M.Ap.N. recunoaşte: veniturile militarilor profesionişti, mizere!

M.Ap.N. recunoaşte: veniturile militarilor profesionişti, mizere!

Un articol recent publicat în cotidianul „Observator de Constanţa“, prin care aduceam în atenţia opiniei publice supărările soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (S.G.P.), a atras zeci de mii de vizualizări în mediul on-line şi peste 100 de comentarii. Unii cititori sunt de părere că nemulţumirile S.G.P. sunt justificate, alţii, din contră, le recomandă să caute altceva. Ministerul Apărării Naţionale, prin Biroul de presă, a reacţionat la respectivul articol şi ne-a transmis un punct de vedere oficial. 

De la 1 decembrie 2015, nivelul de salarizare în sistemul militar a crescut cu 10%, dar în realitate, mulţi soldaţi au primit în plus câţiva lei, cel mult câteva zeci, iar alţii nu au simţit nicio majorare. Iar cum veniturile S.G.P. sunt, oricum, printre cele mai mici din sistemul bugetar, frustrarea oamenilor este de înţeles. În prezent, s-a ajuns la un grad ridicat de nemulţumire, tot mai multe voci susţinând fie plecarea din Armată, fie o revoltă generală.

În punctul de vedere transmis redacţiei noastre, Ministerul Apărării recunoaşte importanţa S.G.P., despre care spune că reprezintă „baza principală de selecţie pentru corpul maiştrilor militari şi a subofiţerilor“. De asemenea, oficialii ministeriali explică faptul că veniturile militarilor au rămas neschimbate din decembrie 2009 până luna trecută, când s-a operat majorarea cu 10%. „Deşi în anul 2010 a fost adoptată Legea nr. 284, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care reglementa şi salarizarea personalului militar pe baza unor coeficienţi de ierarhizare stabiliţi în mod just, prevederile acestei legi nu au putut fi aplicate niciodată. Practic, salarizarea personalului militar a fost îngheţată la nivelul lunii decembrie 2009 până la creşterea cu zece procente intrată în vigoare în decembrie 2015“, ne explică reprezentanţii M.Ap.N.

Cum solda funcţiei de bază este, prin lege, stabilită la 915 lei, mai mică decât salariul minim brut pe economie, statul completează diferenţa până la un venit brut de 1.050 de lei. Dar la calculul pensiei se ţine cont de valoarea soldei, nicicum de venitul real al militarului.

Mai bine din luna mai

Ministerul Apărării are, însă, şi câteva veşti bune. Una ar fi majorarea salariului minim brut la 1.250 de lei, de la 1 mai, astfel încât de la acea dată solda de bază brută minimă în plată pentru S.G.P. va creşte cu douăzeci de procente.

„Aceste creşteri modeste ale salarizării corpului S.G.P. au fost de natură conjuncturală şi nu sunt privite de M.Ap.N. ca o soluţie. În actualele reguli de calcul al drepturilor salariale, nivelul de plată al militarilor aflaţi în zona de început a ierarhiei militare se menţine la un nivel scăzut. Creşterea soldelor soldaţilor gradaţi profesionişti a fost permanent în atenţia ministerului, propunerile în ceea ce priveşte această categorie având în vedere atât îmbunătăţirea nivelului social, dar şi asigurarea unei cariere militare cât mai lungi“, ne-a mai comunicat M.Ap.N.

Pentru viitor, ministerul „are în vedere stabilirea unei grile de ierarhizare juste şi echilibrate pentru toate categoriile de personal din compunere, care să reflecte în mod corect, transparent şi echitabil specificul profesiei de militar, riscurile asumate şi privaţiunile impuse“.

O altă veste bună este demersul oficialilor ministerului pentru  elaborarea unui act normativ care să instituie un echivalent al ordinului „Meritul Militar“ şi pentru corpul S.G.P., fapt care se va reflecta în mod pozitiv în calculul pensiilor. În acest fel, la 15, 20, respectiv 25 de activitate în armată, soldaţii vor primi o medalie şi un atestat, care nu le aduce bani în plus la soldă, dar le va spori pensia cu 20%. Ceea ce, în condiţiile actuale, a unei pensii care porneşte de la 600 de lei, contează.

Netty DUMITRACHE

97 Comments

  1. Lasa-i.ca abia au liceul terminat.au zeci de libere.nu au nici macar bacalaureatul,unii dintre ei si ajung la 2000salariu.cu norma de hrana..ce nerite deosebite au ei?de ce ei merita pensii speciale?ca invart niste hartii prin unitate si ca ies o data pe luna la tregeri?hai sa fim seriosi.altii muncesc din greu si nici dupa cativa ani buni de vechime, nu ajung la salariul ala..

    • Pune mana pe carte si lasa comentariile aiurea. Cand tu stai la caldura noi stam si facem treaba la altii( dezapeziri,inundatii,etc). Daca crezi ca e bine treci si angajeaza-te

      • bai prietene..!tu ala cap fish…nici nu ai dreptul sa vb cu 5 luni vechime…daca ai fi avut si tu 10 ani vechime iti zic eu ca pana acum iti dadeai demisia sau daca nu, erai si tu nemultumit ca majoritatea…pai tie iti cinvine ca iei 19 mil cu trei lulele vechime …altii iau banii astia si au peste 8_10 ani…si mai au in plus fata de tine…specialist 1 ,salariu de merit,etc….asa ca nu este corect asemenea salarizare fara diferenta corespunzatoare…app…se mai sune ca unii nu au nici bacul…darvarianta ca multiau o facultate?asta nu se obs?si chiar daca are doar bac sau deloc..care_i problema daca sistemul le_a permis..asa ca nu mai vb voi..imp.este ca acesti sgp isi fac datoria la locul de munca,si au tot dreptulsa_si ceara drepturile meritate…

    • Alina,poate multi din S.G.P au mai multa scoala decat ai tu,asta se vede clar dupa cum tastezi, Iar despre harti cred ca ii confunzi cu alte cadre,,,daca nu cunosti bine sistemul nu scrie aiurea.. multumesc

    • special,pentru Alina, vorbesti in necunostinta de cauza!

    • Zmole Mihai says:

      Draga fetiscana, ia o carte de gramatica, studiaz-o bine si apoi revino sa comentezi coerent si justificat.
      Rugaminte adresata de Zmole Mihai , SGP, blogger, scriitor si artizan hand-made. Am trecut aici toate ocupatiile mele aducatoare de venituri. Asta ca sa vezi cam ce si cate trebuie uneori sa faca un SGP pentru a asigura traiul familiei. Daca tu consideri, in nimicnicia ta, ca suntem plimbatori de hartii prin unitate, rogu-te, exprima-te coerent si corect gramatical, a intelegem si noi.

    • Alina, dacă nu ai idee cu ce se mănâncă armata, taci. Te rugăm frumos. informează-te, găsește de undeva un fluturaș cu solda unui S.G.P., caută baza legală pentru calculul acesteia și pe urmă îți poți spune o părere. Și eu aș putea să spun despre tine că ești o creatură superficială, care a trăit și trăiește pe banii părinților și nu a ieșit din casă până la vârsta de 20 de ani. Așa că documentează-te și pe urmă poți să ne dai cu replicile peste față. Ai idee cât de frumos este să iei un salariu mărit cu minus 100 de lei?

    • Alina, nume predestinat….. continua sa faci bani cum stii mai bine, nu emana inteligenta pe aici 🙂

    • Cine ti-a spus tie ca nu au bacalaureat?sunt multi care au urmat chiar si facultate.te-ai gasit tu sa afirmi ca nu au școală! Esti total pe dezinformata.

