Alt tânăr constănţean şi-a prezis moartea violentă: coincidenţă bizară sau fenomen paranormal?!?

Alt tânăr constănţean şi-a prezis moartea violentă: coincidenţă bizară sau fenomen paranormal?!?

Dacă sfârşitul lumii nu a venit aşa cum au prezis calculele apocaliptice, sfârşitul unei vieţi de om pare să poată fi presimţit chiar de către cei care urmează să fie loviţi de o nenorocire. Tânărul mort în accidentul rutier de la Tariverde, dansatoarea din incendiul Beirut, dar şi alte tragedii au şocat prin faptul că înainte cu puţin timp de a muri, victimele au avut premoniţii, însă specialiştii explică aceste fenomene.

Cel mai recent caz de premoniţie este cel al tânărului de 19 ani care şi-a pierdut viaţa duminică seară, în apropiere de Tariverde. La volan se afla un prieten de-al lui Mihai Alexandru Adămuţ care, potrivit poliţiştilor, ar fi intrat în depăşirea unei coloane de maşini, însă a pierdut controlul, iar autoturismul s-a răsturnat pe marginea şoselei care leagă Constanţa de Tulcea. În total, cinci tineri, patru băieţi şi o fată se aflau în autovehicul şi cu toţi au suferit răni, unele mai grave, altele mai uşoare. Mihai Alexandru Adămuţ a fost cel care a murit pe loc şi cel care pe 17 martie parcă a presimţit că ceva rău i se va întâmpla. Tânărul a postat pe o reţea de socializare, mesajul actorului american din „Fast ant the Furious“ care în 2013 a pierit tot într-un accident rutier. „Dacă într-o zi, viteza mă va ucide, să nu plângeţi pentru că zâmbeam“(Paul Walker), au fost cuvintele scrise de Alexandru pe Facebook.

Un alt caz care a şocat prin mesajul transmis cu puţin timp înainte de moarte a fost cel al uneia dintre dansatoarele decedate în incendiul de la restaurantul Beirut. Cu câteva ore înainte de a pieri, Nicoleta Ioana Cengher a postat mesajul „Acum să vezi foc“ („Now you see fire“, o celebră melodie a lui Ed Sheeran din pelicula „The Hobbit: Dezolarea lui Smaug-2013“) şi câteva rânduri care au fost ulterior interpretate ca o premoniţie. „Domnilor, sufletul unei femei este un cufăr şi deseori, după ce aţi primit cheia norocoasă, o pierdeţi pe noptiera altora, printre documente, pe birouri sau prin maşini. Apoi o căutaţi când este prea târziu, pentru că în nopţile în care eraţi plecaţi sau în momentele în care pur şi simplu aţi ales altceva, iala s-a schimbat. Aşa că fiţi atenţi, apreciaţi ceea ce aveţi, altfel veţi rămâne în faţa uşii cu o cheie care deschide uşa către trecut, prezentul şi viitorul se deschide cu o altă cheie, cheia speranţei“, scria tânăra în urmă cu un an.

Alte morţi, alte presimţiri

Iar exemplele de premoniţie pot continua…În 2013, un bărbat din satul Dorobanţu care lucra în construcţii şi era plecat mai tot timpul a venit să îşi viziteze fetele care locuiau în Hârşova. Înainte de a pleca, le-a pupat pe fete şi le-a spus că este ultima dată când mai vine acasă. O lună mai târziu, bărbatul murea călcat de o maşină.

În 2009, un alt tânăr murea într-un accident rutier cumplit pe Autostrada Soarelui. În ultima sa zi de viaţă, rudele au povestit că l-au simţit absent deşi încerca să îşi păstreze zâmbetul pe buze. „Mă tem că presimţea că ceva grav avea să i se întâmple şi a preferat să tacă“, mărturisea sora lui pe care a îmbrăţişat-o la plecare ca şi cum era pentru ultima dată.

Nimic nu este misterios

Oricât de bizar ar părea, specialiştii susţin totuşi că nimic nu este misterios.

„Creierul uman are capacităţi incredibile de a anticipa evenimente sau de a le influenţa evenimente din viitor. Foarte puţini oameni sunt conştienţi de acest lucru. Toţi oamenii au astfel de puteri psihice cu care pot influenţa evenimentele din viitor. Aceste puteri psihice se află în stare latentă, dar pot fi reactivate dacă sunt antrenate“, este de părere psihologul Iuliana Fulaş.

Şi bioenergoterapeutul Viorel Pop are explicaţii pentru astfel de fenomene care pare de domeniul paranormalului.

„Tot ce este în jurul nostru ne influenţează şi întotdeauna există o legătură, iar noi contribuim la ceea ce ni se întâmplă prin discuţiile cu prietenii şi cum gândim“, spune acesta. Viorel Pop pune aceste morţi tragice şi pe seama blestemelor în care unii cred, alţii nu, dar care, spune el, se pot duce până la cea de-a şaptea generaţie în familie fără să poată fi oprit sau controlat în vreun fel. „Aceste mesaje transmise de aceşti oameni sunt o formă de a anunţa că trebuie să plece Şi totuşi, moartea nu este ceva atât de tragic, deşi ne sperie! Doar trecem dintr-o formă în alta..la cea de înger…“, mai completează bionergoterapeutul.

Emilia Sava

Comenteaza acest articol

css.php