Lecții pentru elevii de la Călinescu prin Skype

Lecții pentru elevii de la Călinescu prin Skype

Proiectul multilateral Trigger 53840-LLP-1-2013-1-NL-COMENIUS-CMP, aflat în cel de-al doilea an de existență, este în aceasta perioada in etapa de pilotare a materialelor realizate de partenerii din proiect. Aceștia sunt: Landstede Group/Agnieten College (Olanda) – coordonatorul internațional al proiectului – Politeknika Ikastegia Txorierri (Spania), Universitatea Julius-Maximilians din Würzburg (Germania), Liceul Teoretic “G.Călinescu ” Constanta (România) și Flora Vidaregåande Skule (Norvegia).

Materialele realizate în cadrul proiectului își propun să îi pregătească pe elevi pentru o piață a muncii aflată în plin proces de globalizare.

Prin intermediul internaționalizării procesului de învățare, elevii pot deveni mai flexibili la tot ceea ce înseamnă schimbare, pot învăța să lucreze în echipă, să devină cetățeni europeni activi, să devină mai curioși, mai interactivi și mai atenți la problemele cu care se confruntă mediul înconjurător. Numai investind în educație putem face față problemelor pe care le ridică rata din ce în ce mai ridicată a șomajului în rândul tinerilor.

Cadrul European Comun de Referință al Competențelor (CFEC) poate fi un bun început în acest demers educațional, deoarece el oferă structura pe care se poate construi un program coerent.

Materialele realizate de partenerii din proiect (cele 12 activități de învățare, o planificare a curriculum-ului și un ghid al profesorului) sunt deja disponibile pe site-ul oficial al proiectului în cinci dintre cele șase limbi propuse inițial: olandeză, engleză, spaniolă, română și norvegiană. Documentele în limba germană vor fi disponibile începând cu vara anului 2015.

Activitățile de învățare promovează internaționalizarea și mobilitatea și oferă profesorilor posibilitatea de a preda și de a evalua pe baza competențelor menționate în CFEC. Produsele realizate de elevi (postere, prezentări power-point, pliante,etc.) vor fi împărtășite cu alți elevi din proiect prin intermediul unor lecții realizate în direct pe Skype. La sfârșitul proiectului, elevii implicați în acest proiect vor avea în portofoliul lor personal și un certificat de participare la un proiect european.

Comenteaza acest articol

css.php