Începe civilizarea zonei Vama Veche, 2 Mai, Hagieni. Primul pas, strângerea munților de gunoi

Începe civilizarea zonei Vama Veche, 2 Mai, Hagieni. Primul pas, strângerea munților de gunoi

Primaria comunei Limanu demareaza un amplu proiect de ecologizare al acestor sate. Prima actiune de igienizare va avea loc luni, 3 aprilie, incepand cu ora 10.00, in satul Vama Veche!
“ Vreau sa ecologizam zonele transformate, de–a lungul anilor, in gropi de gunoi. Oamenii arunca la intamplare tot ce nu le mai este necesar – si aici ma refer inclusiv la deseuri menajere sau chiar materiale de constructii. S-au strans tone de deseuri in fiecare localitate! Echipele primariei Limanu vor merge in fiecare saptamana si vor igieniza aceste locuri. In paralel,“Patrula Curateniei” – mai exact voluntarii din zona – vor incerca sa le explice oamenilor de ce avem nevoie de disciplina, inclusiv in ceea ce priveste mentinerea curateniei”, a declarat Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Tot in cadrul acestui proiect, in scolile din comuna Limanu se vor organiza, saptamanal, lectii interactive de educatie civica privind importanta reciclarii. De asemenea, pentru elevii claselor a V ,VI si a VII se va organiza un concurs ce are ca scop introducerea notiunilor de reciclare. Sub denumirea “PET-ul meu este mai frumos”, elevii vor fi incurajati sa transforme deseurile in obiecte creative, precum ghivece de flori sau papusi. Inainte de vacanta de primavara, autoritatile comunei Limanu vor acorda un premiu celor mai creative idei, iar obiectele declarate castigatoare vor fi expuse in incinta primariei.
“ Acest concurs il propunem si agentilor economici din 2 Mai si Vama Veche. In cursul lunii aprilie, vom avea o intalnire cu acestia. Ii vom ruga sa ne sustina in acest demers, sa amplaseze in loc vizibil un sticker cu elementele acestui proiect si sa accepte provocarea noastra de a participa la un concurs de amenajari decorative din deseuri. Ar putea, de exemplu, sa faca abajururi din borcane, jardiniere din Pet-uri, precum si multe alte decoratiuni inedite. Evident, aceste obiecte vor fi expuse in locuri vizibile, iar la finalul sezonului vom organiza o festivitate de premiere a celor mai creative obiecte”, mai spune Daniel Gheorghe Georgescu.

In cadrul proiectului, in perioada de pregatire a sezonului estival, in destinatiile turistice precum satele 2 Mai si Vama Veche se vor amplasa cosuri de gunoi si se vor igieniza, in permanenta, zonele incarcate cu deseuri.
“Costurile acestor actiuni vor fi suportate integral de Primaria Limanu, din veniturile realizate din colectarea TAXEI VERZI, introdusa din acest an, diferentiata insa intre localnici si agentii economici. Banii obtinuti vor fi utilizati exclusiv pentru actiuni de ecologizare. De asemenea, pentru ca vine sezonul estival, iar satele 2 Mai si Vama Veche sunt destinatii ce atrag mii de turisti, in sedintele Consiliului Local am adoptat un nou regulament de functionare a agentilor economici pe teritoriul comunei. O conditie esentiala pentru a putea functiona este ca acestia sa demonstreze autoritatilor locale ca au incheiat un contract cu o firma de salubrizare”, sustine Dan Georgescu.
Toate actiunile, precum si rezultatele obtinute in cadrul acestui proiect de ecologizare a comunei Limanu vor putea fi urmarite si pe pagina de Facebook (www.facebook.com/Euvreaucuratenie.Tu? ) Astfel, atat locuitorii din zona, cat si turistii, sunt incurajati sa trimita fotografii, mesaje sau sugestii privind locatiile in care considera ca sunt necesare astfel de actiuni.

Comenteaza acest articol

css.php