    • Do’nsoara…matale ori esti foarte pro(a)st(a) informata,ori vorbesti din amintiri. Daca tot e atat de bine in armata,de ce nu te angajezi si tu? Ai ‘reacu ma,toti sunteti buni de gura,mai ales la a critica. Dar habar vis-a-vis de traiul real din armata,la nivel de s.g.p.,nici unu nu aveti. Da-ti-ar Dumnezeu atata bine pe cat au parte s.g.p.-ii din Armata Romana!

    • Alina,Durex isi cere scuze pentru crearea ta!nu ai idee cat muncim,si ce libere visati?eu nici pe alea de anu trecut nu le-am luat…nu mai sunt oameni,multi au renuntat,munceste si tu 24cu24h si sa-mi zici daca iti place sau daca faci fata!

    • sper ca dormi linistita noaptea , atat timp cat noi dormim prin munti pe dealuri sau alte coclauri pt a avea aceasta tara o armata pregatita te pop

    • Soldat Cosmin says:

      fa alino ( ca nu stiu cum sa ma adresez) tu sti ca ai aplicatii ? si in aceste aplicatii nu primesti norma de hrana ? tu sti ca salariu este de 900 ron ? ti se pare mult 900 ron sa ma duc sa sap gropi pt tine sa nu te inunde sau sa vin sa te dezapezesc ? sa stau cu 20kg pe mine la -20 si la + 30 de grade ? sa stau plecat acasa cu lunile departe de familie ? sti ca toti s.g.p nu primesc bani de haine si isi cumpara din buzunarul lor ? sti ca nu pot sa isi ia concediile cand vor ei ? sti ca se trezesc nopate si pleaca in misiuni ,care normal ca nu stie toata lumea de ele ?
      n

    • cum poti fi asa de nesimtita cand unii din noi mergem prin misiuni ca tu sa stai linistita acasa si sa dai din gura aia sparta…bine ca ai tu bac-ul luat pe un pachet de tigari

    • Sunt acceptate si fete in armata. Dacaeste asa de bine, adica ,,trai pe vatrai” iti poti schimba oricand profesia! Chiar, de ce nu o faci?

    • Te invit sa aplici si tu pentru un post in M.Ap.N, sunt covins ca sigura ta scapare spre o cariera linistita ar fii sa stai in genunchi sub biroul unui sef mai importat.Succesuri!

    • Esti o frustrata inraita, sigur ai facultatea terminata si nu te baga nimeni in seama. Care este problema ta daca se majoreaza salariile ca nu inteleg ?

    • Fata dute la sapa si vb si tu ce trebuie daca tu iti faci treaba sub birou e treaba ta

    • militaru vesel says:

      D-na Alina vorbește din cărți…din “auzite”…,însă nu are habar cum trăiește un SGP care are o familie din așa zisul salar de “2000lei”\luna, care de fapt in mod real 992 lei sunt pt.procurarea hranei, (în c-țiile in care se lucreaza 16 -20 zile(192-240ore)lunar cu sau fara schimburi de tura, in ture de 12ore sau 24ore cu chemari la adunari sau aplicatii în timpul liber etc.) plus 855 lei venit impozabil, acestia fiind insuficienti pentru imbracaminte, deplasare la si de la lucru si care nu se decontează la SGP. Spre deosebire de cadrele militare care au foarte multe drepturi banesti, decontari haine, transport….SGP au privatiuni impuse si riscuri asumate diferite doar specificul profesiei de militar fiind acelasi. Asadar Nu mai trageti concluzii bazate pe presupuneri!!!

    • Esti proasta ca noaptea. Pune si tu mana pe o pusca si pleaca la razboi. Sa te vad atunci. Te crezi mare desteapta. Sant militari care au si studii superioare analfabet-o care esti.

    • tinere pe noi ne f…t unii de ne sar capacele!!daca eram in viata civila i.l bateam si plecam acasa sincer!!asa acolo stai si induri prt bani ptr familie!!

    • alina , te astaptam cu drag sa te angajezi in armata , avem cateva mii de locuri libere

    • Poți să ne sugi….a și vezi atunci ce salarii și ce facem noi ,te-aș lua cu noi 2 săptămâni în aplicație să vezi ce facem și după sa prinzi fluturi ,c….a mică !

    • Si la razboi mergi dumneata? Sau stai in vitrina la Germania?

    • Draga Alina, țin sa te anunț ca am lucrat în armata 10 ani- SGP. Nu este atât de bine pe cat crezi tu. Te-aș invita la o săptămână de instrucție și trageri, stat pe coclauri jegoasa și sa mănânci mâncare cu pământ…mai rău ca la sapa. Și la sfârșitul lunii sa vezi ca ai luat mai putini bani decât luna trecuta tocmai pentru ca ai mâncat mâncarea aia cu pământ despre care vorbeam mai devreme…sa nu mai pun faptul ca unele unități te obliga sa mănânci acolo…și iar scade salariul….și în final te trezești ca iei nici măcar aia 900 de lei care sunt de încadrare… tocmai de-aia mi-am dat demisia după 10 ani- de prea mult bine!

  2. Este bătaie de joc. Cadrele militare au beneficiat în ianuarie de 3500ron bani de ținute, sgp nu primesc bani, dar nici ținute. Cu banii de chirie ai ofițerilor plătești salariul la 2 – 3 sgp. Este o diferență foarte mare între cadrele militare și sgp.

    • Ce diferenta mare e ma intre cadre si SGP? Nu va mai plangeti ma atat ca sunt SGP abia veniti din scoala care iau cu 2-3 sute de lei mai mult decat un cadru cu 15 ani vechime. si ti sw pare normal ca un SGP cu 10 clase care te pune sa il treci in liber ca nu stie sa scrie sa ia atatia bani? Nu e o chestie generala…doar un procentaj de 90%. Asa ca…culcat si ciocul mic ca multi sunteti platiti peste masura

      • stimate Andrei sau să-ți spun domnu plt.maj. sau poate domnu locotenent… sa inteleg ca le-ai citit fluturasul cu salariul lunar că ei nu stiau să citească… ești un pic frustrat că tu ai școala militară și ei doar un amărât de curs… dar tu ai incasat 3500 lei contravaloare echipament, s.g.p.-ii nu. tu incasezi 900 lei contravaloare chirie, s.g.p.-ii doar 350 lei. ți se pare corect, nu-i așa?

  3. Ceea ce ofera SGP.ilor sunt doar teorii…in practica se procedeaza altfel…au taiat din salarii in noiembrie 2014 ca in ianuarie sa ii dea drept marire de 10%

  4. Armata de generali! Se gandesc si fac legi numai pentru ei. 10% la S.G.V. = mai nimic, iar la tovarasii, generali care mai iau si bani de chirie = enorm

    • In sfarsit, un comentariu inteligent si la obiect . De fapt asta este realitatea. O hoardă de heine generali si colonei( cat pt 5 armate) carei isi votează salarii si pensii nesimtite. Mi-e scârba. In 3 luni plec in Anglia.

  5. E foarte trist ce se intampla in acest sistem ptr. ca mie personal mi-au luat din bani 350 lei ptr. ca su facut ei o greseala si ne-au platit mai multi bani asa ne-au mintit ei pe noi ,majoritatea suntem foarte suparati ptr. ca o sa ne opreasca aceasta suma de banii 4-5luni de zile pana recupereaza ei paguba ,eu nu inteleg ce vina avem noi ,pe fluturas este trecuta la toti aceasta retinere ,problema este ca avem si noi bancii de platit ce facem cu ele ,cine a gresit sa plateasca dar nu noi …

  6. Dar noi de ce nu primim bani de echipament,nu folosim tinuta militara sau ce parere aveti?Voi la birou o uzati mai mult ca noi la instructie!!!Bani pentru chirie aveti mai multi,de ce???Stati in alte conditii de cat noi ca va permiteti!!!!

