Leacul anticancer al Monicai Tatoiu, pe baza de laptisor de matca, scandalizeaza lumea medicala: la ce e bun tratamentul

Ingredientele din reteta “minune” pe baza de miere au rolul de a stimula sistemul imunitar si redau pacientului pofta de viata, energia de care are nevoie, sustin naturopatii.

Monica Tatoiu spune ca s-a vindecat de o boala ce omoara o femeie la fiecare 14 minute, respectiv cancer la san. Ea sustine ca a reusit sa scape de maladie cu ajutorul unei retete simple naturiste, ce i-a fost recomandata de un preot.

Miracoloasa reteta naturista consta in 4 grame de laptisor de matca, un kilogram si jumatate de miere de salcam, 300 de grame de polen macinat natural, 200 de mililitri de ser fiziologic si 150 de grame de tinctura de propolis. Toate ingredientele se amesteca si se lasa la frigider. Pentru rezultate benefice se recomanda o lingura din amestecul rezultat dimineata si una seara pe stomacul gol sau cu ceai.

“Reteta asta la mine a avut succes”, declara pentru gandul Monica Tatoiu. Potrivit acesteia, ingredientele au rolul de a stimula regenerarea organismul afectat de boala. Ele redau corpului capacitatea de a lupta singur. Ea spune ca isi face controlul medical de doua ori pe an, dar nu in Romania, ci in Statele Unite ale Americii.

Benefic impotriva bolilor de inima si hepatice

Medicul Cristina Mateescu, cercetator stiintiific, membru al Comisiei de Apiterapie APIMONDIA si director al departamentului de apiterapie al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultura, a declarat pentru gandul ca reteta folosita de Monica Tatoiu poate fi utilizata DOAR CA tratament adjuvant in vindecarea cancerului la san. “Atunci cand suferi de o astfel de boala nu se recomanda intreruperea tratamentului medicamentos. Ingredientele din reteta au rolul de a stimula sistemul imunitar.

Dupa tratamentele de chimioterapie si radioterapie, pacientul acuza oboseala cronica. Tratamentul naturist folosit de Monica Tatoiu are capacitatea de a-i reda pacientului pofta de viata, energia de care are nevoie, de a diminua senzatia de oboseala cronica”, precizeaza dr. Mateescu.

Amestecul ce are la baza laptisor de matca si miere de salcam poate fi folosit preventiv pentru a diminua riscul aparitiei diferitelor boli degenerative, printre care cancerul, bolile cardiovasculare, hepatice si renale, adauga directorul institutului. “Organismul incepe sa se regenereze. Primele semne vizibile apar dupa primele doua – trei saptamani de la inceperea tratamentului. O astfel de terapie naturala trebuie facuta numai la recomandarea unui specialist pentru ca lucrurile sa decurga bine”, spune medicul Mateescu.

Medicii spun ca aceste metode nu sunt clar dovedite

Medicul oncolog Florin Bacanu, de la Spitalul “Sfanta Maria” din Capitala, spune pentru gandul ca nu crede in astfel de tratamente. “Tot ce se face in medicina se face pe dovezi. Or, astfel de tratamente nu au la baza dovezi. Inainte ca un medicament sa iasa pe piata este supus multor teste, care pot dura ani de cercetare”, spune medicul. Din experienta, specialistul a observat ca, din pacate, exista paciente care, in fazele incipiente ale bolii, cand pot fi salvate, incearca tot felul de tratamente naturiste. Din pacate, ele se reintorc la medic in faza terminala a afectiunii, respectiv metastaza, sustine dr. Bacanu. “O alta problema este ca fiecare organismul reactioneaza diferit. Stiinta evolueaza pe zi ce trece, iar o singura boala, respectiv cancerul la san, se poate manifesta diferit de la caz la caz”, conchide dr. Bacanu.

Gandul.info

Comenteaza acest articol

css.php