Cum funcţiona reţeaua care acorda certificate false de revoluţionari

Cum funcţiona reţeaua care acorda certificate false de revoluţionari

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
• SANDA ADRIAN (la data faptelor având funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989 – SSPR), TĂNASE DENISA-CORINA (fost secretar general al SSPR), CECHI CRISTINA-VALENTINA (fost şef serviciu Departament pentru Revoluţionari din cadrul SSPR), sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a patru infracțiuni de abuz în serviciu;
• NEAGU GHEORGHE, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă;
• IOSEF IONEL, sub aspectul săvârșirii a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma instigării);
• ARĂNUŞI CIPRIAN ALBERT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă;
• ADAM CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă (sub forma complicităţii);
• PĂDURARU ŞTEFAN și VRÂNCEANU NELU-ZOLTAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă;
• AVRAM GEORGE și BLAGA IOAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;
• ANGHELUŢĂ IONIŢĂ, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de cumpărare de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată, fiind introdusă o nouă categorie de revoluţionari și anume ,,Luptător cu rol determinant”, atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv 22 decembrie 1989, ora 12.10.
În aplicarea art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, conform art. 12 alin. 3 şi 4 din H.G. 1412/2004, aşa cum a fost modificată de H.G. nr. 99/2015, au fost determinate localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti ca fiind cele în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, urmând ca alte localităţi în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, decât cele prevăzute la alin. 3, să fie determinate din acte normative emise în acest sens sau prin documente oficiale eliberate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de obținere a certificatelor pentru acordarea titlului de ”Luptător cu rol determinant”, prevăzut la art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, consta în avizarea dosarului la nivelul SSPR, deciziile emise în acest sens putând fi contestate la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPRD). Prin patru decrete semnate de președintele României, în anii 2015 și 2016, a fost conferit titlul de “Luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant” unui număr total de 3.505 persoane.
Potrivit probelor administrate în cauză de procurori, o parte din aceste persoane au obținut însă acest titlu prin încălcarea dispozițiilor legale. În mod concret, procedura de obținere a acestui certificat, fiind bazată aproape exclusiv pe documente și declarații provenind de la persoane direct interesate, a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari, cât şi la nivelul celor două instituţii cu atribuţii în acordarea acestor titluri a unor persoane dispuse să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant” în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente. Facem precizarea că, spre deosebire de celelalte categorii de revoluţionari, cea la care am făcut referire anterior presupune drepturi băneşti majorate, în baza titlului respectiv deținătorii primind, începând cu data de 1 ianuarie 2015, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lună.
Cu toate că modificările aduse Legii nr. 341/2004, prin emiterea OUG 95/2014, au fost determinate de necesitatea promovării unor măsuri care să descurajeze abuzurile şi încălcarea prevederilor legale, prin stabilirea unor criterii clare, fără echivoc, pentru respectarea adevărului istoric, care să coincidă cu realitatea, în raport cu faptele şi evenimentele din Decembrie 1989, în vederea acordării recunoştinţei statului român numai persoanelor care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, prin modul în care au acționat membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR, a fost deturnat scopul pentru care legiuitorul a clarificat dispozițiile legale.
Astfel, fără să fie analizate în mod corect de către membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR condițiile prevăzute în mod expres de art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004 și fără să se respecte adevărul istoric, au fost create condițiile prin care persoane din localitățile incluse în mod abuziv în categoria celor cu ”rol determinant” au obținut de la bugetul de stat sume importate de bani, cu titlu de indemnizație de gratitudine. Probatoriul administrat a relevat că, până în prezent, o astfel de persoană, care a parcurs tot circuitul legal şi a intrat la plată, a încasat suma de aproximativ 50.000 lei.
Procurorii au reținut că activitatea infracţională a inculpaților funcționarilor publici în cadrul Comisiei din structura SSPR pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 92 din Legea nr. 341/2004 – formată din Sanda Adrian (președinte), Tănase Denisa Corina și Cechi Cristina Valentina (membri) – a constat în încălcarea atribuției prevăzute de art. 92 din Legea nr. 341/2004, aceea de analizare și verificare a dosarelor depuse de asociațiile locale de revoluționari și s-a concretizat în includerea în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, a nouă orașe în cazul cărora a fost eludat adevărul istoric.
