GALERIE FOTO. Şedinţă solemnă de Ziua Europei, la „Ovidius“

GALERIE FOTO. Şedinţă solemnă de Ziua Europei, la „Ovidius“

De ziua Europei, la Universitatea Ovidius Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative, a avut loc o sesiune de comunicări științifice și o întrunire solemnă, sub denumirea „Europa Nouă“. Ședința solemnă l-a avut ca invitat special pe Silviu Molnar, asistent la Parlamentul European, autor al Conferințelor „Ești Român, Ești European“. Dizertația s-a axat pe istoricul ideii de Uniune Europeană, descrierea instituțiilor europene, locul și rolul lor în cadrul Uniunii Europene, relațiile dintre ele, precum și modul în care acestea influențează guvernarea națională și viața cetățenilor europeni.
Silviu Molnar este licențiat al Universității Ovidius din Constanța, Facultatea de Istorie și Științe Administrative. A lucrat peste 10 ani în presa scrisă și în televiziune și a abordat subiecte cu tematică socială și politică. A realizat numeroase reportaje și a moderat emisiuni cu subiecte de interes național. Din anul 2010, Silviu Molnar lucrează în funcția de asistent acreditat al Parlamentului European, atât în Bruxelles, cât și în Strasbourg. Este consultant la realizarea lucrării ”Istoria Ilustrată a Uniunii Europene”, autor europarlamentar Dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu, al cărei volumul 2 care va apărea în cursul acestui an. De asemenea, Silviu Molnav este și autor al Conferințelor „Ești Român, Ești European“.

Comenteaza acest articol

css.php