Locul I pentru elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie

Locul I pentru elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie

În perioada 14-17 aprilie 2016, s-a desfăşurat la Suceava, finala naţională a competiţiei „CanSat România, 2016”. Evenimentul a fost organizat de ESERO România, un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA) în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA).

Concurând cu alte 7 echipe de la licee din toată ţara, echipa Carmen Sylva 2: Operation Eagle Dive, a Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud, a obţinut locul I şi s-a calificat în finala europeană a competiţiei, care se va desfăşura în Portugalia, în perioada 22-26 iunie a.c.

Echipa liceului nostru este formată din elevi care studiază la specializarea Matematică-informatică: Paul Paraschiv, liderul echipei, Ioana Bărbuliceanu, Alexandru Mîndra (clasa a X-a), şi Răzvan-Ilie Badea-Armeanu (clasa a XI-a). Profesorii coordonatori ai echipei sunt Mihaela Poteră şi Florin Şerbu.

CanSat-ul este o simulare a unui satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare. Provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – precum alimentarea cu electricitate și comunicațiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 de mililitri.

Comenteaza acest articol

css.php