  7. Alina cred ca detii un handicap mintal sever daca poti gandi asa dar ce sa faci mare e gradina domnului

  8. “Cum solda funcţiei de bază este, prin lege, stabilită la 915 lei” aceste cuvinte scrise de M.Ap.N sunt minciuni eu in decembrie 2015 am semnat contractual pe 853 lei dupa 10 ani vechime …numai minciuni ….

  9. Eu am vechime 9 ani si am primit 10% adica 1 leu

  10. Sunt sgp isti care au iesit din scoala si au salariul mai mare decat subofiterii…Si legat de banii de echipament,cine va retine sa nu dati examen pt subofiteri?

    • Chiar esti cap de peste , in primul rand varsta subofiterule academician tembel , tu ce raspundere ai mai generale pandispan , ia detaliaza sa vedem cat de important esti tu sistemului . La indrumarea catre demisie iata rspunsul meu “nu m-ai angajat tu iar M.Ap.N -ul nu e ograda ta “inteligentule” sa imi spui mie de demisie, iar 2 ani de scoala militara nu te fac super ” scolit ”

      P.S.
      Pentru cultura ta generala , am mai multa scoala ca tine asa ca fii mai retinut in a te da asa de important.

      • Distinsi interlocutori , din cate constat in ultima perioada , de timp ,unele anunturi sunt postate in mod expres , pentru a atrage polemici intre cei care le citesc.Am sa va relatez cum a fost ,, respectata ” aceasta categorie de personal al armatei, care a fost infiintata incepand cu anul 1990 , luna decembrie , ca urmare a deficitului de subofiteri. Pe atunci ne numeam militari angajati pe baza de contract si vreau sa va retin atentia referitor la aceasta , pentru ca din cauza unor cretini care au tot reorganizat armata romana , incepand chiar din acei ani , mai tarziu a aparut asa tam nesam titulatura de sergnti angajati , care nu era nici pe departe realitatea . Deci incepand cu anul 1990 , cei care ne-am angajat am facut vizita medicala , testarea psihologica si apoi am sustinut un examen considerandu-se ca aveam stagiile militare satisfacute de un an si patru luni. Examenul continea de la indatoririle comandantului de grupa pentru cei care aveam gradul de sergent , cate o intrebare din toate specialitatile militare .Lucrarile erau apoi corectate de catre sefii de arme , care in urma notelor pe care le acordau se stabilea cine este sau nu angajat. Si va rog sa ma credeti acest examen nu era ceva asa de ochii lumii , nu am fost primiti in sala de examinare decat cu pixuri , fara nicio sursa , de inspiratie.Cei care conform livretelor militare aveam gradul de sergenti eram incadrati comandanti de grupa , cei cu grad de soldat , fruntas sau caporal erau incadrati in cadrul grupelor alaturi de militarii in termen.Se respecta ierarhia militara si chiar daca eram angajati , soldatul raporta fruntasului despre executarea ordinelor primite , acestia 2 caporalului si toti 3 sergentului.Ce era mai deosebit , daca pot spune era perceperea noastra de catre cadrele militare , ofiteri , maistri militari si subofiteri si chiar comandanti de unitati care ne apostrofau ca nu ne-a placut sa muncim si am venit aici sa mancam banii armatei.Acest lucru nu il pot afirma despre toti , pentru ca mai erau si cadre militare care poate ne vedeau ca fiind copii lor.Cu trecerea anilor , cei care am supravietuit acestui sistem ,le-am demonstrat cadrelor militare care la inceput nu aveau incredere in noi , ca se inseala , ajungand sa le castigam increderea si aprecierea . Pentru ca si atunci multi asemeni mie veneau , se angajau , dar dupa ce luau contact cu realitatea : aplicatii , ETFTL, ETTL, Alpiniade , Spartachiade , demonstrative de Alpinism pentru delegatiile straine si bine-inteles serviciile la punctul de control , la garda , la blocul alimentar , la parcul auto sau in sectorul companiei , preferau sa plece .Acest lucru a fost posibil pana in anul 1993 cand in momentul cand cineva pleca , automat se bloca functia. Asta a fost pana in anul 1995 , luna iunie cand au dat din nou drumul la incadrari . Din acest an lucrurile o iau razna si oricine se angaja purta grade de sergent , avand stagiul militar satisfacut de un an.Chiar daca in livretele militare erau fruntasi sau caporali . De aici si proasta perceptie de-sergenti angajati !Tot in acelasi an datorita deficitului de militari in termen am executat serviciul de garda o perioada de trei luni , ca santinele , caporali de schimb si ajutor al comandantului garzii cate 48 de ore cu 48.Sa va explic putin si cum se faceau servicile cand eram in ture :pai foarte simplu cam asa :24 de ore serviciu ordonat , 24 de ore liber si a treia zi 8 ore la programul de instructie , cu grupa si apoi din nou acelasi program toata luna respectiva , daca nu aparea vre-o alta activitate .Cand au dat drumul la cursurile de subofiter pe filiera indirecta varsta a fost stabilita la 26 de ani , eu si inca cativa colegi aveam deja 28 .Peste 2 ani varsta a urcat la 28 , noi aveam 30 si peste inca 2 ani mai exact in anul 2000 varsta necesara era 32 , noi aveam 34, asa ca am zis : asta este, mergem mai departe .A trebuit din comandant de grupa cercetare in acel an ca faceam 35 de ani sa trec sanitar la o companie ,pentru ca doar asa mai puteam activa pana la 45 de ani , dupa ce am urmat cursuri de acordarea primului ajutor prin intermediu SMURD Targu Mures .Apoi tot in anul 2000 , pentru ca noi militarii angajati pe baza de contract eram ultima spita de la caruta si nu ma refer aici la in a ne indeplinii atributiile, am fost daca pot spune asa , cu umor sarcastic , avansati de la gradul de sergent la caporal , asta dupa 10 ani de serviciu militar si toate aprecierile de serviciu de foarte bine.Au scris in presa militara la acel moment sa nu ne consideram jigniti , ca gradul de sergent trebuie atribuit subofiterilor, ca nu vom
        pierde decat aceea titulatura si atat. Ei bine , dar dupa ce ne-au luat gradul am coborat de la coeficientul de ierarhizare 1,50 la 1,20 si deci ne-au ars si la bani .Prin 2002-2003 pot spune ca mi-a fost cal mai scarba de ce se petrecea in unitatile militare .Erau persoane care abia se angajau , nu stiau mai nimic despre cum este sa fi militar , dar erau selectionati sa plece la scoala de subofiteri , apoi reveneau dupa 3 luni , acum aroganti, nevoie mare si spuneau unora ca mine: mai caporale saluta si i-ti arata epoletul.Saracii erau asa de naivi si asa de experti in a cadea pe bec , atunci cand trebuiau sa-si indeplineasca sarcinile trasate de comandanti, pentru ca practica pe care o dobandesti executand misiuni in conditiile vitrege pe care ti le ofera natura de-a lungul anilor , nu o dobandesti in 3 luni …..de scoala ! Dar stim cu totii ca in padure exista si uscaturi ! Din asa ceva incepeai sa intelegi ca incepe sa se piarda profesionalismul profesiei. Aveam exercitii demonstrative de Alpinism pentru delegatii straine , iar eu incadrat sanitar , faceam catarare pe un traseu , coboram in rapel ranitul pe bat si mai participam si la o ambuscada , avand 38 de ani in timp ce altii mult mai tineri cu varste intre 21-30 de ani , erau lasati de comandantul de companie in cazarma , la activitati mai domestice , ca lor le era frica sa urce pe stanca desi erau incadrati luptatori. Dupa ilustrii nostri conducatori de la Bucuresti varsta pana la care puteai fi incadrat ca luptator a fost atunci de 35 de ani.Mai apoi in decembrie 2006 fiind in misiune in teatrul de operatii din Irak , am primit vizita a doi ,, ilustrii ” generali care ne-au adus la cunostinta ca titulatura noastra se schimba in soldati-gradati voluntari si ca la inapoierea in tara vom fi din nou retroradati si vom devenii soldati , urmand sa fim instruiti trei luni la unele centre special destinate pentru aceasta.Am raportat atunci celor doi generali ca daca dupa aproape 18 ani de serviu militar , unii dintre noi suntem retrogradati soldati , ar fi bine sa fie si ei retrogradati macar colonei .Unul din cel doi generali , care cu ceva ani in urma i-mi fusese comandant de unitate , a recunoscut ca ceea ce se va intampla este o mare prostie , dar ca asta s-a hotarat . Intors in tara am preferat sa ma debarasez de acest sistem ticalosit , in care mi-am mancat anii tineretii , mi-am neglijat parintii si familia , fiind plecat tot timpul de acasa . Si toate astea pentru ca armata si respectiv tara sa iasa bine .Unitatea in care am activat a avut in perioada 1994 -2003 , in cadrul parteneriatului pentru pace , tot felul de colaborari cu alte armate ,atat in tara cat si in strainatate , eu si inca cativa colegi am participat la toate. Ni se spunea de catre sefii nostri la inceputul fiecarei misiuni doar -sa dea dracu sa nu iasa bine,ca pleaca astia sau respectiv veniti inapoi in tara si va dam afara.Toate activitatile au iesit foarte bine , dar avantajele si beneficiile s-au materializat in avansari in grade si functii bune numai pentru ei. Asa ca , acum nu ma mai mira nimic din ceea ce se intampla cu aceasta categorie de personal care din anul 2007 a luat locul fostilor militari in termen .Nu acelasi lucru ar fi fost sa spunem daca as fi fost militar britanic sau american aceeasi perioada de timp .Eu pot afirma ca aceasta experienta , mi-a lasat doar un gust amar si ma intreb cate generatii de tineri se vor mai sacrifica la fel ca mine pana cand aceasta categorie si aportul ei in armata va fi recunoscuta la valoarea ei justa ? Cei care faceti parte din aceasta categorie , nerecunoscuti de toate guvernele de la 1990 incoace ,nu va mai certati intre voi , ca la urma urmei mancati aceeasi paine si nu mai raspundeti la provocarile unora care in necunostinta sau chiar in cunostinta de cauza incearca sa va dezbine. Daca a-ti ales aceasta meserie si credeti ca va reprezinta , continuati sa va faceti datoria si fiti constienti ca mai trebuie sa treaca ceva timp si sa se mai schimbe ceva !

