Ilegalitati marca Moinescu

Actualul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, scoate la iveala mai multe contracte ilegale, care aveau ca beneficiari apropiati de-ai fostului primar.

Ceea ce ziarul Observator a prezentat, inca de anul trecut, referitor la activitatea fostului edil de la Medgidia, Dumitru Moinescu, s-a dovedit a fi doar o parte a numeroaselor ilegalitati comise de primar. Contracte importante pentru dezvoltarea municipiului au fost atribuite de catre fostul Moinescu apropiatilor, persoane fizice sau juridice – fara a tine seama daca sunt respectate prevederile legale pentru derularea acestora. Concret, actuala administratie locala din Medgidia a facut publice cateva dintre contractele incheiate de Primarie sub conducerea primarului Dumitru Moinescu – nu in folosul cetatenilor, ci spre binele apropiatilor lui. Actualul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, a prezentat aceste contracte si consilierilor, in cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local, din data de 14 iulie a.c.
Pentru administrarea site-ului primariei, primarul Moinescu a sustinut incheierea unui contract cu Plesca I. Mircea, in valoare de 5.278 lei. Extrem de ciudat pentru toti cei care lucreaza sub litera legii este faptul ca Mircea Plesca este nimeni altul decat fiul Cameliei Plesca (consilier local si atunci ca si acum), iar contractul este incheiat cu o persoana fizica, nici macar cu o persoana fizica autorizata, primaria neputand sa efectueze plata pentru serviciile prestate. „Nu stim daca dl. Plesca a fost platit la negru sau a iesit in paguba cu 5.279 lei”, se arata in informarea Biroului de presa al Primariei municipiului Medgidia. Tot de numele Plesca este legat un alt contract, si anume cel de efectuare a unor lucrari publice de intretinere, iluminat public si festiv. De data aceasta, contractul poarta numarul 103/13.03.2008 si este incheiat cu S.C. Elcomex – IEA S.A., societate al carui reprezentant este directorul general Ion Plesca, sotul (!?!) consilierului local Camelia Plesca.
Un alt contract prezentat de edilul municipiului Medgidia, Marian Iordache, ca fiind ilegal, face referire la unul dintre contractele de lucrari (nr. 49/01.02.2008) incheiat de primarul Moinescu cu S.C. Lili-Cris Construct S.R.L., societate reprezentata de consilierul personal pe problemele romilor al primarului, Ion Nicolae. Conform contractului, societatea amintita a primit aprobare sa efectueze lucrari de reparatii ale cladirilor Politiei Comunitare si Serviciului pentru Evidenta Populatiei si primea, din partea primariei, suma de 42.731 lei, din care 6.822 lei TVA-ul. Semnele de intrebare apar in momentul in care, conform documentelor, societatea a prestat lucrari doar pe o perioada de douazeci de zile, iar lucrarea a fost estimata ca va dura mai mult. Mai mult decat atat, dintr-un raport al AJOFM Constanta, Ion Nicolae si-a permis sa lucreze la S.C. Lili-Cris Construct S.R.L. si cu persoane incadrate pe Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, mai multi angajati ai societatii lucrand fara forme legale.
In aceeasi ordine de idei, un alt contract pus sub semnul incadrarii legale a fost incheiat de fostul primar Moinescu cu S.C. Rosal Grup S.R.L. (societatea are ca obiect de activitate dezinsectia domeniului public si privat, dezinfectia si deratizarea lui) pentru suma de 101.000 lei, pentru o perioada de un an, contractul nefiind respectat, deoarece orasul este, in continuare, plin de insecte.

Asfalt… penal la Medgidia

Cotidianul Observator a prezentat in repetate randuri modul ilegal in care primarul Dumitru Moinescu a incheiat si derulat contractul privind asfaltarea in municipiul Medgidia si executarea unui alt tronson de sosea special pentru traficul de mare tonaj. Contractul a fost incheiat cu S.C. Pa&Co International S.R.L., societate administrata de Constantin Casuneanu, care trebuia sa ranforseze sistemele rutiere de trafic greu pe doua tronsoane, pentru suma initiala de 16.420.145 lei. „La acest contract au fost incheiate patru acte aditionale, care au ridicat valoarea contractului la suma de 21.149.593 lei. Contractul de credit pe care Dumitru Moinescu si fosta administratie locala l-au luat pentru aceasta lucrare este in valoare maxima de 19.795.639 lei. Diferenta de pana la 21.141.593 lei cine o va acoperi? Dumitru Moinescu, din buzunarul propriu? – se intreaba reprezentantii actualei administratii publice locale.
In ceea ce priveste motivele pentru care au fost incheiate aceste acte aditionale, administratia locala Medgidia precizeaza ca „in primul act aditional se face referire la cantitatea mare de material necesara asigurarii confortului cetatenilor care circula pe drumul public. Din pacate, nu a fost prevazut in actul aditional modul de stabilire a acestui grad de confort. De asemenea, intrebam de ce Dumitru Moinescu a impartit lucrarea de asfaltare in doua tronsoane? Daca licitatia s-ar fi tinut pentru o lucrare unica, valoarea fiind prea mare, era nevoie sa se organizeze o licitatie publica internationala. Or, interesul lui Moinescu si al colegilor sai a fost sa favorizeze firma de casa a PDL-ului, S.C. Pa&Co International S.R.L., condusa de Casuneanu”.
Mai amintim si contractele nr. 1/03.01.2008 si 143/15.04.2008 incheiate cu S.C. Selena S.R.L. pentru executarea diverselor prestari de lucrari. Societatea este reprezentata de unul dintre apropiatii fostului primar, Seref Duagi, iar valoarea contractului prezentat se ridica la suma de doua miliarde de lei vechi.
Un ultim contract prezentat de primaria municipiului Medgidia este cel cu nr. 62/11.02.2008, incheiat cu S.C. Duga Impex S.R.L., societate reprezentata de Iusein Mustafa, zis Keke, membru PD-L Medgidia. „In contract se stipuleaza ca toate automobilele aflate in dotarea Primariei si Politiei Comunitare trebuie spalate si curatate la spalatoria lui Keke, care nu are toate avizele de mediu necesare functionarii. Referitor la acest contract, sesizam, pe acesta cale, Comisariatul Judetean al Garzii Nationale de Mediu, sa verifice activitatea spalatoriei apartinand S.C. Duga Impex S.R.L., intrucat detinem informatii ca aceasta spalatorie nu are bazin de decantare, iar apa se scurge in Parcul Central 1 Mai”, se mai precizeaza in comunicat.

Mihaela Tirpan

Comments are closed.

css.php