ovidius“

În cadrul proiectului „Planul maritim spațial comun pentru Marea Neagră – zona transfrontalieră România, Bulgaria, MARSPLAN-BS”, finanțat de Comisia Europeană din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri maritime (EMFF), prin Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME), Universitatea „Ovidius” din Constanța, în calitate de instituție parteneră, organizează, în perioada 3-4 mai 2017, începând cu ora 9.00, la sediul din Aleea Universității, Corp A, Sala Senatului, Conferința internațională „Maritime Spatial Planning in the Black Sea”.
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene coordonează implementarea proiectului, al cărui scop este de a contribui la asigurarea unei abordări comune integrate pentru aria transfrontalieră România-Bulgaria a Mării Negre, în vederea implementării prevederilor Directivei 2014/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului Europei cu referire la stabilirea unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim. Directiva a fost deja transpusă prin Ordonanța nr. 18/2016 privind amenajarea spațiului maritim, urmând să fie elaborată și Metodologia de elaborare a planului de amenajare a spațiului maritim.
La conferință participă specialiști din România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina, Germania şi Italia dar și reprezentanți ai instituțiilor implicate în amenajarea spațiului maritim și ai agenților economici interesați de tematică. Lucrările și dezbaterile vor aborda teme legate de dezvoltarea activităților umane în Marea Neagră, în condiții de protejare a mediului și a patrimoniului cultural.
Evenimentul se adresează, în egală măsură, autorităților naționale şi locale implicate în planificarea spațiului maritim, agenților economici interesați de dezvoltarea unor afaceri în zonă, agențiilor de mediu, specialiștilor în planificarea spațială maritimă, dar și persoanelor interesate de procesul elaborării unui plan de amenajare a spațiului maritim în concordanță cu directiva Uniunii Europene în domeniu (2014/89/UE). Detalii despre agenda evenimentului pot fi găsite la adresa http://marsplan-bs.univ-ovidius.ro/.
Proiectul MARSPLAN-BS este finanțat de Comisia Europeană, perioada de implementare fiind 2015 – 2017. Lider de parteneriat în cadrul proiectului este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – România și beneficiază de participarea altor nouă instituții din România și Bulgaria (Ministerul Dezvoltării Regionale – Bulgaria; Departamentul Ape, Păduri și Pescuit – România; Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” – România; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului, subunitatea Delta Dunării – România; Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă, URBAN-INCERC – România; Universitatea „Ovidius” din Constanța – România; Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei de Științe – Bulgaria; Agenția Executivă „Administrația Maritimă” – Bulgaria; Compania Națională „Administrația Porturilor” – Bulgaria).

Comenteaza acest articol

css.php