    • Cap.fish cred ca esti un pic cam dur referitor la adresa S.G.P. Eu sunt subofiter cu 11 ani vechime, cu functie destul de administrator de subunitate si nu este normal ca un S.G.P. cu mai putina vechime decat am eu, fara nici cea mai mica raspundere si colac peste pupaza mai lucreaza si la tura de 24/72. Cand vine data de 15 ale fiecarei luni surpriza… Respectivul sgp are salariul cat al meu, ceea ce nu este normal. Sunt de acord sa le mareasca salariile si lor, sa fie si ei platiti ca si noi dar sa le dea prietene responsabilitati, sa le dea frate gestiuni in primire sa vada cum este sa raspunzi de bunuri, armament, munitie sa stai cu gandul ca poti face si puscarie… Problema este ca o parte dintre S.G.P. nu prea stiu sa faca mai nimic

      • Danut SGP, majoritatea subof pe pile, cine nu are malaiul sta pe tusa, si da am vechime 10 in armata si 6 civil si nu iau ca tine care spui muta lada asta, du-te in tabara asta ca tu sa nu iti misti fundul si comentezi ca ai de scris dupa ce iti numar eu miile de cartuse si dupa ce iti mut lazile pe n randuri dupa cum faci tu marele efort sa comanzi! Asa ca ne lasssiiiii!

  11. Ministerul Apărării recunoaşte importanţa S.G.P., despre care spune că reprezintă „baza principală de selecţie pentru corpul maiştrilor militari şi a subofiţerilor“. Ce am mai ras ….subofiterii se fac pe pile , direct din civili . vedeti cazul de la um 2154 constanta

  12. Ai dreptate trebuie remediata problemă sunt sgp cu 5 luni vechime care câștiga mai mult decat cei cu 7 ani vechime, sau câștiga chiar cât un subofițer nu este normal sidaca sunteți așa inteligenți domnilor sgp de ce nu dați examen la subofițeri sau ofițerii? …e mai bn să aveți liber câte 2-3 zile pe săptămâna și nu aveți nici o răspundere ,mai vreți și bani de haine auzi la ei ,uni nu au bacu cică nu le ajunge 1900 lei pe luna .Nu va convine demisia și așa observ ca sunteți foarte inteligenți va angajați rpd daca sunteți așa deștepți ,sunt pline Cmj de soldați pe listele de asteptare. Spor la somn în P..t.

    • Esti tampit!!! Iti funcționează neuronii? Militarii fac cate 240 de ore poate chiar 260 plus ca uzeaza mult mai repede ținuta fata de ofiteri,subofițeri. Iar faza cu examenu habar n-ai cum se procedează. Daca faci parte din sistem si stii cum se procedează ori esti idiot ori imbecil fata de cele afirmate de tine. Si da, pleaca foarte multi prin demisie,deja au plecat peste 50% din sgp-i din aceasta cauza se fac ore suplimentare .

    • Esti de-a dreptul penibil. Cum va vedeti voi,astia,subofiterii,neindreptatiti. Futu-va in gura ca luati bani de echipament 3000 ron pe an si tot cu tinuta jerpelita si rupta umblati,multi dintre voi. Dar sa dati din gura cand vedeti o panarama de s.g.p. cu aceiasi pantaloni de 3-4 ani, sunteti buni.

      • Câte ținute ai vândut până acum? Dar sincer…

      • Crido, ce-ai fi dacă câțiva subofițeri ar “arde-o” pe mamica ta ca să iasă unu’ mai deștept decât ține? Dar subofițeri cu 2 ani școală care au cel puțin 5 specializări. Ai fi invidios pe frățiorul tău?
        PS: cum i-ai fwtut pe subofițeri în gură la comentariul tău, așa o să fie prelevat și frățiorul tău de mămica ta (oral).

      • Mananci numa rahat CRIDO,,,,,!!!! militarii angajati au norma de echipare. Nu li se dau bani dar li se da tinuta militara IAR EI O VAND LA CADRELE MILITARE SAU LA VANATORUL SI PESCARUL cum faceam si eu cand eram in sistem activ, si la reviste de front cu comandantul structurii vin cu tinuta incompleta sau rupta!!!!!!

    • ,,Fără bacu,, says:

      ,,Ofițeri,,nu,,ofițerii,, ,,unii,,nu,,uni,,domnule subofițer care ai ,,bacu,, luat în haine de armată să te lase să copii.

