Elev al Liceului de Informatică, premiat la Turneul Internațional de Programare Shumen

Elev al Liceului de Informatică, premiat la Turneul Internațional de Programare Shumen

În perioada 24-26 noiembrie a avut loc în Bulgaria, cea de-a VIII-a ediție a Turneului Internațional de Programare Shumen, o competiție anuală de înaltă clasă, ce strânge în fiecare an participanți excepționali din domeniul informaticii și programării, toți olimpici naționali în țările lor, selecționați dintre membrii loturilor naționale de informatică.
Daniel Boni, elev în clasa a IX-a la Liceul Internațional de Informatică din Constanța, multi-premiat la olimpiade și concursuri de informatică încă din școala gimnazială, pregătit și mentorat de prof. Eden Memet, s-a întrecut pe sine însuși, obținând Premiul III cu medalie de bronz la acest concurs prestigios, categoria juniori.
Dani atribuie succesul lui pregătirilor constante pentru olimpiadele naționale, considerând că nivelul de dificultate al problemelor ar putea să fie comparat cu cele întâlnite la competițiile naționale din țara noastră.
Turneul Internațional de Programare Shumen este organizat de Ministerul Educației și Științelor din Bulgaria, împreună cu Primăria orașului Shumen, iar obiectivele principale ale acestei bine cunoscute competiții este de a promova dezvoltarea potențialului intelectual al elevilor excepționali. Concursul este organizat pentru două segmente de vârstă: juniori și seniori. Participanții au de rezolvat câte 3 probleme pe zi, în două zile, cu un total de 10 ore de concurs. Anul acesta au participat mai bine de 200 de elevi, iar din partea țării noastre au participat 7 elevi, Dani fiind singurul constănțean.

Comenteaza acest articol

css.php