Educația, preocuparea constantă a primăriței din Ion Corvin

Educația, preocuparea constantă a primăriței din Ion Corvin

Preocupată de tânăra generație și de condițiile pe care administrația locală trebuie să le asigure dezvoltării ei armonioase, primarul Marcela Rădulescu a demarat multe investiții care au lipsit comunei Ion Corvin. Pe lista de priorități a primarului sunt reabilitări de școli, construcție de grădinițe și terenuri de sport, toate urmând să se deruleze cu fonduri europene, guvernamentale sau cu finanțare de la autoritățile județene.
“Nu știu dacă oamenii apreciază, dar eu sunt foarte fericită că pot să construiesc pentru copiii locuitorilor acestei comune, unități de învățământ în care să poată acumula informații, să fie îndrumați spre un drum cât mai bun în viață, și astfel să las ceva în urmă, pentru că acești copii sunt viitorul nostru”, a declarat Marcela Rădulescu.
Cu fondurile guvernamentale obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la inițiativa edilului comunei Ion Corvin, Marcela Rădulescu, se vor realiza următoarele obiective: construirea unei școli noi în regim parter plus etaj, dar și a unei grădinițe noi în localitatea Ion Corvin. De asemenea, se va reabilita școala din localitatea Viile, mult încercată în ultimii ani, din cauza problemelor la acoperiș și dispensarul din Ion Corvin. Edilul comunei Ion Corvin a semnat deja contractele de finanțare pentru proiectele ce vizează unitățile de învățământ: “Construire Școala Gimnazială nr.1 Ion Corvin și grădiniță cu program normal în localitatea Ion Corvin, județul Constanța” cu o valoare aprobată de 2.374.675,64 lei, “Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr.2 Viile, în comuna Ion Corvin, județul Constanța”- 1.703.481,43 lei și dispensarul comunei: “Extindere și reabilitare unitate sanitară în localitatea Ion Corvin, județul Constanța”-458.343,90 lei.
Potrivit primarului Marcela Rădulescu, Primăria Ion Corvin urmează să semneze contractul de finanțare a proiectelor “Asfaltare străzi în comuna Ion Corvin, județul Constanța”-8.495.118,91 lei, prin care se vor reabilita și moderniza drumurile comunale și “Realizarea infrastructurii de canalizare și stație de epurare în comuna Ion Corvin, județul Constanța”-8.634.315 lei.
Proiectele au fost aprobate încă de anul trecut, în prezent se lucrează la proiectele tehnice, iar conducerea comunei Ion Corvin speră ca până în toamna acestui an să se organizeze licitațiile pentru selectarea societăților ce vor executa lucrările.

Comenteaza acest articol

css.php