    • ce retardat esti

    • Mai prietene subofițer, mai mult ca sigur ai prins școala de subofițeri cât un concediu …40 zile…si referitor de bani pe haine…mai bine sa taci, stiu enorm de multe cazuri în care….SGP primește și el ținuta și jos îl așteaptă subofițerul care a luat 3000 ron bani pe haine…și ii aruncă prețul, 50 pantalon, 50 veston…și uite asa…..cu 100 ron are ținută pentru un an, mai prinde un SGP cu 2 copii, rată la casă si…cu 200 ron are ținută pt un an, aia de oras….multi o aveti din scolă..pe care o folositi din an in pasti….depuneri de coroane, etc….deci….ramaneti cu 2800….eu as fi de parere….ca banii pe tinuta sa fie dati in baza bonurilor fiscale….si in cuantumul bonurilor si maxim 3000 RON ….nu sa jecmaneasca SGP-ul sa cumpere o tinuta cu 2 pantaloni cu 100-150 ron!

      • Daca vrei sa vinzi tinuta si sa umbli in curu gol prin unitate,e doar decizia ta,nu te obliga nimeni sa o vinzi.Orice SGV are ocazia sa devina subofiter daca are BAC-ul,dar cei ca tine,frustratii,care nu il au, arunca cu noroi in SOF.Nu iti convine salariul?..crezi ca esti singurul?Arata ca esti militar si vorbeste ca un militar nu ca orice golan de pe strada!

      • Cine te obliga pe tine sa ii vinzi tinuta? Voi nu aveti creier sa observati ca prin toata marlania asta au adus S.G.P si M.M./S.Of. pe aceeasi scara mizera de salarizare, pe cand ofiterii au salarii de 4 ori mai mari ca noi?! Referitor la banii de haine, tu daca pleci din sistem, cat platesti M.Ap.N -ului pentru alea 3 luni de instructie? Cat plateste un maistru dupa 2 ani de scoala in care ii este calculata si sarea care a platit-o din bani de solda(apropo, solda in 2 ani de scoala militara a fost de 40 Ron, ca sa stii)? Nu mai comentati atat ca sunt neindreptatiti si ca numai voua vi se face nedreptate. Eu ca maistru militar cls V am luat salarii mai mici decat un S.G.P care a venit dupa mine la vapor (sunt ambarcat). Unde este diferenta de 2 ani de scoala cu 40 Ron prietene? Va plangeti ca aveti rate la banci, dar noi nu crezi ca avem? Cand eu ca maistru iau Solda neta ~1030 de lei si S.G.P. de aceeasi vechime ia ~1020-1050, unde mai este nedreptatea? de ce la marina cea mai slaba incadrare o au maistrii militari? Explica-mi si mie. Nu spun sa taie la unii, spun doar sa nu mai fie bataia asta de joc generala in armata, sa fie diferenta asta asa mare… unde este dreptate cand aspirantul ia mai multi bani decat un Maistru militar principal cu 25 de ani vechime care duce in spate tot echipamentul radar/de comunicatii/ motoarele unei nava. Nu mai faceti atata caz din banii de haine ca tu daca ai pleca maine din armata, nu ai fii obligat sa dai 30.000 Ron…Nu in ultimul rand, referitor la studii, credeti ca decat voi faceti facultati? Peste 60% din maistrii din unitatea mea studii superioare, ba chiar am cunoscut unul care trebuie sa termine doctoratul, asa ca nu mai spuneti de studii. Iti urez o zi buna si citeste de 2-3 ori, poate intelegi ce se intampla.

    • Va considerati superiori ,avand un an de scoala in plus sau in minus fata de sgp? Va plangeti ca aveti nu stiu ce gestiune? Cunosc o gramada dintre dvs care habar nu au sa-si tina gestiunea,sa comande o grupa,sau pe anume specialitati trec ani buni si nu cunosc meserie si va scoate din rahat amaratii de sgp fara scoala. Rusine!

    • cum dreacu ai ajuns ‘”suptofiter”

  13. Solda de baza 915 lei? Eu am solda de baza 780 de lei. Iar un angajat nou nu ajunge nici la 700. Dezimformare totala 🙁

  14. Cap.fish esti doar un alt “comenatator” frustat… asa e cand esti doar un pusti g….r pentru ce sa faci o scoala de subofiteri 1 an de zile pentru 100 ron in plus. Aici era vorba de drepturile adica si in cazul pensionarii, dar pentru unii e “grele” . Eu sunt sgp si am o sotie si un copil si sincer nu imi ajung banii,dar este foarte usor sa critici. Cel mai bine ar fi sa vorbesti cand o sa ai o familie. Si sa ne anunti si pe noi cand esti la subofiteri si cat de multunit esti. Dar cand stai cu mami si tati totul este usor …. multi avem scoala doar ca aceasta tara minunata este batjocorita de nesimtiti. Eu zic sa vorbesti dupa ce vei muncii si altceva si munca nu mai comenta cu dormitul in post si alte lucruri ca se vede ca nu ai habar de nimic ….

  15. ,,Fără bacu,, says:

    Câtă dreptate…

  16. ,,Fără bacu,, says:

    ,,Ofițeri,, nu ,,ofițerii,, ,,unii,, nu ,,uni,, domnule gradul care ești plin de responsabilități și ai luat ,,bacu,, în ținută militară să te lase să copii…

  17. oare asa sa fie sau sunt doar caii verzii pe perti-vorbe in vant,nisip in ochii sa ne inchida gura cum au facut si pana acum

  18. Sunt angajat Sgv din 2007, şi am trecut în rândul SOF din 2011 mie personal mi-a crescut cu 80ron , precizez că am colegi Cap. care mă fac la salar cu 100 şi de lei asta în ideea că au vechime în plus fără de mine aprox 8-9 ani. Totuşi nu este corect trebuie să fie o diferenţa evidenta, aşa şi bani de echip. ,au fost 3100 ron nu 3500 cum se precizează mai sus. Măcar atât avem faţă de voi ,având în vedere că AM FACUT UN 1 AN SC. MIL.

    • Ovy cum primesti tu bani de echipament asa ar trebui sa primim si noi..ai scoala militara facuta timp de 1 an de zile dar suntem sute daca nu mii de SGP cu facultati terminate,misiuni externe si etc.Toti avem rate la banci,stam in chirii si etc.Tinuta dvs.nu ajunge la 3500 sau 3100 de Ron sa fim seriosi.Astea sunt conceptiile celor care ne conduc.o seara placuta va doresc tuturor.eu mi-am zis parerea.(un SGP)

      • Am multi prieteni S.G.P, baieti de zahar dar cu o alta mentalitate, probabil de asta ii am si prieteni.Oricare ar fi ideia, toti muncim si toti vrem cat mai multi bani. Fiecare in dreptul nostru ar trebui sa ne asternem in asa fel incat sa ne fie bine dar pe undeva…sa ne facem si treaba. Eu daca am avut in subordine un soldat ma interesat persoana sa 24de ore nu 8, iar cand a avut nevoie l am ajutat. Avea salariul mai mic cu 30de ron ca mine, cu 0experienta, 0vechime. Problema mea nu a fost salariul sau, problema lui nu a fost banii mei de echipament….l am facut sa constientizeze si l am pus in tema cu ce se alege daca merge la subofiteri, cei mai multi aleg sa ramana maci….e vorba ca tre sa ti lasi familia singura, e vorba ca pierzi norma de hrana, doar 1an. Nu poti fi cu toate. Eu personal mi as dori bani de tinuta pt SGP, salariul cat al meu dar el sa ma asculte intocmai, eu doar sa indrum si supraveghez, cum zice fisa. Pun pariu ca si atunci ar fi probleme si ar mai aparea si alte nemultumiri. Cu respecte, sa traim si sa fim sanatosi…restu’?! – Cum a vrea Domnu’! Doamne ajuta!

