FC Viitorul a remizat cu Dinamo Brest

FC Viitorul Constanța a susținut, marți seară, penultimul meci de verificare în stagiul de pregătire din Antalya. Jucătorii lui Cătălin Anghel au întâlnit formația bielorusă de primă ligă Dinamo Brest, întâlnirea încheindu-se la egalitate, 2-2 (0-1).

Constănțenii au început jocul în forță și și-au creat trei ocazii importante în primele zece minute, pe care le-au irosit însă prin Rusu (min.6, finalizare în blocajul unui fundaș după ce scăpase singur cu portarul), Lazăr (min.8, șut puțin peste poartă de la marginea careului) și Călințaru (min.9, finalizare peste poartă din 16m). Contrar cursului jocului, Dinamo Brest avea să deschidă scorul în min.12 prin Kvașcinski, acest reluând puternic la colțul lung de la marginea careului, 0-1. Constănțenii ar fi putut intra la cabine la egalitate, însă lovitura liberă executată plasat de Larie în min.41 a întâlnit bara porții adverse.

După reluare, antrenorul Cătălin Anghel a mutat ofensiv schimbând sistemul din 4-3-3 în 3-4-3 prin trecerea lui Crețu în linia ofensivă, iar efectul avea să fie cel scontat. Vlad Rusu a restabilit egalitatea în min.48 printr-un șut puternic din interiorul careului, 1-1, iar în min.57 Aurelian Chițu i-a trecut pe constănțeni în avantaj la capătul unui atac prelungit în care Călințaru trimisese mingea în bară, 2-1. Bucuria constănțenilor a fost de scurtă durată pentru că Sokol a restabilit egalitatea în min.64 printr-o execuție de excepție din afara careului, 2-2. Până în final Viitorul ar fi putut obține victoria, însă Chițu (min.82) a ratat în situație de unu la unu cu portarul advers, iar noul intrat Jianu (min.89) a reluat imprecis din poziție favorabilă. Astfel, întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 2-2, în ultimele 23 de minute consemnându-se și debutul lui Claudiu Herea în tricoul Viitorului.

Au evoluat pentru FC Viitorul – Repriza I: Bolboașă – Păcuraru, Larie, Bejan, Crețu – Lazăr, Iacob, Călințaru – Chițu, Rusu, Cristocea. Repriza a II-a: Bolboașă (67 Costea) – Păcuraru (67 Puțanu), Larie, Bejan – Iacob (78 Onicaș), Crețu (67 Herea), Lazăr, Călințaru (74 Simion) – Chițu, Rusu (78 Iancu), Cristocea (83 Jianu).

FC Viitorul va susține vineri ultimul meci de verificare în cantonamentul din Antalya, cel mai probabil împotriva formației ucrainene de primă ligă PFK Olexandria.

 

Comenteaza acest articol

css.php