Leguma americana

Cand nu lanseaza sateliti pe orbita, cand nu mai pornesc un mic razboi de extirpare a teroristilor, americanii se gandesc. Dar nu tot americanul are acest drept, ci doar cei din partea superioara a societatii lor democratice au aceasta indeletnicire. Asa ca, zilele trecute, au pus de un proiect de lege care seama aberant cam cu ce se-ntampla prin parlamentul nostru. Ori americanii s-au zarghit de tot, ori ne-au copiat sau s-au capiat. Cica micile ferme, micii producatori si simplii cetateni care-si mai puneau prin gradina un leustean, o tomata sau un castravete, ar fi mai bine sa n-o mai faca. Adica, mai pe limba noastra, petecul acela de gradina unde te delectai cu cateva legume, de-acum este interzis. Gaselnita americana, care seamana atat de bine cu gaselnitele noastre, practic ingradeste si interzice orice fel de cultura leguminoasa sau fructifera in folos propriu din gradina proprie. In schimb, fermele uriase vor alimenta piata cu tot ce este necesar pentru bunastarea poporului muncitor. Si toata aceasta stufoasa legislatie de ingradire a gradinilor este pusa pe presupunerea unor mai mult presupuse focare salmoneice, aparute pe ici, pe colo, pe teritoriul statelor democrate din federatia americana. Cum s-ar traduce pe la noi: cine are, va avea si mai mult; iar cine nu are, i se va lua ceva in plus!

Felician PETRARU

Comenteaza acest articol

css.php