    • un sgp amarat cu scoala dar fara noroc says:

      ma lesinatule pt un an de scoala militara ,zici ca ai facut medicina, cat vrei sa ai in plus ca esti sg sau sg maj acum esti cu 2 grade peste, pe langa alte drepturi care le ai in puls nu vrei si 1000 lei peste un cap cu 8-9 ani vechime mai mult ca tn…ce va spala creierii la scoala de subof, codul muncii mai citeste si tu din el sa vezi ca vechimea in munca conteaza

  19. Unde sunt aia 915???!!!sau semnat contracte cu 776!!!NU EXISTA PADURE FARA USCATURI,DAR NICI MOTIVATI PTR A MUNCI MAI MULT!!!

  20. Noi plecam cu o pensie mizera iar parlamentarii cu pensi speciale , am uitat sa maizic astai Romania noastra.

  21. Unii dintre sgp isi merita soarta,cum sa vii la serviciu mananci,dormi,mananci dormi mananci si te odihnesti ptr.a pleca acasa k au trecut opt ore munca fara munca.SI NE PLANGEM K NU SE OFERA,DA POATE NU SUNT MOTIVATI DAR NU II TINE NIMENI POT PLECA LA MAI MULTI BANI…ORICUM NU SUNT SINGURI CARE DORM,SI SEFI LOR DEASEMENEA….TOTI PTR UNUL ,UNUL PTR. TOTI.PADURE FARA USCATURI NU EXISTA.Dar le mai dau si dreptate de ce ptr.sefi se poate ptr.sgp.nu se poate…

  22. Pentru Alina,sa sti ca toti meritam indiferent de grad,totii plecam in aplicati,misiuni.Si pentru Cap.fish credema ,as vrea sa te cunosc sa vad cat de pregatit esti,daca meriti ,bani pe haine si 2700RON si binenteles ordinul ,Meritul Militar si noi, nu.Si in legatura cu echipamentul ,noi venim in blugi si tricou, asta ca sa inteleaga si Vali,sa ne respectam ,uni pe alti.

  23. Popescu Vlad says:

    Sistemul de salarizare este foarte prost gândit, deocamdată nimeni nu face nimic, dacă sgp-ii se plâng ce sa mai zicem de sof care cu ani vechime răspunderi și multe altele, au aceleași salarii cu cei intrați de 2 zile în sistem, aceeași problema și la sgp-ii cu vechime, vi se pare normal!? Iar pentru cei care nu știu sistemul de calcul al salariului (atât din sistem cat și din afara) interesați-vă și apoi comentați. Armata Romana merita mai mult respect, meritam cu toții o stabilitate financiara atât pentru noi cat și pentru familiile noastre. Iar pentru cei care continua sa spună ca armata nu face nimic, am un singur mesaj: Va recomand 2 zile în sistemul militar și o sa vedeți ce face într-adevăr armata!!!

  24. un sgp amarat cu scoala dar fara noroc says:

    hai ca sa ne intelegem cum si in ce fel o dam. sunt cativa s.o. sau o. pe aici care o ard aiurea. sgp ii care sunt la 8 ore au treaba lor daca vreti sa recunoasteti. cine
    mentine tehnica, unitatea si mai face servicii, pe langa mancare, serveste niste imputiti la masa(asta ma refer la unii o si s.o. care sunt atat de mui.ti incat merita….) care nu reusesc sa aibe putin respect ca in coleg fata de sgp, armata inteleg ordinul e ordin dat putin obraz nu strica.
    -ovy- mai sus ai spus ca erai sgp si ai ajuns sg bv, acum ce pana mea vrei sa iei cu 1000 lei mai mult ca sgp dupa ce ca ai si anumite privilegii cu ar fi: poti face rate la casa sau bani echipament, pensie… sg e urmatorul grad dupa caporal lesinatule cat vrei sa iei in plus pt un an de frecat pila la scoala militara. spui ca aia au 8-9 ani vechime fata de tine, aici mai citim si noi codul mincii si vedem ca vechimea in munca conteaza, dar esti putoi ce sa mai spun.
    acum sa vb despre ala cu gestiunea. ce faci lab. trista tu completezi 2 hartii pui sigiliu si ai plecat ca ti pazeste sgp depozitul, daca nu stii sa tii evidenta la 3 cartuse ai facut scoala degeaba, dar nu mai vb de tine ca esti prea prost…puscarie pot face si aia care sunt in serviciul de lupta.
    care dintre voi s.o. si o. de pe aici ati auzit de serviciul de lupta prapaditilor. ala care se face 8-16 12-24 24-72, toti facem aceleasi ore numai ca voi dupa 8 ore la munca si 2 hartii toata ziua, 3 ordine date…nu toti aici sunt altii care muncesc frate…ajung acasa la familie, mancare calda, pat confortabil, nu se trezesc se plece n post sau sa stea cu ochii beliti sau urechile ca au legaturi sau nave pe mare si altele…si noi sgpii am facut cursuri cate 2-3 luni poate la un an doi, ca sa ne facem treaba aia care mentine armata in miscare…nu va convine s.o si o, intrati in post, paziti cu arma n mana pe frig si ploaie, invatati tot ce tine de functiile sgp si ne dati afara, dupa vdm cui mai dati ordine si cine va mai ajuta…liberele alea care tot mancati voi cacat sunt meritate conform coduluo muncii,sgpii pleaca si nu mai e personal, aia fac unde nu e pers cate 200+ ore pe luna, facem aceleasi ore de munca?altii si mai mult fara sa le dea libere imputitii de ofiteri ca ce domne…nici un pic de respect nu meritati, pt ca nu aratati respect, daca dai haina jos ce va face pe unii dintre voi superiori(nu toti sunt asa).
    apropo, daca o luam militareste ca ma sunt si pers civil sau am citit prin alte parti comentarii, ierarhia e civil soldat fruntas…. de cand si pana cand atata superioritate pentru pers civil? mai sunt si aroganti ai dracu zici ca s ofiteri…
    sunt multe de spus asta e doar un rezumat.

    • ,,un sgp amarat cu scoala dar fara noroc” ce scoala ai tu? la cum ai scris, presupun ca I-IV. Lasa inteligenta asta falsa si invata cum sa folosesti o cratima!!!

  25. 1 an de scoala militara = 1 an de sectoare …..nu va mai laudati cu scoli militare in care se executa doar sectoare :)))))) jalnic

  26. Special pentru Alina……fetita..poate u stai bn mersi te tine tacto si mata in puf…..te intreb ai dormit pasarica mica la cort in timp ce ploua pe tine …zdreanta ce esti …..ma abtin ca am mai multe sa.ti spun……mizerie ce esti

  27. Constatările Ministerului Apărării sunt din 2008 inutile si promisiunile mincinoase își bat joc de mm , sof și sgp din 2007 de când armata de generali “de la baza piramidei cea cu vârful în jos” a avut grijă să facă salariile ofițerilor nejustificat și nesimțit de mari. Au și ei o problemă că nu este raport salariul la salariul minim pe economie dar nu din cauza că nu au cu ce să își întrețină familile. Armata Română minte și își batjocorește mm,sof și sgp și suntem conduși de niște incapabili
    care sa ne rezolve problemele. Stimați comentatorii lăsați habarniști sa scrie ce vor nu ei rezolvă problemele noastre nici greșelile gramaticale.

