Clădire construită în şase ani, în loc de unul, şi e pericol public

Clădire construită în şase ani, în loc de unul, şi e pericol public

Luna trecută se anunţa că sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, a cărui construcţie a debutat în 2009, în buricul oraşului, va fi curând finalizat. Minunea a durat o lună, căci instituţia a demarat o nouă licitaţie, pentru lucrări suplimentare. Directorul Mazilu susţine că acestea sunt necesare, în principal, datorită unor modificări legislative priviind construcţiile, dar potrivit unor surse clădirea nu respectă normele impuse contra incendiilor, deşi este nou-nouţă.

Se lucrează de zor în clădirea de pe strada Mihai Viteazu, de lângă Teatrul de Stat, în care îşi vor desfăşura activitatea angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) din Constanţa. Construcţia se anunţa aproape finalizată, urmând ca angajaţii să se mute în clădirea modernă în primăvară, lucru aşteptat cu nerăbdare de vreme ce lucrările au fost demarate în anul 2009 şi ar fi trebuit să dureze unsprezece luni, însă abia în octombrie a.c. se anunţa că sunt pe ultima sută de metri. Dar… la loc comanda.

La începutul acestei luni, a fost lansată o nouă licitaţie de O.C.P.I. Constanţa, pentru lucrări suplimentare de construcţii de clădiri, în vederea finalizării sediului administrativ al acestuia. Adică, da, mai durează până acesta va fi finalizat. Iar dacă observăm valoarea noii proceduri de achiziţii publice, estimată la peste 3 milioane de lei, bănuim că e posibil ca varianta constănţeană a Anei lui Manole să mai dureze alţi cinci ani. Până acum au fost cheltuite 4,2 milioane de lei, acum mai e nevoie de alte 3, şi la cum s-au alocat banii pentru construcţia pentru acest sediu, nu ne-ar mira ca angajaţii O.C.P.I. să se mute în centrul Constanţei prin 2020.

Nimeni nu s-a gândit să nu pună viaţa oamenilor în pericol?

Suma suplimentară este foarte mare, aproape cât cea investită deja, aşa că te aştepţi ca lângă noul sediu să se mai construiască altul, aproape în oglindă. De fapt, însă, este vorba de respectarea legislaţiei şi a normelor necesare pentru obţinerea autorizaţie de protecţie şi securitate la incendiu, potrivit unei surse. Căci în 2009, când s-a întocmit proiectul, nimeni nu se prea sinchisea de ele, dar acum pompierii nu mai trec cu vederea nimic, aşa că trebuie respectate. Şi uite aşa totalul fondurilor pentru ridicarea sediului O.C.P.I. Constanţa ajunge la aproximativ 8 milioane de lei.

„A venit I.S.U., s-au făcut scenarii la incendiu şi s-a stabilit că trebuie făcute multe modificări. Unii pereţi trebuie triplaţi, cu materiale rezistente la foc, care nu au fost folosite până acum, trebuie montate sisteme complexe de alertere şi stingere a incendiilor şi multe altele, ca să se respecte legea, pentru că proiectul vechi nu ţinea cont de P.S.I. De aceea trebuie lucrări suplimentare, că altfel nu ne lasă I.S.U. să funcţionăm“, ne-a declarat o sursă din cadrul instituţiei.

Bineînţeles, răspunsurile directorului Marian Mazilu la întrebările legate de acest subiect sunt foarte „oficiale“, dar poţi citi printre rânduri şi identifica problema. „Verificările efectuate de către reprezentanţii I.S.U. Dobrogea pe şantier au vizat respectarea cerinţelor din fişa tehnică anexă la avizul de construire şi nu au fost identificate probleme iremediabile. (…) Lucrările suplimentare la viitorul sediu O.C.P.I. Constanţa au fost determinate, în principal, de modificări legislative intervenite ulterior anului 2008… menţionăm Ordinul ministrului privind aprobarea reglementării tehnice «Normativ pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor»“, ne-a declarat Mazilu.

Toate lucrările finalizate în februarie 2016?!?

O altă noutate este conectarea la reţeau de gaze, astfel că nu va mai fi folosită o centrală termică cu păcură. Iar din cauza acesteia, trebuie făcute noi modificări, astfel încât arhiva (spaţiu de 400 mp, cu documente foarte importante) să nu fie afectată de instalaţiile de gaze. Vor fi reconfigurate circuitele reţelelor de gaze, electrice şi de ventilaţie pentru protejarea acesteia, se vor construi pereţi rezistenţi la foc minimum o oră, nu se vor mai folosi hidranţi cu apă/spumă pentru stingerea incendiilor, ci instalaţii cu INERGEN, şi se vor instala trape de desfumare acţionate prin senzori, ne-a mai precizat directorul O.C.P.I. Constanţa.

Acesta este, însă, optimist şi susţine că sediul va fi finalizat până la sfârşitul lunii februarie 2016. Aşteptăm minunea!

Valentin ISPAS

Comenteaza acest articol

css.php