Folosești transportul în comun? Ia-ți bilet, pentru că polițiștii locali au npornit la vânătoare de frauduloși

Folosești transportul în comun? Ia-ți bilet, pentru că polițiștii locali au npornit la vânătoare de frauduloși

Călătoria fără bilet sau abonament este practicată de numeroși concetățeni. Când sunt prinși de către controlori invocă scuze ridicole, alteori scapă cu fuga sau, în cel mai rău caz, cu o amendă pe care foarte puțini o plătesc. Joi, 9 martie, echipe formate din polițiști locali au efectuat o amplă acțiune de control pe mijloacele de transport în comun ale RATC Constanța, iar surprizele nu au întârziat. Verificările s-au făcut pe trasee, între stații, iar călătorii prinși fără titlu valabil de călătorie au fost amendați.
În baza Planului Comun de Acţiune, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul municipal rutier, au desfășurat acțiuni de control pe mijloacele de transport în comun RATC. Acţiunea a vizat respectarea prevederilor Legii 92/2007, legea serviciilor de transport public local.

S-au aplicat 111 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.650 de lei.

Comenteaza acest articol

css.php