Podul de la Butelii nu va fi închis până în august. Dar nici terminat până în februarie 2017

Podul de la Butelii nu va fi închis până în august. Dar nici terminat până în februarie 2017

Primăria Constanţa va demara, la începutul lunii mai, procedura de achiziţie a serviciilor de reabilitare a Pasajului Cumpenei. Cum depunerea ofertelor durează maximum 15 zile, urmează încă aproape o lună de evaluare a acestora, iar rezultatul ar putea fi contestat, mai devreme de luna august nu încep lucrările. Deci reparaţiile nu vor fi finalizate până în februarie 2017, cât este valabilă autorizaţia de construire.

Pe 7 aprilie, Municipalitatea a urcat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice documentele necesare demarării cererii de oferte pentru reabilitarea Podului de la Butelii. Acestea vor fi verificate maximum 15 zile, după care se va permite iniţierea procedurii de achiziţii publice sau se va cere modificarea actelor. Deci, cel mai târziu, la începutul lunii mai aceasta va fi lansată, iar firmele interesate vor putea depune oferte timp de zece zile. Adică de pe 15 mai acestea vor fi evaluate, poate chiar şi o lună, deşi termenul prevăzut de lege este de doar 20 de zile. Dar Primăria Constanţa poate cere prelungirea acestuia, pentru a verifica în amănunt toate documentele societăţilor comerciale sau pentru că acestea nu au depus toate actele cerute şi întârzie să o facă.

Logic ar fi ca în iunie să fie declarat un câştigător, iar firma care va obţine contractul chiar să se poată apuca de lucrări, însă e greu de crezut că rezultatul cererii de oferte nu va fi contestat, aşa cum se întâmplă mai în toate cazurile. Poate chiar să se ajungă în instanţa de contencios-administrativ, deşi nimeni nu îşi doreşte acest lucru, dacă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va respinge toate reclamaţiile.

„Sperăm să nu avem contestaţii. Din păcate, legea permite acest lucru, deci te poţi aştepta la ele şi nu poţi face nimic decât să aştepţi ca C.N.S.C. să ia o decizie şi să speri că firmele contestatoare nu fac plângere şi în instanţă. Ar fi bine ca legislaţia achiziţiilor publice să se schimbe, pentru că ea permite chiar şi unei firme aflate în insolvenţă să participe la licitaţii, dar dacă eu fac parte din Comisia de evaluare, cum să accept ca ea să fie declarată câştigătoare? Ce încredere să ai că această firmă îşi va îndeplini sarcinile şi va respecta contractul“, ne-a declarat Veaveghiul Borali, şefa Serviciului Tehnic Investiţii din cadrul Primăriei Constanţa. Dar dacă nu o alegi, ea poate contesta rezultatul procedurii de achiziţii publice şi uite aşa se întârzie demararea lucrărilor, iar proiectele nu pot fi implementate.

Costul reparaţiilor: 1,4 milioane de euro

Podul de la Butelii a trecut, în şedinţa Consiliului Local din 28 mai 2015, din gestiunea Confort Urban în cea a Primăriei, pentru reabilitare. Apoi, au fost obţinute toate avizele şi autorizaţiile necesare, s-a întocmit proiectul tehnic şi acesta fie va fi închis total trei luni sau opt, pe bucăţi, în funcţie de tehnologia şi utilajele ce se va folosi. Proiectantul a propus ca acesta să fie blocat, pe rând, pe câte un sens de mers. Şi cu această soluţie este de acord şi ing. Claudiu Rădulescu, directorul tehnic al Confort Urban. „Eu strict personal cred că soluţia cea mai bună este închiderea parţială. Dacă va fi închis total, e adevărat că se vor termina lucrările mai repede, dar va fi un deranj foarte mare, pentru că toată zona industrială trece pe pod“, ne-a declarat acesta. Şi cel mai probabil aceasta variantă este preferată de toată lumea, pentru ca traficul să nu fie dirijat pe Podul IPMC. Oricum, constructorul va avea la dispoziţie un an pentru terminarea lucrărilor

Valoarea investiţiei va fi de 6,2 milioane de lei, adică 1,4 milioane de euro. Podul de la Butelii va fi reabilitat în totalitate, vor fi scoase liniile de tramvai, va fi resistematizat traficul şi se va circula tot pe două benzi pe fiecare sens. Pasajul va fi şi antifonat şi se va reface sistemul de iluminat, fiind proiectat unul cu lumini cu led.

Pe mijlocul său nu se va mai circula, urmând a fi instalate separatoare între sensuri, deoarece aici lipsesc trei grinzi de rezistenţă, care nu se mai fabrică şi nu pot fi comandate, pentru a fi acum amplasate.

Valentin ISPAS

One Comment

  1. Despre conditii pentru accesul pietonal pe acest pod,nimic?

Comenteaza acest articol

css.php