Greva transportatorilor rutieri, sub semnul întrebării pe litoral

Greva transportatorilor rutieri, sub semnul întrebării pe litoral

Mult anunţata grevă a transportatorilor rutieri din România a pus pe jar călătorii pe care i-au lăsat de izbelişte în al doisprezecelea ceas fără să ofere amănunte despre cine aderă la protest şi cine va circula după programul obişnuit. Deşi pe litoral nu toate companiile de transport sunt afiliate Federaţiei Operatorilor Români de Transport şi, implicit, participă la acest protest, constănţenii care fac naveta în judeţ şi în afara acestuia, aşteptau înfriguraţi rezultatele negocierilor care se derulau, ieri seară, între reprezentanţii statului şi transportatori. Dacă greva va rămâne în picioare, atât cursele judeţene cât şi cele interjudeţene vor avea de suferit. „Pe rutele Constanţa, Tulcea şi Galaţi transportul de persoane va fi blocat în proporţie de 90%“, a precizat Lucian Costin, reprezentantul regional al FORT. Acesta a explicat că societăţile care nu vor participa la protest nu vor putea prelua afluxul de călători, iar pe rutele feroviare trenurile circulă rar. În ceea ce priveşte transportul în interiorul judeţului, situaţia este şi mai încurcată. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au dat asigurări populaţie că rutele judeţene nu vor avea de suferit, însă până ieri seară doar ruta Constanţa-Mangalia era asigurată din punct de vedere al funcţionării mijloacelor de transport. Potrivit reprezentanţilor FORT, protestul a fost anunţat prin intermediul unor afişe în autogări şi în mijloacele de transport în comun.

„Contextul actual în care se află transportul de pasageri în trafic judeţean şi interjudeţean este extrem de grav ca urmare a suspendării atribuirii traseelor/curselor judeţene şi interjudeţene. Transportatorii au facut învestiţii de milioane de euro ce vizau creşterea gradului de siguranţă şi confort a serviciilor de transport (…) Cu regret aducem la cunostiinţă publicului călător că, începând cu data de 12 februarie activitatea de transport a tuturor membrilor FORT precum şi activitatea autogărilor membrilor va înceta pentru o perioadă nedeterminată până la rezolvarea situaţiei“, a precizat FORT.

Darius MARTINESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

css.php