Doi bucureșteni, săltați pentru 3 grame de cocaină

Doi bucureșteni, săltați pentru 3 grame de cocaină

La data de 17 august a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au depistat doi bărbați care ar fi oferit spre comercializare droguri de mare risc.
Cei în cauză, doi bărbați, din București, ar fi încercat să pună în vânzare 3 grame de cocaină, pe raza stațiunii Mamaia, în schimbul sumei de 300 de euro.
Poliţiştii au efectuat şi o percheziţie într-un complex imobiliar din nordul staţiunii Mamaia, unde au identificat şi ulterior ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 grame de cocaină, 0,2 gr fragmente comprimate de MDMA (drog de mare risc), un cântar electronic, un recipient din sticlă cu urme de cocaină şi un dispozitiv de prizat cocaină.
De asemenea, a fost percheziţionat şi autoturismul care aparţine unuia dintre bărbaţi, unde au fost identificate 42,9 grame cocaină, un dispozitiv de prizat cocaină, 16 pliculeţe autosigilante goale, două telefoane mobile, suma de 8775 lei şi 500 euro.
Persoanele în cauză au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, unde procurorul de caz a dispus măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat şi punerea sub control judiciar a celuilalt.

Comenteaza acest articol

css.php