GALERIE FOTO/ Iustin Fabian Roman : “Dacă până în decembrie nu primesc autorizaţie, renunţ să reabilitez monumentul istoric!”

GALERIE FOTO/ Iustin Fabian Roman : “Dacă până în decembrie nu primesc autorizaţie, renunţ să reabilitez monumentul istoric!”

Lui Iustin Fabian Roman i s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal propus  pentru ridicarea unui bloc în locul Grădiniţei 1 din centrul oraşului chiar în şedinţa în care şi-a dat demisia din Consiliul Local Constanţa, în luna februarie. Dar lucrările de reabilitare a clădirii de patrimoniu, ce va fi, cel mai probabil, declarată monument istoric (asta dacă nu se va dărâma între timp) nu au fost demarate, fostul consilier local având nevoie de alte autorizaţii mai întâi.

Vara trecută, soţia fostului ales local, Greta Elena, a demarat procedurile pentru modificarea P.U.G.-ului, pentru terenurile cuprinse între străzile Sarmisegetuza, Ştefan Mihăileanu, Dacia şi George Enescu, deoarece dorea să construiască un bloc cu cinci etaje în locul fostei Grădiniţe nr. 1 de pe str. Sarmisegetuza nr. 40. Imediat, constănţenii din zonă au intervenit, au depus diverse plângeri, pentru a nu se demola clădirea-ruină, au cerut chiar Direcţiei Judeţene pentru Cultură reluare procedurii de declarare a acesteia monument istoric de arhitectură, ceea ce s-a şi întâmplat. În plus, reprezentanţii direcţiei au impus familiei Roman să construiască doar un bloc cu patru etaje, să păstreze faţadele care mai sunt încă în picioare, iar proiectul să fie realizat de către un specialist al Ministerului Culturii, un arhitect atestat.

Se dărâmă zidurile până se obţin autorizaţiile?!

Condiţiile au fost acceptate de Iustian Fabian Roman, dar până la demararea lucrărilor, mai e cale lungă. Fostul consilier local trebuie să mai obţină certificat de urbanism, aviz de mediu şi autorizaţie de construire, timp în care, însă, zidurile care au mai rămas în picioare s-ar putea prăbuşi şi nu ar mai rămâne nimic de reabilitat. E normal să fie stabilite anumite reguli pentru ca acesta să respecte arhitectura existentă şi toate prevederile legislative, dar procesul de avizare trebuie urgentat, altfel vom rămâne, din nou, fără o clădire cu valoare istorică.

„Mă aştept să mai dureze un an şi jumătate până primesc toate autorizaţiile. Dar nu mai putem aştepta atâta vreme, altfel clădirea se va dărâma cu totul şi nu mai am ce să reabilitez. Oricum, în cazul în care nu am autorizaţiile până în decembrie, renunţ la investiţie. Am încercat să urgentez lucrurile, ca să mai pot salva clădirea. Chiar am propus când eram consilier local să se înfiinţeze un organism, cu reprezentanţi ai Primăriei, ai Ministerului Culturii, ai Direcţiei pentru Cultură, care să îi ajute pe cei care vor să reabiliteze monumente istorice. Acestea să deteriorează pe zi ce trece, într-un an se dărâmă total. Procedura trebuie să fie mai scurtă! Mai cunosc persoane care vor să repare clădiri istorice din Peninsulă şi îşi blesteamă zilele!“, ne-a declarat Iustin Fabian Roman.

Procedura de clasare, de durată

Şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură îşi doresc ca acesta să se apuce de lucrări cât mai repede posibil, cu respectarea P.U.Z.-ului aprobat în februarie a.c. „Are P.U.Z.-ul aprobat, este avizat şi de noi, acum trebuie să facă proiectul pentru autorizaţia de construire cu un specialist de la minister. Acesta va şti să îndeplinească condiţiile de protejare a patrimoniului, cât şi să respecte interesul privat al investitorului. Sper să obţină autorizaţiile şi să se apuce de lucrări, altfel ruina va ajunge o grămadă de moloz. Dacă nu urgentează lucrările, care să susţină şi să includă acele faţade într-o nouă construcţie, ele se vor prăbuşi“, ne-a declarat arh.urb. Laura Tudosie, din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură.

Cât priveşte declarare clădirii monument istoric, dosarul de clasare a fost trimis la Ministerul Culturii şi se află în perioada de completare. „Clădirea este în procedură de clasare, după ce aceasta fusese întreruptă, dar anul trecut reluată. Mai trebuie să mai depunem nişte acte, dar nu cred că vor fi probleme. Are studiu istoric şi tot ce trebuie, dar procedura durează ceva timp la minister“, a concluzionat Tudosie.

Valentin ISPAS

2 Comments

  1. andrei chivu says:

    mare pacat, am vazut aceste ruine in urma cu cateva zile, este un monument deosebit de impozant – din pacate avem prea putini oameni care aprecieza aceste monumente si sunt dispusi sa lupte ptr ele

  2. Pe asta care,de-abia si-a sters casul de la gura, nu-l intreaba nimeni de unde tot scoate bani sa cumpere terenuri si sa construiasca in buricul Constantei? E asa rentabil sa fii consilier PD?

Comenteaza acest articol

css.php