Mâine, mare sărbătoare ortodoxă

Mâine, mare sărbătoare ortodoxă

Marți, 29 august, Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, de la
ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, care-și serbează ocrotitorul.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătoarea marchează momentul muceniciei sale. Sfântul a fost decapitat urmare a criticării publice a păcatelor în care trăiau Irod Antipa și Irodiada, cumnata sa. Sf. Ioan a fost întemnițat în castelul din Maherus, iar la balul oferit de ziua de naștere a lui Irod, acesta i-a spus Irodiadei că îi va da fiicei acesteia tot ce va cere, până la jumătate din împărăție, dacă va dansa. Salomeea, fiica Irodiadei, a încântat publicul și, sfătuită de către mama sa, care dorea să-l reducă la tăcere, i-a cerut capul Sfântului Ioan pe o tipsie. Nevrând să-și încalce jurământul, Irod a împlinit întocmai dorința fetei.
În această zi Biserica îi îndeamnă pe credincioși să postească, spre înfrânarea poftelor.

Miercuri, 30 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Alexandru. Cu acest prilej, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Constanța (str. Ion Neculce, nr. 2 A, zona Inel II), la invitația soborului de preoți și a credincioșilor parohiei.

Sfântul ierarh Alexandru

A fost ierarh al Constantinopolului în secolul IV, urmându-i în scaunul patriarhal Sfântului Mitrofan. În anul 325 a participat la Sinodul I Ecumenic, desfășurat la Niceea, și apărat dreapta credință, combătând erezia lui Arie. Înainte de moarte, Sfântului Mitrofan i s-a arătat un înger care i-a cerut să-l lase pe Alexandru ierarh în locul său. La presiunea episcopului Eusebiu de Nicomidia de a sluji împreună cu Arie, Sfântul Alexandru s-a retras în biserica „Sf. Irina” și s-a rugat lui Dumnezeu. Cu o zi înainte de slujba programată, Arie a murit.
Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

Hram la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din Constanța

În ultima zi a lui Gustar, în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă. Cu acest prilej, miercuri, 30 august, de la ora 18.00, IPS Teodosie va oficia slujba Privegherii la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din Constanța (str. Merișor, nr. 13, zona Trocadero – Coiciu).
Așezământul de cult își serbează hramul pe data de 31 august.

Comenteaza acest articol

css.php