Italia, eterna favorita

Euro 2008/Adversari: Italia

    Dupa dezamagirea din 2004, cand Italia a cazut victima propriilor slabiciuni si „prieteniei” suedezo-daneze, italienii merg in Austia si Elvetia ca detinatori ai titlului mondial. Reusita absolut surprinzatoare din Germania i-a transformat in marii favoriti ai turneului care incepe peste opt zile, desi ultimele jocuri amicale au adus o umbra de indoiala in privinta sanselor de castig. 
    Macaronarii au pornit prost in preliminarii, remizand la Napoli, contra Lituaniei, si fiind invinsi fara drept de apel de Franta, la Paris. Ce a urmat este tipic italian. Elevii lui Donadoni au stans randurile si au avut un parcurs perfect, cu zece meciuri consecutive fara infrangere. Noua dintre ele le-au castigat, singura sincopa inregistrandu-se tot contra Frantei, un 0-0 la Milano, intr-o partida tacticizata la maximum. La finalul preliminariilor, Italia a trecut prima linia de sosire, in fata cocosilor si a Scotiei, iar la turneul final poate echilibra balanta disputelor cu francezii.
    Din nefericire pentru ei, italienii pleaca din start cu handicapul traditiei, complet nefavorabila. De la succesul din 1968, Squadra Azzura n-a mai reusit decat un loc patru in 1980, o semifinala in 1988 si finala din 2000, statistica fiindu-i dusman.

Un antrenor adevarat

    Parca in contradictie cu Domenech si Aragones, Donadoni a chemat la lot doar crema. Fara concesii pentru numele grele, tehnicianul contestat pe la colturi ataca Euro cu un 23 aproape ideal, cel putin din punctul de vedere al formei sportive. Probabil ca daca Totti si Nesta n-ar fi spus adio, Italia ar fi avut cu adevarat un lot magnific, iar Donadoni, destule dureri de cap.
    Miercuri, tehnicianul Italiei, recent confirmat in fotoliul de conducator pana in 2010, a anuntat singurul retus, renuntand, poate surprinzator, la Montolivo, spre fericirea lui Quagliarella sau Cassano. Cei doi atacanti au fost mereu in expectativa, fara garantia unui loc la Euro, desi forma de moment le dadea sperante, si presa l-a pus sub semnul intrebarii pe Del Piero. Revenit in Squadra Azzura, batranul juventin poate fi arma secreta, desi in preliminarii nu a ajutat aproape deloc squadra. Dupa un sezon fabulos la club, recordmanul lui Juventus asteapta si un Euro de exceptie, iar fundasii romani nu pot decat sa se teama.

Campionii mondiali

    Luati post cu post, italienii se prezinta aproape in aceeasi formula care a castigat acum doi ani Cupa Mondiala. Buffon a ramas in poarta, in ciuda periplului din Serie B si a problemelor de sanatate. Defensiva se bazeaza tot pe Grosso, Materazzi, Zambrotta si Cannavaro, la mijloc greul il duc Gatuso, De Rossi, Perotta si Camoranesi, iar in atac, omul numarul unu e tot Luca Toni. Era si greu ca in numai doi ani nucleul sa se schimbe, iar fara retragerea prematura a lui Totti, Italia putea alinia chiar primul 11 din finala mondialului german. Din cei 23 de campioni mondiali au supravietuit 14 pentru European, in conditiile in care trei s-au retras de sub tricolor. Par surprinzatoare selectiile lui Panucci, ajuns, totusi, la 35 de ani, si Boriello, varful revelatiei Genoa, in detrimentul lui Zaccardo si Pippo Inzaghi, dar Donadoni are sustinere in alegerile facute. Ultimul amical inaintea Europeanului se va juca la Florenta contra Nationalei Belgiei, un meci care se vrea o repetitie inaintea duelului cu Olanda. 
    Cu Romania, azzurii vor juca pe 13 iunie, la Zurich, meci programat la ora locala 18.00.

Comenteaza acest articol

css.php