Moş Crăciun va vizita copiii din comuna Ciocârlia

Moş Crăciun va vizita copiii din comuna Ciocârlia

Luna decembrie este, prin excelenţă, luna cadourilor, iar acest lucru este păstrat cu sfinţenie de către autorităţile din comuna constănţeană Ciocârlia. La iniţiativa primarului Traian Dragomir, aleşii locali au alocat fonduri pentru ca Moş Crăciun să îi viziteze pe toţi copiii din comună, dar şi pe vârstinicii cu probleme sociale.

Primarul Traian Dragomir a reuşit să găsească resurse în bugetul nu foarte bogat al comunei şi a convins aleşii locali să aloce fonduri atât pentru copii, dar şi pentru pensionarii cu venituri reduse, pentru care orice ajutor este bine primit, în special de sărbători.
Ca în fiecare an, înainte de Crăciun, autorităţile locale vor pregăti pachete pentru 500 de copii şi 600 de pensionari, precum şi pentru alte persoane cu venituri reduse. Cei mici vor primi dulciuri, iar adulţii, alimente – ulei, zahăr, făină, vin şi câte un pui.
Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, autorităţile locale vor aloca fonduri pentru împodobirea celor două localităţi, urmând să fie montate ghirlande luminoase pe principalele străzi din comună.
2017 a fost un an greu pentru comuna Ciorcârlia, deoarece cel mai important proiect, cel de asfaltare a mai multor străzi, dar speranţele sunt pune în anul 2018. Cel mai important proiect de dezvoltare, cel de asfaltare a 12 km de drumuri, a fost aprobat de către Ministerul Dezvoltării şi urmează să fie semnate contractele de finanţare şi lansate licitaţiile publice pentru selectarea constructorului.

Comenteaza acest articol

css.php