Elevii nerepartizaţi la licee vor completa fişele de opţiuni pentru a doua etapă între 16-20 iulie

Absolvenţii de gimnaziu care nu au participat la prima repartizare computerizată pentru admiterea la licee sau cei care nu au fost distribuiţi la niciun liceu vor putea completa între 16 – 20 iulie fişele de opţiuni pentru cea de-a doua etapă a repartiţiei computerizate, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

 

Totodată, candidaţii care au fost repartizaţi la liceu în prima etapă vor trebui să depună dosarele de înscriere la unităţile de învăţământ la care au fost acceptaţi între 16 şi 26 iulie.

 

Un număr de 150.219 elevi care s-au înscris pentru admiterea în licee, adică 99,7%, au fost repartizaţi vineri în prima etapă. Au rămas nerepartizaţi după prima etapă 506 elevi (0,3%).

 

În Bucureşti au fost distribuiţi 12.549 candidaţi, doar şase rămânând nerepartizaţi.

 

La nivelul ţării au rămas nerepartizate după prima etapă 29.479 locuri.

 

Liceele cu cea mai mare medie de admitere din ţară sunt Colegiul Naţional “Gh. Lazăr” din Bucureşti, unde s-a intrat cu medii între 9,63 şi 10, Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti – cu medii între 9,59 şi 10, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti cu medii între 9,57 şi 10, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa cu medii între 9,53 şi 10, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova cu medii între 9,51 şi 10, Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti cu medii între 9,50 şi 10.

AGERPRES

Comenteaza acest articol

css.php