  28. subofiteri si ofiteri obositi. says:

    Ba ce sa zic imi place despre voi cand e vorba de bani intra desbinarea si dati totul din casa. K ala doarme, k ala nare raspundere, k eu asi merita mai mult, k eu am scoala si tu nu. Sunteti varza si vreti sa luptati contra sistemului :), sa fim realisti cum apar subofiteri? Prin pile si nepotisme in familii, prea putini sunt cei cu scoala si care au scoala sunt tamai. Dc finca multi habar nu au sa isi faca nici caietul de programe sau sa traga apa la wc finca au nevoie de sgp sa le faca caietu si sa spele wc dupa ce il folosesc cadrele. Asta e purul adevar si ar fi multe de spus dar care sunteti in sistem stiti cum sta treaba si nar trebui sa stie si civilia cum traim noi in colectivul nostru. Mai bine vati abtine dl comentari cu scoli si altele finca greul cade tot pe prosti de sub voi. Iar legat de echipament e jale lati pupa in fund pe sgp sai furati pantaloni aia in plus care i da pt ecsact 50 de roni si va milogiti sa vi dea si in doua rate sa nu aveti probleme cu sotiile acasa. Iar cu bani de haine e problema voastra ce faceti si ce nu va cumparati fink chiar sunteti prosti imbracati. Asa k fiti destepti si unitiva nu va desbinati fink ei asta vor sa va certati intre voi si ei sa castige. Mare coeficient de inteligenta mai zace in voi, sunt uimit de ce vad.

  29. Ce faceți fraților…Va certați? Nu uitați că suntem într-o barca spartă toții. Cei mai descurcăreți reușesc sa se salveze. Personal este din ce în ce mai puțin…nu știu unde se va ajunge…BTW. .eu personal nu sunt de acord cu subofițerii care au sub un an de de şcoala (majoritatea nu vor sau nu sunt capabili sa îşi asume responsabilități iar să aibă si ei inițiativa nici nu mai încape discuție )….ar trebui trecuți înapoi în corpul Sgp

  30. Ce faceți fraților…Va certați? Nu uitați că suntem într-o barca spartă cu toții. Cei mai descurcăreți reușesc sa se salveze. Personal este din ce în ce mai puțin…nu știu unde se va ajunge…BTW. .eu personal nu sunt de acord cu subofițerii care au sub un an de de şcoala (majoritatea nu vor sau nu sunt capabili sa îşi asume responsabilități iar să aibă si ei inițiativa nici nu mai încape discuție )….ar trebui trecuți înapoi în corpul Sgp

  31. Salut pe toata lumea si va rog sa ma scuza-ti ca intervin si eu in aceste discutii. Mai intai de toate dupa ce am citit toate aceste mesaje am ramas indignat, consternat de limbajul folosit atat de domnii ofiteri,subofitri si militarii profesionisti, domnilor nu se poate sa vorbim ca la usa cortului sa ne jignim unii pe altii, daca noi nu ne respectam cum sa ne respecte altcineva , oare nu vrem toti acelas lucru, (bani, tinuta, conditiii, respect,), indiferent de functie si grad, nu trebui sa ne certam intre noi , trebui sa facem front comun si sa luptam cu sistemul . Sunt foarte multe de comentat, foarte multe vorbe adevarate spuse mai sus dar si multe ineptii.Eu am observat un lucru nu suntem unitii si din acest motiv suntem tratati ca atare, si ne mai este frica ca vom fii persecutati daca deschidem gura sau ne cerem drepturile toti odata. Va multumesc si sper ca nu am jignit pe nimeni! Succes.

