Lui Banias i s-a prelungit interdictia de parasi tara

Senatorul PDL Mircea Banias a fost audiat de procurorii anticorupţie în dosarul Vama Constanţa Sud Agigea. Anchetatorii îi prelungesc senatorului PDL interdicţia de a părăsi ţara.

După nici 15 minute de audieri la DNA, senatorul PDL Mircea Banias a părăsit sediul Direcţiei. Lui i s-a prelungit interdicţia de a părăsi ţara.

Deşi i se aduc acuzaţii grave în dosarul Vămii Agigea, senatorul PDL Mircea Banias încă se bucură de imunitate parlamentară. În dosarul contrabandei din port, procurorii spun că Banias ar fi protejat mafia portuară, prin influenţa şi relaţiile pe care le avea cu mai mulţi miniştri.

Senatorul PDL Mircea Banias este acuzat de trafic de influenţă, aderare la un grup infracţional organizat şi instigare la delapidare.

Potrivit procurorilor, Mircea Banias invoca des numele preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar. Senatorul PDL i-ar fi promis fostului director al portului Constanţa, Eugen Bogatu, că îl va convinge pe şeful ANAF să renunţe la atitudinea ostilă faţă de Liviu Durbac.

În schimbul intervenţiilor sale, Mircea Banias i-ar fi cerut lui Eugen Bogatu să îi dea gratuit mărfuri confiscate. Banias este acuzat că ar fi primit de la Eugen Bogatu două sute de perechi de pantofi sport şi două sute de treninguri pentru un centru de surdomuţi din Constanţa.

“A fost o acţiune în nume propriu, ştiu că bunurile nu au trecut nici pe la partid, nici pe la fratele meu, ci au ajuns la Asociaţia Surdo-muţilor”, a declarat Banias.

În schimb, Asociaţia Naţională a Surdo-muţilor susţine că aceste bunuri nu au fost deţinute şi introduse niciodată în contabilitatea unităţii.

DNA l-a pus sub acuzare pe senatorul Banias şi pentru că ar fi protejat mafia portuară, prin influenţa pe care o avea pe lângă mai mulţi miniştri. De la începutul lunii, zeci de persoane au fost citate în acest caz, iar 37 sunt deja urmărite penal

sursa: realitatea.net

Comenteaza acest articol

css.php