Din probele administrate a reieșit că faptele comise au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 14.047.085 lei, aceasta reprezentând indemnizaţiile acordate revoluţionarilor începând cu data 1 ianuarie 2015, plătite de către casele judeţene de pensii, după cum urmează:
• Târgoviște: 3.510.651 lei (80 de persoane au primit indemnizația de gratitudine din totalul celor 89 care au obținut titlul de luptător cu rol determinant);
• Buzău: 2.107.536 lei (50 de persoane din totalul de 52);
• Arad: 2.996.227 lei (64 de persoane din totalul de 68);
• Băile Herculane: 545.458 lei (13 persoane din totalul celor 13);
• Brăila: 2.810.048 lei (64 de persoane din totalul de 67);
• Deva: 2.077.165 lei (56 de persoane din totalul de 62);
• Piatra Neamţ: cereri admise pentru 32 de persoane, care nu au primit până în prezent drepturile bănești aferente, datorită intervenției organelor de urmărire penală;
• Suceava: cereri admise pentru 6 persoane, care nu au primit până în prezent drepturile bănești aferente, datorită intervenției organelor de urmărire penală;
• Hunedoara: prin decizia Comisiei au fost create condiţiile necesare pentru ca persoanele care susţin că au luptat la Revoluţie în această localitate să solicite și să obțină acordarea titlului şi implicit drepturile băneşti aferente.
Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, faptele celor trei inculpați săvârșite în calitate de membri ai Comisiei ce a avizat includerea localităților de mai sus în categoria celor ce permiteau obținerea titlului de luptător cu rol determinat constituie obiectul material a cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în legătură cu deciziile privind localitățile Târgoviște, Buzău, Arad, Brăila și Deva, respectiv a patru infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu deciziile privind localitățile Băile Herculane, Piatra Neamț, Suceava și Hunedoara.
Probele administrate au relevat că cei trei inculpați au luat deciziile menționate fără a avea o fundamentare juridică, uneori chiar în pofida probelor existente. Astfel, de exemplu, în cazul localităților Băile Herculane și Hunedoara, inculpații au ignorat adresele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, prin care se comunica organizațiilor de revoluționari solicitante că în orașele respective nu s-au înregistrat victime ucise sau rănite, respectiv reținute, până în data de 22 decembrie 1989, ora 12.10.
În ceea ce privește includerea orașului Târgoviște, inculpații și-au întemeiat decizia pe un document din anul 2015 care atesta că o persoană ce a fost internată în decembrie 1989 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte avea diagnosticul ”plagă împuşcată la nivelul cicatricei operatorii”, deși în dosar exista și un alt document din acea perioadă care infirma acest lucru, respectiv menționa ca diagnostic ”plagă supurată la nivelul cicatricei operatorii” (complicație medicală survenită în urma unei intervenții chirurgicale anterioare).
De asemenea, în cazul orașului Brăila, în dosarul de admitere a localității s-a reținut în mod fals că în decembrie 1989, pe strada Republicii, s-ar fi scandat ”nu avem pâine, nu avem salam, nu avem ce mânca”, când, în realitate, documentul avut ca temei prezenta o cu totul altă situație de fapt, respectiv proferarea de cuvinte obscene de către două persoane aflate în stare de ebrietate.
În unele cazuri, inculpații și-au fundamentat hotărârile luate doar pe declarațiile unor persoane care erau interesate în mod direct de obținerea titlului de revoluționar cu rol determinant, nefiind identificate documente care să ateste că, până la fuga dictatorului, au fost persoane ucise, rănite sau reținute în legătură cu evenimentele revoluționare din orașele respective.
În ceea ce privește activitatea infracţională a inculpaților care nu aveau calitatea de funcționari publici, probele administrate arată că mai multe persoane interesate să obţină calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR şi CPRD, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul acestor instituţii cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri.
