Descurcaretii?

Se zice ca orice barfa, mai mult sau mai putin rautacioasa, se afla de la colt de strada. De la piata, sau de la carciuma. Si, din ce in ce mai des, de la tembelizor. Totusi, daca vrei sa fii bine si real informat, mai de folos este sa te fatai printre tarabe cu legume si fructe sau sa stai la umbra, la coltul halbei. In oricare dintre aceste locuri, este permis – si chiar recomandat – sa rontai bomboane agricole, pentru a te integra in atmosfera precupetelor si barfitoarelor care-ti pot da fel de fel de informatii (barbatii nu barfesc, iar faptul ca semnatarul acestor randuri este barbat este o simpla coincidenta).

Se zice ca intr-un parc oarecare dintr-un oras oarecare s-a amplasat un fel de cort pentru adunarea lucrurilor mai putin folositoare de prin apartamente, sa fie furnizate drept ajutoare pentru sinistratii inundati. Unii, mai de buna-credinta, chiar si-au carat de prin case lucrusoare bune, folosibile si curate. Altii, in schimb, s-au bucurat ca pot scapa de ciorciobute aruncabile si se pun bine si cu dumnezeirea. Doar ca… Prietenul meu care mi-a furnizat intamplarea (sau barfa, cum doriti, dar tineti minte ca barbatii nu barfesc!) a trecut, seara, prin parcul respectiv si a vazut cortul plin de saci cu de toate. Iar dimineata, fugind iar de-acasa spre serviciu, pe tapsan erau doar niste saci cu boarfe. Cortul se cam volatilizase. Si-n noaptea ce trecuse nu batuse nici vantul, nu trecuse nici tornada. Doar hotii bantuisera. Asta este o simpla intamplare din Romanica, in care bocii si basii au preocupari de vacanta, in timp ce sinistratii inca mai dorm sub cerul liber. Sau poate (asta asa, ca barfa) chiar un sinistrat disperat a furat cortul?…

Felician PETRARU

Comenteaza acest articol

css.php