  32. SGP = Mizeria armatei Romaniei. Din toate punctele de vedere, pentru cine cunoaste meseria stie despre ce vorbesc!

  33. Distinsi interlocutori , din cate constat in ultima perioada , de timp ,unele anunturi sunt postate in mod expres , pentru a atrage polemici intre cei care le citesc.Am sa va relatez cum a fost ,, respectata ” aceasta categorie de personal al armatei, care a fost infiintata incepand cu anul 1990 , luna decembrie , ca urmare a deficitului de subofiteri. Pe atunci ne numeam militari angajati pe baza de contract si vreau sa va retin atentia referitor la aceasta , pentru ca din cauza unor cretini care au tot reorganizat armata romana , incepand chiar din acei ani , mai tarziu a aparut asa tam nesam titulatura de sergnti angajati , care nu era nici pe departe realitatea . Deci incepand cu anul 1990 , cei care ne-am angajat am facut vizita medicala , testarea psihologica si apoi am sustinut un examen considerandu-se ca aveam stagiile militare satisfacute de un an si patru luni. Examenul continea de la indatoririle comandantului de grupa pentru cei care aveam gradul de sergent , cate o intrebare din toate specialitatile militare .Lucrarile erau apoi corectate de catre sefii de arme , care in urma notelor pe care le acordau se stabilea cine este sau nu angajat. Si va rog sa ma credeti acest examen nu era ceva asa de ochii lumii , nu am fost primiti in sala de examinare decat cu pixuri , fara nicio sursa , de inspiratie.Cei care conform livretelor militare aveam gradul de sergenti eram incadrati comandanti de grupa , cei cu grad de soldat , fruntas sau caporal erau incadrati in cadrul grupelor alaturi de militarii in termen.Se respecta ierarhia militara si chiar daca eram angajati , soldatul raporta fruntasului despre executarea ordinelor primite , acestia 2 caporalului si toti 3 sergentului.Ce era mai deosebit , daca pot spune era perceperea noastra de catre cadrele militare , ofiteri , maistri militari si subofiteri si chiar comandanti de unitati care ne apostrofau ca nu ne-a placut sa muncim si am venit aici sa mancam banii armatei.Acest lucru nu il pot afirma despre toti , pentru ca mai erau si cadre militare care poate ne vedeau ca fiind copii lor.Cu trecerea anilor , cei care am supravietuit acestui sistem ,le-am demonstrat cadrelor militare care la inceput nu aveau incredere in noi , ca se inseala , ajungand sa le castigam increderea si aprecierea . Pentru ca si atunci multi asemeni mie veneau , se angajau , dar dupa ce luau contact cu realitatea : aplicatii , ETFTL, ETTL, Alpiniade , Spartachiade , demonstrative de Alpinism pentru delegatiile straine si bine-inteles serviciile la punctul de control , la garda , la blocul alimentar , la parcul auto sau in sectorul companiei , preferau sa plece .Acest lucru a fost posibil pana in anul 1993 cand in momentul cand cineva pleca , automat se bloca functia. Asta a fost pana in anul 1995 , luna iunie cand au dat din nou drumul la incadrari . Din acest an lucrurile o iau razna si oricine se angaja purta grade de sergent , avand stagiul militar satisfacut de un an.Chiar daca in livretele militare erau fruntasi sau caporali . De aici si proasta perceptie de-sergenti angajati !Tot in acelasi an datorita deficitului de militari in termen am executat serviciul de garda o perioada de trei luni , ca santinele , caporali de schimb si ajutor al comandantului garzii cate 48 de ore cu 48.Sa va explic putin si cum se faceau servicile cand eram in ture :pai foarte simplu cam asa :24 de ore serviciu ordonat , 24 de ore liber si a treia zi 8 ore la programul de instructie , cu grupa si apoi din nou acelasi program toata luna respectiva , daca nu aparea vre-o alta activitate .Cand au dat drumul la cursurile de subofiter pe filiera indirecta varsta a fost stabilita la 26 de ani , eu si inca cativa colegi aveam deja 28 .Peste 2 ani varsta a urcat la 28 , noi aveam 30 si peste inca 2 ani mai exact in anul 2000 varsta necesara era 32 , noi aveam 34, asa ca am zis : asta este, mergem mai departe .A trebuit din comandant de grupa cercetare in acel an ca faceam 35 de ani sa trec sanitar la o companie ,pentru ca doar asa mai puteam activa pana la 45 de ani , dupa ce am urmat cursuri de acordarea primului ajutor prin intermediu SMURD Targu Mures .Apoi tot in anul 2000 , pentru ca noi militarii angajati pe baza de contract eram ultima spita de la caruta si nu ma refer aici la in a ne indeplinii atributiile, am fost daca pot spune asa , cu umor sarcastic , avansati de la gradul de sergent la caporal , asta dupa 10 ani de serviciu militar si toate aprecierile de serviciu de foarte bine.Au scris in presa militara la acel moment sa nu ne consideram jigniti , ca gradul de sergent trebuie atribuit subofiterilor, ca nu vom pierde decat aceea titulatura si atat. Ei bine , dar dupa ce ne-au luat gradul am coborat de la coeficientul de ierarhizare 1,50 la 1,20 si deci ne-au ars si la bani .Prin 2002-2003 pot spune ca mi-a fost cal mai scarba de ce se petrecea in unitatile militare .Erau persoane care abia se angajau , nu stiau mai nimic despre cum este sa fi militar , dar erau selectionati sa plece la scoala de subofiteri , apoi reveneau dupa 3 luni , acum aroganti, nevoie mare si spuneau unora ca mine: mai caporale saluta si i-ti arata epoletul.Saracii erau asa de naivi si asa de experti in a cadea pe bec , atunci cand trebuiau sa-si indeplineasca sarcinile trasate de comandanti, pentru ca practica pe care o dobandesti executand misiuni in conditiile vitrege pe care ti le ofera natura de-a lungul anilor , nu o dobandesti in 3 luni …..de scoala ! Dar stim cu totii ca in padure exista si uscaturi ! Din asa ceva incepeai sa intelegi ca incepe sa se piarda profesionalismul profesiei. Aveam exercitii demonstrative de Alpinism pentru delegatii straine , iar eu incadrat sanitar , faceam catarare pe un traseu , coboram in rapel ranitul pe bat si mai participam si la o ambuscada , avand 38 de ani in timp ce altii mult mai tineri cu varste intre 21-30 de ani , erau lasati de comandantul de companie in cazarma , la activitati mai domestice , ca lor le era frica sa urce pe stanca desi erau incadrati luptatori. Dupa ilustrii nostri conducatori de la Bucuresti varsta pana la care puteai fi incadrat ca luptator a fost atunci de 35 de ani.Mai apoi in decembrie 2006 fiind in misiune in teatrul de operatii din Irak , am primit vizita a doi ,, ilustrii ” generali care ne-au adus la cunostinta ca titulatura noastra se schimba in soldati-gradati voluntari si ca la inapoierea in tara vom fi din nou retroradati si vom devenii soldati , urmand sa fim instruiti trei luni la unele centre special destinate pentru aceasta.Am raportat atunci celor doi generali ca daca dupa aproape 18 ani de serviu militar , unii dintre noi suntem retrogradati soldati , ar fi bine sa fie si ei retrogradati macar colonei .Unul din cel doi generali , care cu ceva ani in urma i-mi fusese comandant de unitate , a recunoscut ca ceea ce se va intampla este o mare prostie , dar ca asta s-a hotarat . Intors in tara am preferat sa ma debarasez de acest sistem ticalosit , in care mi-am mancat anii tineretii , mi-am neglijat parintii si familia , fiind plecat tot timpul de acasa . Si toate astea pentru ca armata si respectiv tara sa iasa bine .Unitatea in care am activat a avut in perioada 1994 -2003 , in cadrul parteneriatului pentru pace , tot felul de colaborari cu alte armate ,atat in tara cat si in strainatate , eu si inca cativa colegi am participat la toate. Ni se spunea de catre sefii nostri la inceputul fiecarei misiuni doar -sa dea dracu sa nu iasa bine,ca pleaca astia sau respectiv veniti inapoi in tara si va dam afara.Toate activitatile au iesit foarte bine , dar avantajele si beneficiile s-au materializat in avansari in grade si functii bune numai pentru ei. Asa ca , acum nu ma mai mira nimic din ceea ce se intampla cu aceasta categorie de personal care din anul 2007 a luat locul fostilor militari in termen .Nu acelasi lucru ar fi fost sa spunem daca as fi fost militar britanic sau american aceeasi perioada de timp .Eu pot afirma ca aceasta experienta , mi-a lasat doar un gust amar si ma intreb cate generatii de tineri se vor mai sacrifica la fel ca mine pana cand aceasta categorie si aportul ei in armata va fi recunoscuta la valoarea ei justa ? Cei care faceti parte din aceasta categorie , nerecunoscuti de toate guvernele de la 1990 incoace ,nu va mai certati intre voi , ca la urma urmei mancati aceeasi paine si nu mai raspundeti la provocarile unora care in necunostinta sau chiar in cunostinta de cauza incearca sa va dezbine. Daca a-ti ales aceasta meserie si credeti ca va reprezinta , continuati sa va faceti datoria si fiti constienti ca mai trebuie sa treaca ceva timp si sa se mai schimbe ceva !

  34. Alina,ti-ai pus intrebarea,in armata daca esti SGV,nu inseamna ca nu ai carte,nu ai “PILE”!

  35. SGP,au si studii universitare,la zi!

  36. Si eu sunt militar de aproape 10 ani si sunt si cu armata facuta de un an…am trait si am vazut fff multe in acest sistem…aplicatii prin poligoanele din tara de saptamani intregi…frig,ploi injoseala…etc..pt ce ???pt nimic..suntem bataia de joc al ministerului si al intregului sistem bugetar…asa ca dragi camarazi de arme numai crede.ti nimic din ceea ce zic inaltii parlamentari si ministri ca nu vom pupa nimic decat ras si batjocora…incerca ti sa va da ti seama ca ar trebui sa va orienta ti pt binele vostru si al familiei voastre nu va mai lasa ti injosi ti de javrele astea ordinare…faceti va viitorul nu vi l distruge ti…

  37. din pacate sunt dezamagit de lipsa de respect pentru tinuta si pentru gradul militar de care dati dovada in aceste discutii.daca intre noi nu ne respectam,atunci ce pretentii avem sa fim respectati de cei din afara sistemului?SUNT SGP SI AM APROAPE 25 ANI VECHIME IN SISTEM.marirea de 10 la suta a insemnat pentru mine fix 40 lei.

  38. Alexandra says:

    O intrebare, sunt sgp si as vrea sa stiu si eu cat este indemnizatia de crestere copil, este la fel??? Se mai i-a in calcul si norma de hrana???
    Multumesc

  39. Un om batran says:

    Mai baieti, am incercat sa citesc materialele postate de voi. Imi permit sa va spun asa deoarece am 30 de ani vechime in armata si cred ca sunt destul de indreptatit de varsta. Daca totusi cineva se considera ofensat ca nu ma adresez mai pompos imi cer scuze. Am citit si lucruri reale si multe ineptii. ca sa fiu sincer, cele din urma sunt mai multe. Vreau doar sa va supun atentiei un singur lucru, sa analizati cu atentie expresia “DIVIDE ET IMPERA”.
    Acum sa vad cat sunteti de isteti.

  40. Se cearta pe aici SGP cu subofiteri/MM cand de fapt problema este alta! Cred ca unii se amuza cnd vad asta..si da la salarizarea actuala un SGP cu 3 zile de armata poate avea sal mai mare dect un SOF/MM cu ani vechime in spate.. 🙂 Repet problema este alta, in alta parte!!

    • un pacifist says:

      rusine tuturor.certativa intre voi,jignitiva ca doar asta doreste ofiterul.dezbina prostii si conducei.vai de voi.unitiva si facetiva auziti.

Comenteaza acest articol

css.php