Astfel, s-a stabilit că o parte dintre inculpați, membri/președinți/reprezentanți ai unor asociații de revoluționari, având influenţă sau lăsând să creadă că au influență asupra funcționarilor cu putere de decizie din cadrul SSPR şi CPRD, au pretins diferite sume de bani de la persoanele care au solicitat acordarea titlului de “Luptător cu rol determinant”, pentru a le facilita acestora obținerea calității, chiar dacă nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În mod concret, pentru persoanele care achitau suma respectivă şi nu întruneau condiţiile pentru obţinerea statului menţionat, la dosarele personale au fost introduse documente suplimentare care să ateste calitatea de “Luptător cu rol determinant în Revoluţie” (confirmări ale prezenţei în timpul Revoluţiei la obiectivele de importanţă deosebită, unde au avut loc confruntări violente etc.).
Una din persoanele interesate să faciliteze, contra unor sume de bani, obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant”, a fost inculpatul Neagu Gheorghe, care a solicitat diverse sume de bani de la revoluționari din Brașov pentru a-și exercita influența asupra membrilor celor două structuri implicate în acordarea titlului de ”Luptător cu rol determinant”. De la inculpatul Vrânceanu Nelu Zoltan, de exemplu, a pretins și primit suma totală de 900 de euro, iar de la inculpatul Angheluţă Ioniţă a primit suma de 1.000 de euro.
De asemenea, în cursul lunii septembrie 2015, inculpatul Arănuși Ciprian Albert, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar, a pretins și primit de la inculpatul Angheluță Ioniță suma de 1.500 de euro.
În ceea ce-l privește pe inculpatul Iosef Ionel, preşedinte al unei asociații de revoluționari, în contextul în care solicitările de acordare a titlurilor pentru inculpații Avram George și Blaga Ioan urmau să fie respinse de către SSPR întrucât nu îndeplineau condițiile cerute de lege, deoarece municipiul Bistrița nu era inclus în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau arestate/reținute până la fuga soților Ceaușescu, și în eventualitatea depunerii unor contestații la CPRD, a acționat cu scopul ca acestea să le fie admise, prin atestarea, în mod nereal, a împrejurării că cei doi au luptat la Revoluție într-unul din orașele unde au avut loc activități revoluționare, respectiv în municipiul București. În acest sens, i-a instigat pe cei doi să își modifice memoriile aflate în dosarele personale de revoluționari, urmărind atestarea în mod mincinos a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, reieșind că, pe 21 decembrie 1989, ar fi participat la activități revoluționare în zona Hotelului Intercontinental din București, deși, în realitate, în perioada în cauză, s-au aflat pe raza județului Bistrița. În schimbul promisiunii că îi va determina pe membrii comisiei să le admită contestațiile, inculpatul Iosef Ionel a pretins de la inculpații Avram George și Blaga Ioan, câte 6000 de euro.
Un alt inculpat, respectiv Păduraru Ștefan, dorind să obțină titlul de ”Luptător cu rol determinant”, prin intermediul inculpatului Adam Cristian, i-a dat suma de 4.000 de lei unei alte persoane care a lăsat să se creadă că are influență asupra membrilor CPRD.
Menționăm că în cauză procurorii au solicitat instanței de judecată desființarea deciziilor prin care cele nouă orașe la care am făcut referire anterior au fost incluse în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, precum și, subsecvent, a certificatelor de luptători cu rol determinant emise persoanelor care au luptat în aceste localități. De asemenea, s-a solicitat și desființarea certificatelor de luptător cu rol determinant emise pe numele altor cinci persoane, precum și menţinerea măsurilor asiguratorii și a măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpaţii Sanda Adrian, Tănase Denisa-Corina, Cechi Cristina Valentina și Neagu Gheorghe.
Precizăm că Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice s-a constituit parte civilă cu suma aferentă plății indemnizațiilor menționate mai sus.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curții de Apel București.

Comenteaza acest articol

css.php